papirus.thumbnail

Scriitorul portughez José Saramago a spus, la un moment dat, că „scriitorii fac literatura națională, iar traducătorii fac literatura universală”. Ia gândiți-vă, unde am fi astăzi fără traducători? Câte cărți extraordinare nu ar fi spart bariera limbilor! Meseria de traducător e una frumoasă și nobilă (dacă îmi permiteți), însă e și grea și ingrată… oh, nu știți cât!

De mult îmi doream să vă prezint un traducător de carte și, cu ajutorul prietenilor de la Editura Univers, am contactat-o pe Patricia Rădulescu – o traducătoare talentată și experimentată. Patricia a răspuns prompt sugestiei mele, deși nu-i chiar atât de ușor pe cât pare să răspunzi unor întrebări, iar timpul nu e mereu de partea ta!

Și am spus multe, dar știu că nu pe mine doriți să mă citiți!

Bună, Patricia și mulțumesc că ți-ai făcut timp pentru a răspunde la câteva întrebări! Pentru început spune-ne câte ceva despre tine!

Absolventă a Facultății de limbi și literaturi străine a Universității din București, Secția franceză-italiană, am început să traduc pentru edituri încă din anul III. Inițial, a fost o carte pentru copii foarte frumos ilustrată, Poveștile bunicii, apărută la Editura Art. Au urmat câteva titluri la Vellant: Gaugain și culorile tropicelor, Dispariția lui Richard Taylor. Pentru Editura Univers am tradus Educație siberiană a lui Nicolai Lilin și, mai recent, City a lui Baricco și Zero zero zero a lui Roberto Saviano.

Ți-ai dorit dintotdeauna să devii traducător sau… cum te-a găsit această meserie?

Sunt, de când mă știu, un om al cuvintelor și sonorităților. De copil mi-a plăcut să citesc, apoi am cochetat cu ele ca poetă, ulterior ca traducătoare. Nu aș spune că este o meserie care m-a găsit, ci o pasiune pe care eu am găsit-o în mine.

Care sunt calitățile unui traducător, în general?

Un traducător trebuie să fie un cunoscător foarte abil, fin, al limbii din care traduce, dar și al celei în care trebuie să transpună textul. Nu mă refer la o persoană care doar stăpânește foarte bine limba-sursă și limba-țintă, ci la una capabilă să le perceapă subtilitățile, intimitățile. În plus, trebuie să poată să își înțeleagă autorii, personajele, să schimbe, odată cu ele, măștile, costumele, registrele.

Pentru a traduce o carte îți mai trebuie și alte calități decât cele menționate mai sus, nu-i așa?

Trebuie să poți să pui emoție în ceea ce faci: dragoste, ură, repulsie, pasiune, uneori indiferență. Să crești odată cu traducerile tale este un mare priviegiu care li se acordă traducătorilor.

Ți s-a întâmplat să te atașezi de cărțile traduse? Există, între acestea vreuna mai specială?

Odată terminată traducerea, eu ajung să le duc dorul, o vreme, chiar și cărților care nu mi-au plăcut în mod special. Traducând, te atașezi de o carte cum te atașezi de o persoană apropiată: atât de intim, încât uiți să o judeci și, fără să-ți dai seama, ajungând să o iubești pentru ceea ce e.

cityAcum, îmi este dor de puștiul de geniu din City, Gould, și de guvernanta lui, Shatzy, povestind un western bizar în micul ei reportofon. Uneori, le mai aud vocile, una gravă și copilărească, cealaltă – subțire, jucăușă și melodioasă, amestecându-se în gândurile mele cele mai banale și zâmbesc singură.

Care a fost prima carte tradusă?

Este vorba de Poveștile bunicii, pe care am tradus-o pentru Editura Art. A fost o inițiere ludică și foarte plăcută în lumea traducerilor.

Orice meserie are are plusuri și minusuri…

E o discuție foarte lungă. Marele avantaj este bucuria pe care o trăiești când realizezi că ai dat viață unei cărți într-o limbă în care ea nu exista. Este un act de creație care, în cazurile fericite, nu e cu mult mai prejos decât al autorului. Puțini știu însă să recunoască și să aprecieze strădania traducătorului și a celorlalți oameni din spatele unei cărți.

