Lucrarea, prima de acest nivel și amploare în limba română, însumează problematica domeniului abordat, fiind structurată după modelul unui manual sau tratat de specialitate. Ea se dorește a fi un instrument valoros, teoretic și practic, pentru orice slujitor profesionist din segmentul helper, social și religios: păstori, consilieri, psihologi, psihoterapeuți, medici, asistenți sociali și medicali, profesori, studenți și rezidenți, slujitori laici.
Realizând o sinteză a celor mai importante contribuții în domeniul consilierii și al psihoterapiei creștine, lucrarea nu însumează doar cele mai valoroase concepții, idei, teorii, metodologii și proceduri, ci și înțelepciunea, experiența, știința și, mai ales, devoțiunea, consacrarea celor mai iluștri terapeuți creștini, atât față de meșteșugul alinarii semenului aflat în dificultate și suferință, cât și față de Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, Vindecătorul rănit. Să ai inspirația de a te lăsa călăuzit de Duhul lui Dumnezeu, să ai șansă de a pătrunde – cu invitație – în profunzimile și cutele sufletului și vieții semenului tău, să te bucuri de grația de a descoperi și înțelege câte ceva din structurile și funcțiile psihicului omenesc, să începi să te înțelegi pe tine însuți, să vibrezi prin rezonanță și empatie cu semenul tău, să constați că oamenii își redobândesc liniștea, pacea lăuntrică, seninătatea și încrederea, echilibrul psihic și spiritual, că sunt aplanate conflictele, că suferința este alinată și numele lui Dumnezeu este proslăvit – acestea sunt câteva dintre roadele consilierii creștine. Consilierea este un proces necesar al cercetării și descoperirii de sine prin care ne așezam în raporturi scripturare și științifice cu noi înșine, cu Dumnezeu, cu semenii și cu mediul natural și social. Ea ne fortifică, ne conferă suplețea adaptării, ne capacitează să ne bucurăm de pace, fericire și echilibru, ne face stăpânii și slujitorii înțelepciunii profunde, a spiritualității autentice, care vine de sus… Lucrarea aceasta este împărțită în două părți: generală, cuprinzând datele teoretice ale consilierii și psihoterapiei de orientare creștină; aplicativă, tratând domeniile specifice, în care această terapie poate fi utilă. Prima parte cuprinde două secțiuni. Prima secțiune reprezintă cadrul conceptual și al raporturilor culturale dintre orientarea psihoterapeutică creștină și celelalte orientări seculare, nu în ultimul rând, esența și caracterul unic al consilierii și psihoterapiei creștine. A doua secțiune cuprinde teoria generală a consilierii și psihoterapiei, făcând referire la structura procesului terapeutic, la metodologie și tehnici, la procesualitatea dinamică de profunzime a psihoterapiei pastorale, know how-ul profesiei. Sunt tratate apoi aspecte legate de ținuta profesională, personalitatea și supervizarea terapeutului, cele de etică și deontologie, după care sunt prezentate cele mai importante școli și orientări terapeutice. Partea a doua, aplicativă, prezintă aproape treizeci de situații specifice care constituie domeniile de aplicare ale consilierii și psihoterapiei, grupate în secțiunile de psihoterapie personală (dezvoltare, criză, pierderi, nozologică, psihotraumatologie), de relație (propriu-zisă, maritală, familială), sexualitate, adictii, vocațională etc. Dr. Sorin Sandulache Acest volum impresionant este pus la dispoziția celor care doresc să-și ajute semenii și se simt datori să o facă într-un mod avizat, disciplinat și responsabil. Autorul este cu totul îndreptățit să ne fie ghid datorită experienței sale creștine și clinice, în virtutea competențelor sale teologice, filosofice și medicale. Consilierii cu experiență pot să consulte capitolele care îi interesează, iar mulți creștini vor citi cartea pentru a se înțelege mai bine pe ei înșiși în raporturile cu Dumnezeu și cu semenii. Dar pentru cei ce sunt la început de drum într-o profesie de suport - păstori, psihologi, medici, asistenți sociali, educatori - volumul în întregime reprezintă o lectură obligatorie. Fie că dorința de a-și ajuta semenii să le asigure energia pentru parcurgerea lui atentă, iar la sfârșit să fie mai motivați, mai iubitori, mai umili, așa încât Marele iubitor de oameni să Se manifeste prin ei. Pastor Adrian Bocăneanu Cartea are coperți tari și e cusută.