Mersul la biserica regulat nu constituie pentru credincios un simplu obicei, o îndatorire religioasă tipiconală, o obligație socială sau o soluție psihologică, o ieșire din strânsoarea asfixiantă cotidiană, ci, dimpotrivă, prin venirea la Biserică se exprimă o necesitate existențială, nevoia ca omul să viețuiască autentic, să-L întâlnească pe Izvorul vieții, pe Creatorul lui, să se unească cu El.
Trupul și Sângele lui Hristos, cu care se împărtășește la Dumnezeiască Liturghie, îi dăruiesc această plinătate, îl fac să se simtă „împreună cetățean cu sfinții și casnic al lui Dumnezeu”.