Sibile si filosofi pagani in cultura romana

     În anti­chitate, la greci și la români Sibilele erau femei legendare cărora li se atribuia darul profeției. Etimologic,Sibilă vine din latină - Sibylle și reprezenta la greci și ro­mani preo­țesele zeului Apollo, care aveau darul pro­feției.
Citește tot rezumatul cărții Sibile si filosofi pagani in cultura romana... Sibilele au prevestit pe Mesia și au avut un rol în pregătirea psihologică a lumii păgâne. Pentru aceasta, Sibilele s-au bucurat de cinstea de a fi reprezentate în pictură  bizantină.     În cultura română, sibilele pătrund datorită influenței unor curente artistice iconografice: occidental-italiană în Moldova, prin intermediul Poloniei, gre­ceașca în Țara Românească, prin inter­mediul Erminiilor.     Venirea lui Iisus Hristos pe pământ au prevestit-o și mințile cele mai luminate ale antichității păgâne. Dintre filosofii păgâni, Socrate, Platon și Aristotel sunt cei mai des zu­gra­viți și așezați cu mare cinste pe pereții mănăstirilor și bisericilor de la noi.  Acești filosofi păgâni vorbesc despre „Idee” că principiu onto­logic, iar aceasta va fi identificată ulte­rior, în gândirea creștină, cu Dumnezeu.     Cercetarea de față își propune să evi­dentieze rolul jucat de Sibile și Filo­so­fii păgâni în literatura veche și în pictura noastră bisericească. Totodată facem și o interpretare filosofică  asupra sibilelor și a filosofilor pa­gani zugrăviți pe pereții exteriori ai unor biserici sau mănăstiri de pe teritoriu țării noastre.       Fragment:        „III. Filosofii păgâni        Vorbind despre filosofie, F. Nietzsche o definea ca fiind „arta grădinăritului" al cărui farmec principal stă în înșelarea privirilor, iar filosofii sunt „coloriștii lumii", care o împestrițează cu tot felul de culori și nuanțe pentru a-l uimi pe om.     După cum se știe, filosofia a apărut în Grecia antică, și cu toate acestea, termenii „filosofie și filosof apar târziu în literatura greacă. Primul care i-a folosit într-un sens mai precis a fost Pitagora"77. În sec. al VI-lea în Grecia cei doi termeni filosofie și filosof nu existau încă. Cuvântul philosophos se pare că figură într-un fragment atribuit filosofului Heraclit din Efes. Acești termeni (filosofie și filosof), intră în vocabularul filosofic o dată cu „Platon și Aristotel, căpătând un sens precis, tehnic. Filosof înseamnă nu numai a-i continua și a-i depăși pe înaintași, înseamnă a nu fi, precum milesienii, un «fizician» ce se limitează la o investigare a naturii (historia peri physeos) și nici unul dintre acei oameni denumiți încă sophos, înțelept, în secolele al VI-lea și al V-lea, cum sunt cei Șapte Înțelepți, printre care se numără Thales"78. De asemenea, filosoful se delimitează și de sofiști, acei iscusiți gânditori, „experți în arta cuvântului, maeștri ai persuasiunii, posedând o pretinsă competență universală, ce se vor manifesta în cursul secolului al V-lea și care vor fi considerați de Platon, spre a-și clarifica mai bine statutul disciplinei sale, drept prototipul negativ opus filosofului autentic"79. Clement din Alexandria nu-i va ierta pe sofiști pentru că ei se mulțumeau de a trăncăni în gol, „fiind mai limbuți decât turturelele".     Platon și Aristotel au spus că începutul filosofiei este mirarea. Pentru Platon, filosoful este „omul care se miră pe ceea ce alții nu-i mira". În Thaitetos, Platon scria: „mirarea aparține în cel mai înalt grad căutătorului înțelepciunii; nu există alt început al căutării înțelepciunii decât acesta”80.” Citește mai puțin...