E.I. Pentru persoanele care nu au avut ocazia să te cunoască ne poți spune câteva lucruri despre tine?

H.R. Sigur că da, nu vreau să-mi creez o aură de mister! Deși puțină lume a auzit de mine ca scriitor, sunt autoarea a nu mai puțin de patru romane: Destinația Finală (fără  nicio legătură cu filmul omonim), Șah la regină, De ce n-a fost jelită Carmen Zgarbur și în fine, Revederea. Am avut ”neșansa” să debutez cu un roman de amploare, la o vârstă ”nepotrivită” (32 de ani), într-o vreme (anii 2003-2004) când lumea editorială era foarte îngustă și procesul de selecție al manuscriselor deloc meritocratic. Din aceste motive nu am putut publica Destinația la o editură mare (în sensul cotei de piață), care să-mi asigure o promovare națională. Asta nu m-a împiedicat însă să obțin un prestigios premiu literar (Premiul Eminescu – Teiul de Argint), câteva critici elogioase și un feedback extraordinar de la cititorii cărora le-am dăruit cartea precum și de la cei (foarte puțini) care au găsit-o în librării. Au trecut 15 ani de atunci, concepția editorială s-a schimbat și cu totul altfel au stat lucrurile cu publicarea romanului Revederea.

Pe plan personal, am fost aproape toată viața un om chinuit și marginalizat. Dar am avut spre compensație multe realizări intelectuale și iubirea statornică a apropiaților mei.

E.I. Care a fost momentul în care scrisul a apărut în viața ta?

H.R. În copilărie. Am început cu note de călătorie, poezii, chiar două ”romane” despre păpușile mele. Am fost foarte atașată de păpuși și de jucării, ca și eroina mea din Revederea.

E.I. Cât de importantă este cercetarea pentru tine atunci când scrii o carte?

H.R. Este nevoie de ea, pentru veridicitatea acțiunii și pentru a putea intra cu dezinvoltură în detaliile necesare. Altfel, riști să ai un fir narativ schematic și un ”decor” slab conturat, estompat. Însă, nu este greu atunci când scrii despre ceea știi sau despre ceea ce ai trăit, cum s-ar spune dacă cercetarea ai făcut-o ”pe viu”. În Destinația Finală, de exemplu, eroina principală este o ingineră foarte capabilă, care lucrează în mediul industrial, în primii ani de după revoluție. Nu puteam să imaginez o acțiune credibilă, cu multe detalii tehnice și sociale, dacă n-aș fi lucrat la rândul meu în acel mediu, cam în aceeași perioadă. 

Pentru Revederea, lucrurile au stat cumva la fel. Una din părțile romanului este un thriller judiciar. Mi-a folosit experiența de martor atât la parchet cât și în tribunal, chiar dacă în esență a fost una neplăcută; cel puțin am transformat ceva neplăcut în ceva util.

E.I. Crezi că titlul este important pentru impactul cărții?

H.R. Da, este o foarte important pentru a determina cititorul să cumpere. Ca și coperta. Totuși, dacă ele nu exprimă esența cărții, avem de-a face cu o reclamă mincinoasă. Știind că la ora actuală se preferă titlurile lungi și trăsnite, inițial am vrut să o denumesc ”Și pisica s-a lins pe bot”. Este subtitlul ultimului capitol. Dar el nu exprima esența cărții, ci doar morala, așa că în cele din urmă, am redenumit-o ”Revederea”. Exact asta este esența: revederea dintre o mamă și o fiică despărțite de destin, de răutatea oamenilor, revedere care devine și combustibilul necesar  – pentru amândouă – spre a trăi mai departe și chiar spre a fi fericite, deși până atunci avuseseră parte de eșecuri dureroase și recurente.

E.I. Spune-ne despre stilul tău de a scrie, care este diferența între stilul tău și al altor scriitori?

H.R. Sunt diferențe de abordare a scrisului, cel puțin raportându-mă la scriitorii ”tineri”, îndeobște cei ce au debutat cam o dată cu mine, pe valul unor edituri gen Polirom. Nu i-am citit pe toți dar mi-am făcut o părere. Eu îmi construiesc romanul dând atenție nu atât de mult la decorații și arabescuri (artificii de stil) cât mai ales la structura de rezistență. Încerc să creez o linie narativă solidă, captivantă, să dau viață la personaje diverse, să nu mă repet pe mine însămi la nesfârșit într-un personaj narator. Cred că mă apropii mai mult de stilul ”clasicilor”. E literatura pe care am citit-o și în care m-am format, e registrul literar în care mă exprim și eu. Bunăoară, dacă vă plac romanele lui Blasco-Ibañez, vă vor place și romanele mele.

E.I. Ce alte pasiuni mai ai pe lângă scris?

H.R. Erau călătoriile, împreună cu părinții mei (în ultimii ani și cu soțul meu), cele în străinătate în special. La momentul actual nu mai sunt în formă fizică pentru călătorii (cel puțin pentru cele lungi) și nu am nici timpul necesar, fiind angrenată în alte proiecte de viață. Am devenit un om sedentar. Îmi place să navighez pe Internet, să văd ce mai fac cunoștințele mele pe Facebook, să citesc bârfe și cancanuri (oameni suntem, nu? 😊). Și mă mai pasionează să mă uit la ”The Apprentice”, un show cu un magnat care selectează anual angajatul sau partenerul de afaceri ideal. Prefer varianta UK, pentru că engleza britanică îmi gâdilă plăcut auzul. 

E.I. Ai un obicei zilnic de a scrie?

H.R. Nu. Zilnic scriu doar chestii de serviciu. Dar din ceea ce gândesc, trăiesc, aud sau văd zi de zi, când se umple cofa, se naște un nou personaj și un nou roman.

E.I. Unde îți pot urmări cititorii noștri activitatea și de unde pot cumpăra cărțile?

H.R. Cartea despre care vorbim (Revederea) o pot cumpăra de pe site-ul librăriilor Coresi, Mihai Eminescu, Libris, Librărie.net, Ufi, Shopimo și probabil și la locațiile fizice ale acestora. 

Iată link-urile:

www.librariacoresi.ro

www.librariaeminescu.ro

www.libris.ro

www.librarie.net

ufi.ro

shopimo.ro

Dacă o să le placă (și dacă n-o să le placă), m-ar onora să o evalueze pe toate aceste site-uri, indiferent unde o cumpără, și eventual să scrie o recenzie.

E.I. Câteva cuvinte pentru cititorii BookNation.ro?

H.R. Doresc să le spun ceva mai mult despre cartea de față. Este o carte despre părinți și copii, despre stiluri de educație, despre familie, dar și despre revoltă și toleranță, despre răzbunare și iertare, despre relația omului cu Dumnezeu. Este povestea mai multor generații înlănțuite în timp, fiecare cu caracterul și personalitatea ei. Veți trăi alături de personaje viața la țară din anii 50, copilăria anilor 60 și adolescența anilor 70, viața de emigrant în Germania a anilor 80; apoi va urma o scurtă incursiune într-un ospiciu de lux din anii 90 iar ultima tușă aparține mediului monahal din zilele noastre. 

Sper să le placă, să îndrăgească personajele (chiar și pe cele negative), pentru că – dacă îmi doresc vreo notorietate – ea este nu pentru mine, ci pentru ele, copiii mei de suflet, singurii pe care-i am.

 

Emanuela Istrate
Autor: Emanuela Istrate
Emanuela e 👑 Super Erou Booknation.ro
Redactor de 1171 zile pe Booknation.ro
toate articolele scrise de Emanuela Istrate