Chiar și după o călătorie de o sută de ani a romanului Adam și Eva (1925) scris de Liviu Rebreanu, s-a păstrat certitudinea (întărită și de autor pe la 1930 într-un interviu) că acest roman este romanul lui cel mai iubit, copilul lui preferat, scriitura în care și-a pus pe tavă, cum se spune, cel mai mult sufletul.
Pentru aceia dintre voi care sunteți de acord cu teoria reîncarnării și a călătoriei sufletelor până când își găsesc cu adevărat pacea, va fi cu siguranță o lectură foarte plăcută iar pentru aceia dintre voi care nu împărtășiți aceste idei și ați mai citit câte ceva de Rebreanu, romanul acesta vă va pune pe gânduri și poate vă va face să-l vedeți pe Liviu Rebreanu nu doar ca autorul lui Ion sau a-l Pădurii Spânzuraților.
Personajul Toma Novac din Adam și Eva este un profesor de filozofie la Universitate, nu crede în Dumnezeu și întâmplător sau nu, îl va cunoaște la un botez pe un alt profesor de filozofie Tudor Aleman care îi va deveni un fel de mentor, un îndrumător în călătoria de la un avatar la altul.
Romanul este structurat pe șapte capitole care sunt denumite după numele celor șapte personaje feminine care influențează destinele eroilor prin iubire, regăsirea echilibrului și redobândirea spiritului pur – Navamalika, Isit, Hamma, Servilia, Maria, Yvonne, Ileana. E posibil ca numele lor să vă dea deja indicii cu privire la epocile și perioadele din istorie în care acțiunea va avea loc.
Toate cele șapte capitole sunt povestiri de sine stătătoare foarte bine stucturate, au dezvoltare epică și tiparele folosite de autor se modifică de la o povestire la alta fără a dăuna cu nimic romanului.
Eterna poveste a găsirii și trăirii iubirii perfecte dintre un bărbat și o femeie ar fi putut face din roman o simplă colecție de clișee, dar nu este deloc așa. Un bărbat din milioanele de bărbați dorește pe o singură femeie, din milioanele de femei, iar ei pot fi Adam și Eva. Căutrea reciprocă devenind insăși rostul și scopul vieții omului. Insă o viață omenească nu este de ajuns pentru a prilejui această întâlnire, pentru că spațiul și timpul devin piedici în calea lor. E necesară (re)încarnarae sufletului de șapte ori pentru a-și întâlni adevărata dragoste care îi va da sens. De ce șapte? Pentru că Rebreanu crede că șapte e un număr sfânt și că a șaptea viață va aduce în sfârșit unirea cu celălalt suflet.
Un roman pe care nu îl lași ușor din mână, o călătorie în urma căreia un simplu deja vu va deveni dintr-o dată mai important în viețile noastre.