Lumea în care trăim a intrat în turbionul unui nou ciclu istoric. Destabilizarea, conflictele și războaiele se dovedesc cu mult mai profitabile decât cooperarea, dezvoltarea și progresul. Europa căută să rămână în bătălie cu întregul arsenal de care dispune: tradiția civilizației, ascendentul culturii politice, puterea economică și tehnologică, organizarea într-o uniune modernă și chiar speranța de refacere a influenței în acea parte de lume acoperită cândva de puterea ei colonială.
În primele două decenii ale noului secol sigur cuantificabila rămâne refacerea poziției mondiale a Rusiei și intrarea Chinei în clubul superputerilor. Efectul acestei reașezări determină adaptarea strategiilor pentru o deplasare posibilă a centrului de putere mondială în Asia-Pacific. Dacă lucrurile vor continua în această direcție, apare riscul, pentru prima dată din antichitate, ca Europa să-și piardă preeminența pe care i-au conferit-o Umanismul și Renașterea nu ca pământ al civilizației și ideilor novatoare – aceasta este deja istorie incontestabilă – ci ca motor al dezvoltării și progresului. Deocamdată bătrânul continent a rămas în competiție cu puterile lumii și cu el însuși. Îi trebuie o nouă forță pentru reafirmarea puternicei sale identitați. Henry Kissinger ironiza lipsa de unitate politică a Europei atunci când întrebă: „Europa? Ce număr de telefon are?”. Ecoul acestei butade, lansate în 1981, nu s-a stins încă. (George Apostoiu)