Drumul catre libertate

„Sînt extrem de recunoscătoare pentru două lucruri: că m-am născut în Coreea de Nord și că am scăpat din Coreea de Nord.” (Yeonmi Park)   Yeonmi Park a crescut crezînd că e normal să vadă cadavre în drum spre școală și să fie atît de flămîndă, încît să mănînce plante sălbatice.
Citește tot rezumatul cărții Drumul catre libertate... A fost învățată să nu-și exprime niciodată părerile și i s-a spus că „Iubitul Conducător” poate să-i citească gîndurile și să o pedepsească pentru ele. La vîrsta de 13 ani, după ce tatăl ei a fost condamnat la muncă silnică, Yeonmi și familia ei au luat decizia disperată de a fugi din Coreea de Nord traversînd fluviul înghețat Yalu în China, unde au căzut însă în mîinile traficanților de persoane. După aproape doi ani de captivitate într-o lume la fel de brutală și de periculoasă ca aceea pe care o părăsiseră, Yeonmi și mama ei și-au riscat din nou viața, străbătînd deșertul Gobi și orientîndu-se după stele în drumul lor spre libertate. Yeonmi Park își spune pentru prima oară povestea uluitoare, cu demnitate, curaj și uneori cu umor. Drumul către libertate e o mărturie despre forța spiritului uman și despre riscurile pe care sîntem dispuși să ni le asumăm ca să fim liberi.   „Realistă și cutremurătoare.” (The Observer)   „Una dintre cele mai cumplite povești pe care le-am citit vreodată. O carte ce te face să fii recunoscător pentru libertatea pe care nu ai obținut-o niciodată prin luptă.” (The Bookseller)   „O carte elocventă, dureros de sinceră, ce înfățișează dificultățile multor nord-coreeni.” (Kirkus Reviews)     Fragment din volumul "Drumul către libertate" de Yeonmi Park:     “Între timp, eu și sora mea am fost nevoite să abandonăm școala. Teoretic, educația este gratuită în Coreea de Nord, dar elevii trebuie să-și cumpere rechizitele și uniformele iar școala se așteaptă să aduci daruri (alimente și altele) pentru profesori. Nu mai aveam bani pentru așa ceva, așa că nimănui nu îi mai păsa dacă mergeam sau nu la școală. În plus, eu și Eunmi trebuia să ne petrecem tot timpul numai ca să supraviețuim.     Ca să ne spălăm hainele și vasele, trebuia să mergem pînă la fluviu și să facem o copcă. Aproape în fiecare zi una dintre noi trebuia să stea la coadă la pompă ca să aducă apa pentru gătit și pentru băut. Mîncarea pe care ne-o lăsă mama nu ne ajungea niciodată prea mult, așa că eram foarte înfometate și slabe.     Așa cum a prezis mama, copiii din oraș au început să-și bată joc de noi pentru că eram o familie de criminali. Toată lumea spunea că tata distrusese viitorul nostru luminos și că ne lăsase într-o situație disperată. Noi le întorceam spatele și plecăm cu fruntea sus. Dar știam că spun adevărul. După ce tata a fost închis și dat afară din Partidul Muncii, soarta noastră era pecetluită. Nu prea mai existau speranțe că vom mai fi vreodată o familie fericită.     După iarna aceea lungă și întunecoasă din 2002-2003 m-am procopsit cu o erupție dureroasă pe față, care se crăpă și sîngera cînd stăteam în soare. Eram mai tot timpul amețită și aveam probleme cu stomacul. Erau mulți copii care sufereau de așa ceva, iar mai tîrziu am aflat că toți aveam pelagră, provocată de lipsa acidului nicotinic și a altor minerale. Un regim de înfometare bazat în principal pe porumb și lipsit de carne va declanșa boala, care te poate ucide în cîțiva ani dacă nu ai o alimentație mai sănătoasă.     După ce am fugit în Coreea de Sud, am fost surprinsă să aud ca bobocii de floare și ramurile verzi de primăvară simbolizează viața și reînnoirea în alte părți ale lumii. În Coreea de Nord, primăvara este anotimpul morții. Este perioada cînd rezervele noastre de alimente sînt epuizate, iar fermele nu mai produc nimic de mîncare pentru că noile culturi abia se însămînțează. Primăvara mureau cei mai mulți oameni de foame.” Citește mai puțin...