salut! cu titlu (1)

Numele de Ștefan Serseniuc poate nu vă spune multe… până acum! Însă acest domn promite să ne surprindă cu volumul său de debut Nimicuri și alte truisme cotidiene – o colecție de scrieri nu tocmai serioase și poate puțin naive dacă e să ne luăm după coperta realizată în arhicunoscutul și infailibilul Paint (cel puțin așa pare). A completa formularul pentru scriitori debutanți și mi-am zis că ar fi interesant să aflu câteva lucruri în plus! Iată ce a ieșit.

Cine este Ștefan Serseniuc – ca prozator? Cum își definește el însuși scrierea!

 A scris mai multe poveşti, toate optimiste şi zâmbitoare. Unele tratează prostia, altele sexul şi altele pe amândouă la un loc. Restul nu. Un lucru îmi pare interesant la ele, la texte, personajele îmi par cunoscute, toate… O fi pentru că sunt obişnuite, comune, nu au nimic extraordinar.

Ai absolvit Facultatea de Mecanică. Cum se împacă mecanica și literatura?

Mecanica e cam plictisitoare dar din fericire se bazează pe matematică şi pe fizică iar aici găsim o mulţime de subiecte interesante. Mă refer la scris, la idei pentru poveştile mele. De exemplu, în „Fizică aplicată”, o poezie de dragoste, folosesc forţa de inerţie de la o imaginară oprire a Pământului pentru a pune în contact un El şi o Ea; în „Aroganţă”, o povestire cu iz de aritmetică, este criticat numărul doi pentru că are tupeul de a fi şi prim şi par; închei cu „Teoretizarea fericirii” unde fericirea se vrea a fi raportul dintre realizare şi obiectivul propus – totul demonstrat ştiinţific, folosindu-se teorii din matematică.

Ai scris și ceva poezie, nu doar proză. Ce e poezia? Dar proza?

Răspund împreună pentru că şi aşa am scris prea mult şi nu vreau să plictisesc… Dacă nu am o idee simpatică nu mă apuc de scris, nu are rost să pierd timpul în faţa calculatorului căutând inspiraţie. Astfel, dacă ideea e una măruntă la care nu trebuie să construiesc mult în jurul ei, mă reped repede şi scriu o poezie iar dacă e o întâmplare mai lungă, unde să explic de ce şi cum şi de unde şi până unde, îmi iese o proză, o proză scurtă. Oricum totul trebuie să se rezume la câteva pagini, una pentru că nu prea am timp de scris iar a doua, cine mai stă să citească cărţi lungi şi descriptive? Eu nu.

Literatura română contemporană! Ce zici de ea?

Poate că-i ruşinos, dar habar nu am nimic de literatura română contemporană. Sunt plecat de mulţi ani din ţară şi nu mai ştiu nimic. Singurele cărţi pe care le-am cumpărat online sunt cele de istorie a României ( cu ele e mai puţin riscant să cumperi cărţi neinteresante). În rest citesc în italiană ceea ce am mai citit în româneşte. În engleză nu am ajuns la acelaşi nivel, dar mă strădui. Poate când o să mă reîntorc în România o să recuperez ceva, aşa numai bine, când ajung eu acasă, deja se ştie clar ce-i bun şi ce nu.

Să vorbim și despre cartea ta. Spune-ne câte ceva despre ea!

Despre ce să mai scrii, ce subiecte să mai găseşti, când despre frumos s-a scris aşa de frumos, când despre virtute s-a scris aşa de virtuos iar despre tristeţe s-a scris aşa de trist? Ce mai rămâne când întâmplările de importanţă mondială deja s-au povestit iar iubirea infinită a fost şi continuă să fie cântată de toţi? Despre ce şi cine se mai poate scrie?… Vă spun eu! Despre tonţi şi lumea lor simplă, despre întâmplările lor de zi cu zi, despre nimicuri şi alte truisme cotidiene.

Ai ales ca editură Self Publishing. O editură diferită de cele clasice, ce solicită scriitorului să joace și alte roluri uneori. De ce?

Sincer? Pentru că a fost unica editură care a răspuns la emailuri şi a fost dispusă să lucreze cu mine. Şi apoi Self Publishing nu este ceva ieşit din clasic, este o editură normală, cu editori şi tot ce trebuie, numai numele cred că i-a fost ales pentru a atrage (or fi pus self să dea impresia că faci tu tot şi costă mai puţin – zic eu, dar poate nu-i aşa). În rest nu-ţi răspunde nimeni, este aşa un fel de aroganţă intelectuală şi nu ai voie să pătrunzi în lumea scrisului decât dacă vor ei, editorii. Aroganţa asta intelectuală o văd şi pe site-urile de socializare în masă. Ea duce la o ruptură între lumea simplă şi poate dornică să citească o carte sau să asculte muzică şi mai marii momentului. Şi ce se întâmplă în cazul acesta? Lumea simplă se apucă să-şi facă singură muzica ei şi să-şi scrie cărţile şi aşa ajungem la manele şi literatură murdară. Nu este rolul lumii simple să facă muzică şi să scrie cărţi, dar dacă nimeni nu-i băga în seamă, sau şi mai rău îi arătă cu degetul că fiind „proşti, inculţi şi imbecili”, ei trec la creaţie cu rezultatele cunoscute.

Un mesaj pentru cititorii booknation.ro?

E adevărat, sunt o mulţime de cărţi plictisitoare şi neinteresante, dar tot la fel de adevărat este şi că unele sunt nemaipomenite. Iar cine nu crede, să încerce „Nimicuri şi alte truisme cotidiene”, înăuntru sunt aproape 90 de poveşti scurte şi poezii şi este imposibil ca măcar una dintre ele să nu fie pe placul vostru.