Din cuprins:
◊ Conceptul;
◊ Estetică;
◊ Precursorii;
◊ Suprarealismul "moderat";
◊ Avangardismul popular;
◊ Poezia baroca;
◊ Poezia boemei;
◊ Un estet al melancoliei;
◊ Neomodernismul parodic
Neomodernismul românesc reprezintă o sinteză cu studii de caz despre un curent literar important, în context național și european.
Autorul a cercetat diferite surse, de la simplele însemnări de arhivă pînă la exegezele cele mai moderne. Sinteza a fost redactată după tehnica lucrărilor de popularizare, a dicționarelor și enciclopediilor, urmărindu-se esențialul, exprimat într-un stil telegrafic. Acolo unde a fost cazul, autorul a prezentat în rezumat cărțile de referință, sau numai anumite capitole, necesare înțelegerii fenomenului în discuție. S-au selectat clasificările mai importante și s-a folosit o terminologie adecvată, accesibilă, avînd în vedere că lucrarea se adresează unui public divers, al cărui orizont de așteptare se schimbă de la o generație la alta. Cartea de față reprezintă un reper, pentru cei care doresc să se informeze, să înțeleagă evoluția literaturii române, să redacteze o lucrare despre neomodernism: elevi, studenți, profesori.
Neomodernismul revigorează poezia, care are Acum în centru trăirea afectivă, formule de expresie Metaforică, reflecții filosofice, imagini artistice, orientarea Spre subiectivitate, un joc misterios cu limbajul și Convențiile lui, așadar o reabilitare a lirismului, configurarea Unui nou statut al poeziei, interiorizarea limbajului Poetic, încercarea de autodefinire. Căutînd o nouă cale de comunicare cu inefabilul, Nichita Stănescu a creat semantica unor cuvinte care nu Există. Ambiguitatea a fost împinsă pînă la nonsens, Absurd, expresivitatea tinde să se realizeze prin subtilitatea Metaforei, prin ermetismul expresiei sau prin Răsturnarea firescului. Sugestia este oferită de abstracții În forma concretă, de modelarea verbului, de noua Viziune asupra lumii. O dată cu apariția necuvintelor stănesciene, se pot Identifica: experimentul în limbaj, imagini șocante, Clasicizarea expresiei poetice, alături de sensul descompunerii bacoviene, ermetismul lui Barbu, metamorfoza Cuvintelor lui Arghezi pe tărîmul pur al mării Poezii. Aici eul liric poate cunoaște starea de grație ca în Poemul Leoaică tînără, iubirea, unde metafora centrală Sugerează iubirea agresivă, frumoasă, jucăușa.
Noua poezie este expresia metaforică a trăirilor profunde ale conștientului, subconștientului, integrează visul și miturile; limbajul devine un scop în sine. Uneori, pentru efecte surprinzătoare, se cultivă limbajul prozaic sau jocul cu vorbele. În lirica românească, această orientare se numește neomodernism, fiind reprezentată de Nichita Stănescu, Marin Sorescu, Cezar Baltag, Ana Blandiana, Cezar Ivănescu, Mircea Ivănescu, Emil Brumaru, Ileana Mălăncioiu, Leonid Dimov.