Scris în 1950 sub forma unui roman fix-up (adică antologie de povestiri care au personaje sau context comun și dau impresia de roman), „cronicile marțiene” se plasează clar sub umbra Războiului Rece care tocmai își manifesta primele semne. Frica de un război nuclear total, panica și groaza care stăpânea populațiile globului în fața amenințărilor posibile în cazul unui nou conflict mondial stau la originea deciziilor istorice din prozele lui Bradbury. Autorul celebrului „Fahrenheit 451” își imaginează un viitor nu foarte depărtat (undeva în preajma anilor 2000) în care omenirea decide să colonizeze planeta Marte, neștiind dacă e populată deja sau nu. Pe Pământ un nou conflict e pe cale să izbucnească, așa că oamenii ajunși pe Marte pot fi la rigoare singura soluție de rezervă a umanității. Însă, așa cum vom vedea pe măsură ce citim, Marte e populat de o civilizație marțiană veche, milenară, care a ajuns să se bucure de viață într-un mod total diferit față de pământeni. De altfel, nici marțienii nu știu nimic despre existența unei civilizații pe Pământ. Întâlnirea dintre cele două civilizații nu e una fericită, dovadă că primele nave trimise către Marte nu se vor mai întoarce niciodată. Însă pământenii sunt disperați și aduc cu ei disperarea, frica și toate defectele posibile. Așa se face că nu după multă vreme avem un Marte pustiu și un Pământ pustiit de exploziile nucleare. Ray Bradbury confirmă din plin pesimismul său privind viitorul rasei umane. Jucăușe, uneori cinice și batjocoritoare, textele sale par să fie un soi de avertisment și în același timp o previziune sumbră asupra evoluției umane. Până la urmă, cei mai ciudați și înfricoșători marțieni sunt cei din adâncul sufletului nostru. Un volum excelent, musai de inclus în orice bibliotecă serioasă de literatură SF. Recomandare de la Librarul Cartepedia, Valentin Derevlean.

VOTEAZĂ CUMPĂRĂ
VEZI ȘI ALTE RECOMANDĂRI