Nu puteam rata ocazia de a participa la o lansare ce se anunța a fi „altfel” – altfel decât plicticoasă, trasă de păr sau scorțoasă. Așa că am zis „da!” aproape instantaneu atunci când am primit invitația.

Coperta 69

Îmi plac lucrurile care mă intrigă. Mă stârnesc și îmi pun rotițele în mișcare, mă pun pe gânduri și trezesc sentimente prăfuite, poate.

Trebuie să admit că sarcasmul este punctul forte al celor regăsite în carte, alături de patosul scriiturii și a detaliilor creatoare de confuzii, pe ici, pe colo. „Cartea asta n-o să-ți folosească la absolut nimic!” – acel absolut m-a atras și mi-am spus că e imposibil să fie așa. (Sarcasm, I know.) Oricât de aiurea ar părea o carte, nu există acel absolut nimic. O carte citită e un plus, indiferent cum se numește autorul ei sau ce titlu poartă. Fapt descoperit și în carte, tratat cu ardoare în câteva rânduri.

Inspayer (Medium)

Atunci când am ajuns în Batiștei nr. 24, am parcat alene pe trotuar și am intrat. Acolo am fost întâmpinată călduros de Alexandra, o tipă zâmbăreață, cu un păr luuung și blond, o Rapunzel sensibilă, cu trăiri și zbucium interior intense. Nu, nu mi-am dat seama de asta de la prima vedere, dar, după ce i-am citit articolele publicate în carte, a fost ușor să înțeleg, să asociez niște lucruri, să completez un puzzle. Îmi place Alexandra, am mai zis? 🙂

Revenind, am intrat – bar în stânga, masă plină de cărți în dreapta. Previzibil, m-am îndreptat către stivele de motive ce își așteptau elevii. Am știut instantaneu care va fi a doua carte primită cadou, iar cea de-a treia m-a ales ea pe mine, nu invers.

blues pentru o pisica neagra

Echipa este formată din tineri entuziaști, normali într-o lume anormală, deștepți și funny. Rău. I-am cunoscut pe fiecare în parte și am încercat să le rețin numele: Andrei, Ilinca, Tibi, Ioana, Alexandra (am mai zis, dar aici am amintit-o pentru că ea mi-a semnat cartea).

Hyperliteratura este un proiect de succes ce promovează literatura, cititul, cultura și, să credeți, viața socială. Nu trebuie să te retragi într-un colț atunci când alegi să cutreieri alte lumi. Cititul poate deveni distractiv atunci când devine subiect de discuție la o bere. O carte poate deveni bijuteria pe care o primești cadou, dar pe care nu o porți la gât sau pe inelar. Ea îți împodobește mintea, îți trece alintată printre degete, vă devine complice în uciderea lumii exterioare și construirea unui univers numai al vostru. Nu există portretul robot al iubitului perfect, dar există un punct de pornire în căutarea acestuia. Aflați din carte despre ce vorbesc eu aici. 🙂

69 pe masa (Medium)

69 de motive stupide ca să te apuci de citit este o selecție a unor articole publicate site-ul revistei, ce au ca punct comun ideea conform căreia cititul nu doare, nu prostește (ha!), nu costă (chiar atât de mult pe cât s-ar crede), nu mănâncă timp, el produce… amintiri cu personaje, creează sentimente și frustrări, iscă discuții cu străini sau induce o oareșce tăcere în RATB.

Am ținut neapărat să citesc cartea înainte de a scrie un articol despre lansarea ei. Voiam să știu ce au scris oamenii ăia care vorbeau gâtuit despre scrierile lor, care își frecau palmele de emoții și își căutau cuvintele devenite fugare, din iubitele fidele din fața calculatorului.

Abia acum, când am terminat-o, știu că voi ține aproape 69 de motive deloc stupide, la vedere, pentru a reveni de câte ori voi simți nevoia de a răsfoi gânduri pe care le-am citit ca și cum ar fi fost ale mele. E un exercițiu frumos să vezi ce cred alți oameni (pe care nu-i cunoști) despre cărțile la care tu ții. Descoperi cu zâmbetul mijit pe buze, la propriu, că Pădurea spânzuraților, care îți place și ție atât de mult, mai place cuiva și militează împotriva uciderii, în programa școlară, a sensurilor însușite nonverbal de fiecare cititor în parte, în colțul intim de lectură sau în metrou.

Încă ceva: azi aproape am întârziat la muncă. Citeam cartea în metrou (pe care o port ca pe o insignă în piept datorită titlului catchy, care atrage privirile) și am fost atât de prinsă de Cum au devenit cărțile noile pisici de pe Facebook, încât am uitat să cobor. Așa că am mers cu o stație mai mult. Nu-i bai, nu am întârziat, dar am realizat cât de prinsă am fost între cuvintele scrise printre litere și că merită (re)citită și recomandată. Despre împrumutat… citiți ce a scris Andrei în ultimul articol.

Ce am reținut?

  • Există mai mulți cititori decât credeam eu că sunt. Cu toate astea, statisticile ne rezervă ultimele locuri când e vorba de cumpărat/citit cărți.Lansare 69 plus carte cadou
  • Orele de română din timpul liceului pot omorî orice urmă de pasiune pentru literatură. Dar, uneori, ele pot sădi sămânța cititului pe un teren bun, lăsat pârloagă.
  • O carte despre bookiseală poate fi folosită în scopuri medicinale – am găsit sfaturi pentru combaterea depresiei și am aflat ce să mănânc să mă mențin în formă și să am un creier cât mai creț.
  • Îți poți da întâlnire cu scriitorii tăi favoriți și poți face cu ei fix ce vrei tu.
  • Nu poate fi utilizată pentru trezirea, la modul fizic, din prostie pentru că e prea mică să lovești pe cineva cu ea în cap. Poți, în schimb, să-l deștepți sugerându-i să o cumpere.
  • Acel 69 nu e la întâmplare ales – vinde, intrigă, dar poate fi, nu-i așa, descrierea unei situații win-win: autorii câștigă, pe de o parte, că le intră banu’ în cont, cititorul că râde, uită de metrou și că are muncă, râde și povestește mai departe despre ea, cartea. „Eu râd, omule, râd. Dar îi conving să citească!” 

Cu ce am rămas?

  • o listă de cărți noi pe care trebuie să le citesc;
  • trei tiluri în plus în bibliotecă;
  • dorința de a citi mai mult;
  • imagini cu prieteni de citeală:
  • șiiiii…. poza asta:

Foto Grup (Medium)

Pentru încheiere, am păstrat o descriere scurtă, dar intensă, a cărții  (fără să scriu, totuși, vreun citat pe o poză cu apus de soare):

Adică să ne-nțelegem de la bun început: o carte nu este necesară. Iar aceasta cu atât mai puțin. O carte nu satisface nicio nevoie obligatorie, bazală, nu mulțumește trebuințe imediate, primordiale. Nu-ți promite nimic, nu garantează nimic. E un obiect dispensabil. Te cultivă, te deșteaptă, îți cultivă imaginația, dar nu e musai (să vrei) să fii mai deștept. Poți trăi mult și bine fără să știi nimic. Poți să rămâi în continuare prost și Pământul tot o să se învârtă.