Strania istorie a comunismului romanesc

Comunismul a pierdut partida. Comuniștii însă au câștigat-o. E ca și cum întreaga poveste a comunismului n-ar fi avut alt rost decât acela de a înlocui o clasă dominantă prin alta. Nici un experiment comunist – cel puțin în peisajul european – nu a fost atât de și cu evoluții atât de neașteptate și de precum comunismul românesc.
Citește tot rezumatul cărții Strania istorie a comunismului romanesc... Se va vedea cum țara cu cei mai puțini comuniști a devenit țara cu partidul comunist cel mai numeros (în termeni relativi); cum o societate abia atinsă de ideologia comunistă s-a comunizat în profunzime, până într-atât încât s-a despărțit mai greu de comunism ca oricare alta; cum, virulent antinațional într-o primă fază, comunismul a sfârșit prin a deveni ultranaționalist; cum s-a inventat în România comunismul dinastic, fără echivalent în Europa și comparabil (fără a-și pierde nota de originalitate) doar cu regimul din Coreea de Nord; cum România, după ce ani de zile părea a fi societatea care s-a opus cel mai puțin regimului comunist, s-a ridicat împotriva lui Ceaușescu printr-o revoluție sângeroasă (singură de acest gen în spațiul comunist) – împotriva lui Ceaușescu, dar nu neapărat și împotriva alcătuirilor comuniste: într-adevăr, pentru ca paradoxul să fie complet, cea mai violentă revoluție s-a prelungit prin cea mai lentă și mai incompletă desprindere de comunism! Toate aceste paradoxuri au o explicație. Sau și-o caută. E ceea ce-și propune cartea de față: dincolo de simplă descriere, o interpretare a fenomenului comunist românesc. (Lucian BOIA) Fragment: "   Altă zonă deficitară în comunism a fost, tot timpul, aceea a informației. Și aici se putea trece ușor într-o realitate paralelă față de cea a comunismului oficial. Românii interesați se in-formau fără dificultate din surse externe, în principal grație posturilor de radio, Europa Liberă, mai întâi, apoi Vocea Americii și altele asemenea. În anii '50 fuseseră bruiate, de-abia le puteai auzi. Acum erau „la liber". Și, în principiu, nimeni nu riscă să fie sancționat pentru acest gen de abatere.     Ce să mai spunem despre bancurile politice? Genul a proliferat în toate țările comuniste, ca o necesară supapă ideologică. E greu de spus dacă în România circulația lor a fost mai intensă; funcția lor socială a fost probabil mai mare ca în alte părți, în măsura în care nu există un discurs alternativ cât de cât conturat; rolul unui asemenea discurs a fost preluat de bancuri, în manieră, de altfel tipic românească, de a face haz de necaz. Se auzeau în toate mediile, chiar în cele apropiate Puterii, iar oamenii, când se întâlneau, își comunicau mai întâi ultimele anecdote. Autorul unui studiu bine informat privitor la circulația bancurilor în țările comuniste acordă premiul cel mare, într-o selecție personală, unui banc românesc din anii '80 (deceniul frigului cumplit din apartamente): „întrebare: ce este mai rece decât apă rece? Răspuns: apă caldă." Bancurile ajung să-l privească explicit pe Ceaușescu („La Radio Erevan, un ascultător întreabă: Se moare de cancer la gât? Răspundem: da, se moare, dar nu are"), ca și pe Elena Ceaușescu („Ce vrăji a mai făcut savantă?", prin analogie cu simpatică vrăjitoare Samantha, eroina unui apreciat serial de televiziune). „Rezistența prin bancuri" a fos't mai radicală și a cuprins o mai mare parte a populației decât „rezistența prin cultură". S-ar zice că a fost, în vremea lui Ceaușescu, principala formă de rezistență a românilor. Amuzant, deși-gur, dar cam derizoriu...     Și chestiunea religioasă românii au rezolvat-o ușor. Dacă regimul era ateu, să-i fie de bine! Majoritatea oamenilor, inclusiv printre cei atașați regimului, nu înțelegeau să renunțe la practica religioasă, destul de sumară, de altfel, pentru cei mai mulți, limitată la episoadele esențiale: botezul, căsătoria, înmormântarea... Până și activiștii de partid se conformau în această privință ritualului tradițional, păstrând, pe cât posibil, discreția. Ceaușescu însuși, ateu, incon-testabil, mai mult chiar, dărâmător de biserici, și-a înmormântat părinții cu alai bisericesc. " Citește mai puțin...