De ce esti trist, popor al Invierii? - Constantin Valer Necula

Carte disponibilă, dar fără autograful autorului! Părintele profesor dr. Constantin Necula este deja un "fenomen" în România. Unul dintre cei mai populari și îndrăgiți preoți misionari pe care i-am avut în anii de după comunism.
Citește tot rezumatul cărții De ce esti trist, popor al Invierii? - Constantin Valer Necula... Un strălucit duhovnic al generației tinere. Sutele de conferințe pe care le-a susținut în toate orașele mari ale țării au hipnotizat, pur și simplu, sălile arhipline. Apariția sa în public e mereu un eveniment. Cuvântul lui a schimbat mii de vieți. Vocația-i e alta decât cea a preoților cu care suntem obișnuiți. Un părinte care "a ieșit în stradă", în viața de zi cu zi, străduindu-se cu toată ființa lui să facă ceva, să încerce să schimbe, cu adevărat, lumea. Prezent mereu între tineri, în școli și licee, între "băieții de cartier", veghind zile și nopți în spitale la căpătâiul copiilor bolnavi ori al muribunzilor, implicat într-o mulțime de acțiuni sociale, însuflețit mereu de credință ca ortodoxia "e pentru oameni vii", și nu doar o culegere rigidă de dogme și interdicții bătute în cuie. "Prezent" și activ în fiece clipă, este plin de viață, orator savuros și "pătimaș întru Hristos", oriunde ar fi: - la catedra de catehetică-omiletică a facultății sibiene de teologie, purtând dialoguri înflăcărate cu studenții săi; - alături de Mitropolitul Ardealului, Laurențiu Streza - al cărui consilier și prieten apropiat este; - pornind entuziast prin lumea largă, în călătorii misionare, din Chile până în Africa, America sau Canada, prin întreaga Europă și prin toate locurile sfinte ale lumii. Într-adevăr, văzându-l eu însumi la Sibiu, la el acasă, aflându-mă în preajma lui aproape o zi întreagă, mi-am dat seama că întocmai așa este: un veșnic neobosit. Simpla lui apropiere te tonifică, te revigorează. Privindu-l, nici nu-ți închipui cum a putut acest părinte vesel, relaxat, aparent fără absolut nici o grijă, să realizeze atât de multe în cei doar 39 de ani pe care-i are acum. Un erudit. 42 de cărți - patruzeci și două! - "mai multe de câți ani am trăit", după cum îi place să glumească. Lucrări serioase de teologie, însă purtând titluri neobișnuite pentru rigorile profesorale clasice: "Îndumnezeirea maidanului", "Provocările străzii", "Să ne rugăm 8 zile cu părintele Arsenie Boca", "Împreună spre întâia spovedanie", "Iubesc, Doamne, ajută neiubirii mele", "De ce ești trist, popor al Învierii?". Traduceri și studii în străinătate (franceză, italiana, germană), nenumărate articole în prestigioase reviste românești și internaționale, studii serioase de specializare la Padova și Versailles, cursuri de specializare în psihologie generală, în probleme legate de maltrătatea copiilor, dependentă de alcool și drog (președintele Asociației Crucea Albastră din România) și multe, multe altele. În toate acestea e implicat activ, zi de zi, cu tot sufletul. Nu doar cu numele ori cu vreo funcție onorifică, așa cum se obișnuiește pe la noi. Refuză să facă lucrurile cu jumătăți de măsură. Dacă ar face-o, mai bine ar renunța. Și totuși, când îl vezi, ai senzația că mereu "are tot timpul din lume". Să vorbească pe îndelete cu copiii de pe străzile orașului, să-i ia în brațe și să-i sărute, să se apropie de bătrâni și să-i întrebe sincer care mai sunt necazurile lor, să iasă la plimbări împreună cu soția sa adorată, să meargă îmbrăcat în reverendă, împreună cu copiii lui, în tribune, la meciuri de handbal, fotbal sau baschet. Pentru orice lucru firesc și mărunt, părintele Necula are mereu "tot timpul". "Caut să răscumpăr vremea pe care am primit-o în dar de la Dumnezeu", zice uneori, când îl întrebi despre asta. L-am văzut slujind numai o singură dată, în Catedrala Mitropolitană din Sibiu, cântând cu glas de înger, într-o seară de iarnă, dintr-un oraș luminat feeric, cu felinare gălbui, la sfârșitul unei privegheri târzii, de vecernie. Liniște. Tăcerea aceea tihnită, odihnitoare, de dinaintea ultimei predici. Sute de oameni încremeniți înaintea lui, ca niște statui pioase. Preotul Constantin Necula devenise, parcă, alt om. Așa, înveșmântat în mantia sa albastră-argintie, părea transfigurat, coborât din altă lume. S-a uitat câteva clipe la toți, cu luare aminte. M-a zărit și pe mine, undeva, departe, lângă ușa bisericii, privindu-l stingher și emoționat. A zâmbit puțin, ridicându-și ochii spre bolțile nesfârșite ale bisericii. Apoi a început ușor, pentru noi toți, să vorbească... Citește mai puțin...