Lev Troțki, apropiatul colaborator al lui Lenin, organizator al Marii Revoluții din Octombrie și conducător al Armatei Roșii în războiul civil, a scris autobiografia Viața mea în 1929, când își începuse viața nesigură în exilul la care fusese condamnat de regimul lui Stalin.
Citește tot rezumatul cărții Viata Mea - Lev Trotki... Viziunea lui asupra mișcării comuniste – lupta clasei muncitoare definită de Marx și de Lenin – fusese mereu una universală, în care solidaritatea proletară internațională se ridică deasupra intereselor naționale înguste. Autobiografia de față, prima operă scrisă de Troțki în exil, este fără îndoială una dintre cărțile de referință ale timpului nostru. Cu siguranță că atunci când a început să scrie povestea vieții sale și-a dat seama cât de importantă putea fi o asemenea carte. Nu a considerat niciun moment că era vorba de memoriile unei cariere încheiate. Dimpotrivă, a tratat-o ca pe o parte integrantă a vieții sale active, ca pe o modalitate prin care se putea uita în urmă la toate evenimentele la care participase pentru a le evalua în lumina propriei experiențe și concepții și pentru a continua lupta plecând din acest punct. Troțki scrie această autobiografie în calitatea sa de lider și de purtător de cuvânt recunoscut al comunismului internațional, opus dictaturii lui Stalin. Fiind una dintre figurile centrale ale revoluției bolșevice, Troțki rămâne în aproape toate cazurile singurul martor ocular al intrigilor și al luptelor timpurii din interiorul guvernului comunist. Interpretarea pe care Troțki o dă evenimentelor și forțelor puse în mișcare nu are egal. Mintea sa strălucită era înzestrată cu o mare putere de pătrundere. El a prezis ridicarea noii birocrații sovietice cu o uimitoare precizie și a inventariat crimele lui Stalin cu cincisprezece ani înainte ca Hrușciov să țină senzaționala sa cuvântare din 1956. Exilul lui Troțki l-a plasat în afara Partidului Comunist oficial și în afara lumii politice în ansamblul ei. Totuși, în acest fascinant document, el rămâne fidel filozofiei revoluției mondiale permanente, oferind perspectiva unui om informat în cel mai înalt grad asupra luptei pentru viitorul socialist al omenirii. Vremurile noastre sunt din nou bogate în memorii, poate mai mult ca oricând. Și asta pentru că sunt atâtea de spus. Cu cât epoca este mai dramatică și mai bogată în schimbări, cu atât mai intens devine interesul manifestat față de istoria curentă. Arta de a picta peisaje n-ar fi putut apărea niciodată în Sahara. „Intersecția" dintre două epoci, valabilă și în prezent, dă naștere dorinței de a privi ziua de ieri, deja depărtată, prin ochii participanților săi activi. Așa se explică uriașa dezvoltare a literaturii memorialistice în anii de după ultimul război. Poate că acest lucru reprezintă o justificare și pentru volumul de față. Însăși venirea sa pe lume se datorează pauzei apărute în viața politică activă a autorului. Unul dintre popasurile neprevăzute, deși deloc accidentale din viața mea s-a dovedit a fi Constantinopolul. Iată-mă stabilindu-mi aici tabăra — dar nu pentru prima dată — și așteptând răbdător să văd ce urmează. Viața unui revoluționar ar fi de-a dreptul imposibilă fără o anumită doză de „fatalism". Într-un fel sau altul, perioada Constantinopol mi-a oferit cel mai potrivit moment pentru a privi în urmă înainte ca circumstanțele să-mi, permită să merg mai departe. La început, am scris pentru ziare diverse schițe autobiografice și am crezut că o să mă rezum la ele. Dar vreau să spun că, din refugiul meu, n-am putut urmări forma în care aceste schițe au ajuns la public. Însă orice scriere își are propria sa logică. Așa că nu mi-am intrat în mână până când nu am terminat acele articole. Apoi am decis să scriu o carte. Am recurs la o scară diferită și infinit mai largă, reluând Întreaga lucrare și ducând-o la bun sfârșit. Singurul lucru pe care-l au în comun articolele de ziar inițiale și cartea de față este faptul că tratează același subiect. Din toate celelalte puncte de vedere, sunt complet diferite. M-am ocupat în detaliu de cea de-a doua perioadă a revoluliei sovietice, al cărei început a coincis cu boala lui Lenin și cu începerea campaniei îndreptate împotriva „troțkismului".