Premiul Nobel pentru Pace. Malala Yousafzâi avea doar zece ani când talibanii au pus stăpânire pe regiunea Swat. Aceștia spuneau că muzica este un păcat, femeilor le interziceau să meargă singure pe stradă și fetelor să meargă la școală.
Deși a crescut într-o zonă a Pakistanului stăpânită de înfricoșătoarea umbră a terorismului, Malala a învățat de mica să aibă curajul să vorbească în numele convingerilor sale. Iar convingerea ei cea mai puternică a fost dreptul la educație. În 9 octombrie 2012, cauza pentru care lupta a fost cât pe-aci să-i aducă moartea. Nimeni nu se aștepta să scape cu viață. Dar Malala a supraviețuit, iar astăzi e simbolul protestului pașnic și cel mai tânăr câștigător al Premiului Nobel pentru Pace Fragment din cartea "Eu sunt Malala" de Malala Yousafzâi și Patricia McCormick "Eu sunt Malala, o fată ca oricare alta, deși am și eu talentele mele. Am încheieturi flexibile și pot să-mi trosnesc degetele de la mâini și de la picioare ori de câte ori vreau. (Și-mi place să mă uit la chipurile oamenilor strâmbându-se atunci.) La skandenberg pot să bat pe cineva de două ori mai mare ca mine. Îmi plac prăjiturelele, nu și bomboanele. Cred că ciocolatei negre nici n-ar trebui să i se spună ciocolată. Urăsc vinetele și ardeii verzi. Mi se pare că Bella din Saga Amurg e prea capricioasă și nu înțeleg cum de a putut să-l aleagă pe plictisitorul ăla de Edward. Așa cum spun prietenele mele din Pakistan, nu prea îi aduce mare lucru. Nu mă interesează prea mult cosmeticele sau bijuteriile, și nu sunt o fetișcană. Dar culoarea preferată e rozul și recunosc că obișnuiam să petrec mult timp în fața oglinzii jucându-mă cu părul meu. Când eram mai mică, încercam să-mi deschid culoarea pielii cu miere, apă de trandafir și lapte de bivoliță (Dacă-ți pui lapte pe față, miroase foarte urât.) Cred că rucsacul unui băiat este mereu un dezastru și dacă-i verifici uniforma e tot timpul murdară. Nu e o părere de-a mea. E realitatea. Sunt păstună, membră a unui trib mândru de oameni, răspândiți prin tot Afganistanul și Pakistan. Tatăl meu, Ziauddin, și mama, Toor Pekkai, s-au născut în sate de munte, dar după căsătorie s-au mutat în Mingora, cel mai mare oraș din valea Swat, aflat în nordul Pakistanului, acolo unde m-am născut eu. Valea Swat e cunoscută pentru frumusețea ei, iar turiștii veneau din toate părțile să vadă munții înalți, dealurile înverzite și râurile cu apă limpede că cristalul. Am fost botezată după tânăra eroină păștună, Malălăi, care și-a inspirat poporul prin curajul ei. Eu nu cred însă în lupte, chiar dacă fratele meu de paisprezece ani, Khushal, mă scoate din minți. Nu mă cert cu el. Mai degrabă, el se ceartă cu mine. Și sunt de acord cu Newton: pentru fiecare acțiune, există o reacțiune egală și opusă ei. Așa că se poate spune că atunci când Khushal se ceartă cu mine, eu îi fac pe plac."