Mara

«Mara» a apărut în 1894, în revista «Vatra», iar în 1906, în volum. Romanul a fost redescoperit de G. Călinescu, în 1941, ca unul «descriptiv și psihologic, moralist și justițiar, de problematica etico-socială...» Slavici, prin romanul «Mară»?, este un deschizător de drumuri, căci personajele sale sunt complexe, bine conturate și plasate într-un cadru precum cel al târgului din Transilvania. De asemenea, se poate afirma că romanul său este important și pentru faptul că se pun acum bazele fundamentării analizei psihologice. Romanul este deosebit și prin modul în care este realizată construcția subiectului. Acesta se deschide cu o succintă reflecție în stil popular asupra calităților și destinului Marei, făcută de autor: «A rămas Mara săracă, văduvă cu cei doi copii, sărăcuții de ei, dar era tânără și voinică, și harnică. Dumnezeu a mai lăsat să aibă și noroc» Se urmărește, așadar, destinul Mărei, precupeață de la Radna, și al copiilor ei, Persida și Trică, pe parcursul trecerii acestora spre vârsta adultă. Slavici marchează o nouă etapă a prozei naționale, aliniind-o alături de cea literară europeană. Prin operele sale, acest scriitor se plasează în seria celor patru care au constituit în istoriile de literatură națională Epoca Marilor Clasici: Creangă, Slavici, Caragiale și marele Eminescu". (Prof. Victor Drujinin, "Istoria literaturii naționale", Editura Andreas) Conține repere biobibliografice