Povești de dragoste. A fost odată o fată care a furat inima soțului surorii ei, iar el s-a spânzurat În povestirile ei ciudate, cu întorsături dintre cele mai neașteptate, Ludmila Petrușevskaia își duce personajele prin apartamente sordide ale epocii comuniste, le pune să trăiască amoruri fugare, de weekend clandestin, le împinge la suste prin birouri cooperatiste, la ocheade școlărești, la tandreți pătimașe și nebunii terifiante.
Citește tot rezumatul cărții Povesti de dragoste... Sirete, dulci, cu picioarele pe pămînt sau sublime prin nebunia lor, aceste Povești de dragoste din care parcă lipsește ceva amestecă umorul negru cu macabrul spectaculos, marcat, atunci cînd totul pare pierdut, de surprinzătoare momente de grație.   Doze de fantastic, de macabru, de real îndobitocit de opresiunea sovietică, un amestec suprarealist în care mai mulți Robinson Crusoe ai lumii noi se hăituiesc obsesiv pînă la uitarea de sine, povestiri pline de farmec, povestiri savuroase. - The New Yorker   O carte întunecată precum o pagină de Beckett, la fel de caustică precum florile de hamamelis, poetică precum cele mai intime și mai fugare momente după care ați suspinat vreodată. - Elle   Istoriile pline de încordare ale acestei cărți amintesc de ciudățeniile lui Poe și de acuitatea psihologică (și ironia vicleană) a lui Cehov. Și cînd autoarea lor uită de bună-cuviință și-și dă în petic cu toate grozăviile, nici măcar Stephen King nu îi stă în față. - More Fragment din cartea "Povești de dragoste" de Ludmila Petrușevskaia "Uite, în palatul ăsta a venit Pulheria pe marea vieții, după ce îi încredințase din vreme fiicei, pentru o seară, toate treburile, dar durand-o sufletul pentru ea, cum o să se descurce singură cu copilul, rămasă cu soțul ei tânăr, dur, dar neghiob. Pulheria, în felul acesta, s-a îndepărtat de malul vieții și a dat din vâsle pentru a nu mai reveni vreodată la viața de dinainte. Totul s-a întâmplat așa de neașteptat și totul s-a schimbat așa de tare, că deja a doua zi Pulheria nu mai știa nici de sine, nici, mi-e și frică să spun, nici de familia ei, parcă se cufundase într-un somn, iar unii considerau că se scrântise puțin, de exemplu, chiar acea Olia. Așadar, când a ajuns acolo, Pulheria s-a pierdut imediat, și-a băgat trupul grăsut, pământesc, într-un colțișor și a înțepenit acolo, studiind cu ochii obosiți, înecați în grăsime, forfoteală și pregătirile Olei, nu atât de semnificativ îndurerată, precum întotdeauna la serviciu, ci simplă și casnică, cu un șorțuleț vechi, de dantelă. Olia era foarte drăguță, era ajutată de niște femei, prietene, cu coafuri, iar camera mare (de fapt, câte camere erau, Pulheria nu văzuse) fumau în fața televizorului bărbații - pentru Pulheria aceasta înaltă societate, această lume elegantă de oameni cu timp liber nu există și Pulheriei nici nu-i trecu prin minte să-și ofere ajutorul, ea pur și simplu stătea și se odihnea în treaba ei. Pulheria înțelegea întotdeauna foarte bine și cu oarecare inabilitate adevăratele impulsuri ale oamenilor, și pricepuse și în cazul de față ca Olia vrea în mod irefutabil s-o strivească pe ea, pe Pulheria, cu măreția ei și apoi, așa strivită, să facă împreună cu ea front comun, trei oameni din departament, să treacă la atac împotriva șefei, s-o dea jos și mai apoi să vină ea în locul aceleia." Citește mai puțin...