Liana Mânzat: ” Scriu pentru că nu pot altfel” (Interviu)

Clujeancă la origine, absolventă a Facultății de Jurnalism din Sibiu în 2004, Liana Mânzat trăiește de opt ani în Spania. Cele patru cărți ale ei, ”Visul”, ”Venetica”, ”Mimoza” și ”Dincolo de geamandură”, prezintă fărâme din viața ei, fără trunchieri și ferchezuiri.

Descrieți-mi vă rog scriitoarea și femeia Liana Mânzat. Sunt două entități diferite sau se întrepătrund?

Liana scrie! Dintotdeauna m-am refugiat în scris. Dacă vei citi cartea mea „VISUL”, carte autobiografică, vei înțelege că doar scriind suport și sunt pur și simplu, de când am înțeles primele „semne negre” scrise de tata. Cu timpul am înțeles că scriind ce simt și gândesc, pot înțelege fără să „deranjez” întrebând.

Foarte frumos spus. 

Considerați că scriitura dumneavoastră este un soi de eliberare, o spovedanie necesară pentru pansarea și cicatrizarea sufletului?

Da. Este o terapie sau a fost până în acest moment. Scriind m-am eliberat, încercând să „fac prizonier” un trecut între două coperte. Am continuat cu alte trei cărți și fiecare are partea ei de suferință. Dar norii se destramă… Urmează să scriu pur și simplu. Însă niciodată un scriitor „nu se uită pe el”, nu are cum. Răzbat din scrieri, imagini, sentimente care-l vor trăda. Cred eu. Poate aceasta e „amprenta” fiecăruia.

Ar putea exista vreodată vreun temei sau vreo simțire care v-ar determina să renunțați la scris sau el s-a impregnat suficient de adânc în felul dumneavoastră de a fi?

Este ceea ce numim „a doua natură”. Sunt jurnalist. Nu degeaba am ales această profesie. Chiar dacă o practic sporadic. Am, ca noi toți, o atitudine. Reacții. Scriu pentru că sunt eu scriind. Nu m-am gândit să public decât articole bazate pe fapte reale, cât mai obiectiv scrise. Doream să ajut spunând adevărul. Poate din același motiv am ajuns să-mi aștern viața pe hârtie și să-i dau drumul în lume. Să ajut spunând adevărul și, prin propriul exemplu, să demonstrez că SE POATE IEȘI DIN IAD. Nimic nu mă va putea opri să mă exprim prin scris deoarece sunt ceea ce scriu. Și față de mine sunt sinceră. Deci…

Ce părere aveți despre noul val literar din România? În special cel feminin, care în ultimul timp are o pondere mai mare.

Am citit foarte puțin din noile apariții în spațiul literar. Sunt plecată din țară de opt ani. Nu știu ce să spun. Nu am citit nicio carte cap-coadă. Recenzii, articole. Cred că e spre bine. Ce văd, în mare măsură mă surprinde la modul „wow”, dar iubesc franchețea, curajul, puterea cuvântului în fraze aparent „comune”. Cred că se scrie și bine, și foarte bine. Am câteva nume în vedere și îmi place cât am văzut. Voi ajunge să iau cu mine cel puțin câte o carte, poate două. Da, ceva se schimbă și îmi place schimbarea. Suntem vii și… se simte, se vede.

 Considerați cărțile dumneavoastră, într-o oarecare măsură, ca fiind „copiii sufletului”, care cresc odată cu fiecare clipă și odată cu fiecare privire a cititorilor care le descoperă cu plăcere?

Nu. Cărțile mele erau acolo; de-a lungul anilor s-au adunat multe… Era firesc să „scot” din mine pentru a face loc celor ce urmau în mod firesc. E viață. Atât.

Povestiți-ne despre ”Visul” și despre lansare, vă rog.

Lansarea. A fost prima lansare de carte la care am participat în cei 55 de ani de viață și a fost, întâmplător, lansarea propriilor mele cărți. „VISUL” este viața mea până la „a doua viață”. Nu pot vorbi despre cartea asta cum aș face-o vorbind despre celelalte. Nu poți vorbi despre o viață, un om, pe bucăți. Ori o citești ca să înțelegi, ori treci la celelalte, care sunt altceva…

Asta înseamnă doar că nu pot scoate din context nimic. Ar fi de neînțeles.

 Este publicul din România receptiv la genul dumneavoastră scriitoricesc?

Am sentimentul că… da. Timpul decantează. Eu doresc să comunic ceva. Dar de departe. Este mai greu, nefiind aici de câte ori aș vrea pentru a-mi întâlni cititorii, prietenii, despre care știu atât cât se poate ști din lumea tehnologiei, virtuală. Am trăit alt gen de comunicare. Pare, dar nu stiu în ce măsură, realmente cel de acum este mai eficient. Am o senzație de „superficial” de ambele părți. Prea mult din toate, prea puțin timp pentru toate.

Care sunt planurile de viitor ale scriitoarei Liana Mânzat?

Sunt optimistă. Pe toate planurile. Cred în ce fac și iubesc adevărul. Sunt liberă și mă simt așa. Planuri am în multe direcții. Ca să fiu în ton cu interviul, voi continua să mă manifest. Fiind eu!

Câteva cuvinte pentru cititorii dumneavoastră și nu numai?

Cea mai interesantă provocare! Sincer? Scriu pentru că nu pot altfel și le mulțumesc dacă vor să mă înțeleagă.

Vă mulțumesc pentru acest interviu și pentru deosebita onoare de a fi alături de dumneavoastră prin intermediul acestuia. Mult succes în continuare. Vă urez să ne delectați în continuare cu fărâmele dumneavoastră de intensă trăire.

Mulțumesc la rându-mi pentru interesul acordat scrierilor mele.

Cu multă plăcere.