Othelllo. Othello, Moor of Venice - Shakespeare

Othello, Moor of Venice Avea un nume fără" de rușine și chipul ei cu-al Dianei semăna. Cum pot să cred că s-ar putea schimba Deodată într-un chip întunecat, Cum este-acel cu care-s înzestrat? Her name, that was as fresh As Dian's visage, is now begrimed and black As mine own face.
Citește tot rezumatul cărții Othelllo. Othello, Moor of Venice - Shakespeare... Fragment: "In following him, I follow but myself; Heaven is my judge, not I for love and duty, But seeming so, for my peculiar end: For when my outward action doth demonstrate The native act and figure of my heart In compliment extern, 'tis not long after But I will wear my heart upon my sleeve For daws to peck at: I am not what I am. RODERIGO: What a full fortune does the thick-lips owe, If he can carry't thus! IAGO: Call up her father, Rouse him: make after him, poison his delight, Proclaim him in the streets; incense her kinsmen, And, though he in a fertile climate dwell, Plague him with flies: though that his joy be joy, Yet throw such changes of vexation on't, As it may lose some colour. RODERIGO: Here is her father's house; call aloud. IAGO: Do, with like timorous accent and dire yell As when, by night and negligence, the fire Is spied in populous cities. RODERIGO: What, ho, Brabantio! Signior Brabantio, ho! IAGO: Awake! what, ho, Brabantio! thieves! thieves! thieves! Look to your house, your daughter and your bags! Thieves! thieves! //Brabantio appears above, at a window.// BRABANTIO: What is the reason of this terrible summons? What is the matter there? RODERIGO: Signior, is all your family within? IAGO: Are your doors lock'd? BRABANTIO: Why, wherefore ask you this? Slujindu-I, doar pe mine mă slujesc. Prea bine știe Domnul, nu-l iubesc și nu-i voi fi vreodată credincios. Îmi urmăresc doar țelul dușmănos, și totul este prefăcătorie. Mi-oi arăta cumplita dușmănie De mult pe care-n inima i-o port. Voi pune corbii să-l mănânce, mort. Înfăptuiesc ce socotesc, să știi, Și-n tot ce fac nu par ce par a fi. RODERIGO: Îi suflă-n pânze negrului buzat Norocul. și-i de soartă ajutat. IAGO: Acuma du-te iute să-l trezești Pe tatăl ei. Aș vrea să-i otrăvești Deplina bucurie. și mânia Atâta-i-o. Vestește mișelia De-Othello săvârșită, peste tot. Pe uliți și la rude. Tot ce pot Voi face să-i întunec fericirea. Și muștele să-i supere pornirea. E fericit. Dar vreau să pun la cale Orice, să-i schimbe fericirea-n jale. RODERIGO: Aicea este casa lui Brabanțio. Îl strig acum. IAGO: Să-l strigi cât poți de tare, De parcă-ar fi un foc în depărtare Și-amenință să mistuie în noapte, Orașu-ntreg. RODERIGO: îndată trec la fapte. (strigă): Brabanțio! Signore! Te deșteaptă! IAGO: Tâlharii! Nici nu știi ce te așteaptă! Păzește-ți casa, fata și averea! //Brabantio apare la o fereastră de la etajul casei sale.// BRABANȚIO: De ce strigați? și care vă e vrerea? RODERIGO: Tot neamul vostru este-acasă oare? IAGO: Vi-s ușile închise? BRABANTIO: Ce-ntrebare! " Citește mai puțin...