Minusul îl reprezintă tarifele practicate în țara noastră pentru traducerea de carte, cele care îi împiedică pe mulți traducători buni să trăiască exclusiv din ceea ce știu să facă mai bine. Este o pierdere și pentru traducători, și pentru edituri și, inevitabil, și pentru cititori.

Situații amuzante?

Acum, privind în urmă, mă amuză gravitatea cu care am privit, la predarea primei traduceri, puținele intervenții ale redactorului asupra textului tradus de mine. Lucrând ulterior într-o editură, am învățat să privesc cu detașare și admirație munca de redactor.

Ai încercat vreodată să traduci poezie? Dacă da, cât de greu e?

Am încercat prima oară cu Prévert, poetul meu preferat în liceu. Și am încercat să-mi traduc propriile poezii în franceză. E greu s-o faci, iar la final cu greu o poți numi traducere. E, de fapt, o rescriere. De aceea, prefer să citesc poezie, atunci când e posibil, în limba în care a fost scrisă.

Ai vreun ritual înainte de a începe o traducere?

Nu neapărat. Încep însă să traduc avid, furtunos, în dorința de a ajunge cât mai repede aproape de personajele mele. Abia atunci traducerea începe să devină mai bună, când simt că le-am înțeles dorințele, motivațiile, gândurile. A traduce e un mod de a trăi zeci, sute de vieți, uneori simultan. Ca autor, le creezi; ca traducător, le viețuiești.

Roberto-Saviano__Zero-Zero-Zero-130Ai cunoscut vreunul din scriitorii pe care i-ai tradus?

În persoană, nu. Am fost însă foarte fericită atunci când Roberto Saviano, autorul cărții Zero zero zero, recent apărută la Editura Univers, mi-a mulțumit, în cartea lui, pentru traducere.

Uite o întrebare pe care și mie mi-o pun mulți și de care poate și tu te-ai săturat: de ce uneori traducerea titlului unei cărți sau al unui film este diferit de cel original? Da, am scris-o…

Poetic, aș spune: pentru că fiecare limbă are o viață proprie și „trăiește“, de mii de ani, cuvintele diferit. Concret, pentru că unele lucruri nu pot fi traduse, pur și simplu, folosind termenul / expresia din original într-o altă limbă.

O să dau un exemplu încă proaspăt pentru mine, tot cu referire la Zero zero zero. Titlul, identic în română și italiană, face referire la puritatea făinii, pe care autorul o asociază cu puritatea unei alte pulberi albe, mult mai periculoasă și la fel de răspândită, cocaina. În Franța, titlul sub care a apărut cartea este Extra pure. Motivul? Francezii folosesc o clasificare diferită pentru tipurile de făină, iar titlul, tradus ca o înșiruire de trei nule, nu ar fi transmis nimic din esența mesajului pe care autorul îl lansează încă din titlu.

Este numai un exemplu, deoarece dificultățile sunt multe și diferite. De cele mai multe ori, un titlu este o provocarea cea mai mare a unei cărți.

Și acum 2 întrebări din partea cititorilor noștri curioși!

Mihaela ar vrea să știe cât de greu este să traduci fără a denatura povestea, sensul autorului ?

Poți fi întotdeauna sigur că ai înțeles fără echivoc mesajul cuiva, fie chiar și al unei persoane apropiate? Uneori, cele mai simple cuvinte ascund piedici. Ca traducător, te străduiești să înțelegi și să redai cât mai fidel textul autorului, însă, în esență, e numai o aspirație. Niciodată doi traducători, oricât de buni, nu vor traduce identic, egal, același text.

Marian te întreabă ce te faci atunci când ai de tradus o carte care nu îți place deloc?

Înainte să accept o traducere, solicit editurii textul ca să îmi pot face o părere despre carte. Dacă acest lucru nu e posibil, caut recenzii, fragmente, și iau decizia de a o traduce numai în cunoștință de cauză.

Un gând pentru încheiere, te rog!

Gândul meu de încheiere oglindește o dorință. Îmi doresc un viitor în care toți traducătorii de carte să poată trăi din munca lor. Sunt sigură că universul cărților ar ieși în câștig.

Amin! Zic eu, știu cum este să fii traducător de orice în țara asta! Mulțumesc mult, Patricia, pentru răspunsurile tale frumoase și elocvente! Voi, ce părere aveți acum despre această meserie?