Volumul grupează tematic un amplu dialog între Emil Brumaru și Veronica D. Niculescu publicat inițial în rubrică „Diabloguri” din Suplimentul de cultură. Se vorbește despre viață, despre moarte, sînt depănate amintiri, sînt analizate traume din copilărie și mai recente, dar și momente emoționante din viața celor doi.
Peste toate acestea planează mereu literatură – uneori direct, vizînd autori, opere și personaje, alteori indirect, ca un liant între diversele teme abordate. Cad castane din castani debordează de sensibilitatea caracteristică autorilor, iar dispoziția ludică cu care ne-au obișnuit deja transformă subiectele de discuție într-un joc. „În decembrie 2007, Emil Brumaru strecură dintr-odată într-unul dintre comentariile sale pe blogul meu, cînd erau în toi cine știe ce discuții nevinovate despre paiațe, sobe sau pagini: «Și de aici o să trec la altceva... Cred că ar fi interesantă o carte cu viață, atît cît poate fi ea destăinuită, a doi oameni de vîrste diferite... De gîndit». Am rîs ca de o ghidușie și, cu siguranță, nu m-am gîndit la nici o carte. Peste o lună, iarăși: «Și revin la ideea scrierii unei cărți, așa, în unda întîmplării... neforțînd nimic... Carte pe care deja am început să o scriem, îți atrag, cu viclenie, atenția!». Și atunci comentariul a zburat pe lîngă mine aproape neluat în seamă. Aceste două comentarii m-au frapat abia acum, la recitirea dialogurilor noastre adunate laolaltă. A trebuit să treacă niște ani ca să pricep și eu că, probabil, din poveștile noastre intersectate și decupate apoi sub formă de rubrică de revistă chiar crescuse pe neștiute o carte.” (Veronica D. Niculescu)