Într-un acces de furie Puiu Faranga își sugrumă soția. Aflăm mai apoi că Mădălina era o fată foarte frumoasă, blândă, supusă, care provenea dintr-o familie săracă. În schimb, Puiu era descendent al unei familii boierești, crescut în puf, răsfățat, iubea chefurile și femeile, și nu-și părăsise vechile obiceiuri nici după nuntă.
Este Puiu vinovat și care este cauza acestui omor inexplicabil? Aceste întrebări te vor urmări pe parcursul lecturii. Defapt, întregul fir narativ și intriga operei se concentrează pe cauza omorului.
Lectura de față mi-a trezit un amalgam de sentimente și trăiri. Am început cu o curiozitate acerbă de a descoperi care au fost cauzele care au trezit acest impuls ucigaș în firea lui Puiu. Apoi, curiozitatea a fost transformată în răzvrătire, pentru a trece spre sfârșit la compasiune.
Prin numeroase exemple se pune accentul pe părtinirea față de cei bogați și superioritatea lor asupra celor săraci. În nenumărate rânduri se afirmă, că deși Puiu Faranga și-a omorât soția, nici nu încape îndoială că locul lui nu este la pârnaie printre toți tâlharii și borfașii.
Dezbaterile interioare a lui Puiu mi-a făcut o asociere involuntară cu Raskolnikov al lui Dostoievski. La fel ca și în “Crimă și pedeapsă”, aici avem acea luptă cu propria minte.
Rebreanu te cucerește prin sinceritatea scrierii, prin realismul său și prin personajele sale autentice. Este cu siguranță o operă de o valoare literară incontestabilă. Tind să consider această capodoperă unul dintre cele mai bune romane psihologice din literatura română, cel puțin din ceea ce am citit eu.
Dacă și voi aveți restanță la capitolul acestei lecturi, vă invit să o rezolvați. Veți fi surprinși de asemănarea între acea societate aparent arhaică și primitivă și societatea modernă. Din păcate nu s-au schimbat prea multe…