Recenzie Clubul literar. Versuri

de | iul. 1, 2015 | Literatura Română, Poezie, Recenzii cărți

alexplescan_clubulliterar „Clubul literar. Versuri” este o antologie de poezie publicată la editura Tracus Arte în anul 2015. Operele din volum aparțin scriitorilor  români contemporani Alex Plescan, Fevronia Novac și Andrei  Zlătescu.

 Volumul este structurat în trei părți, fiecare aparținând unuia dintre co-autori. Versurile celor trei se completează și se îmbină într-un volum care  ne poartă de la sentimentele îndrăgostitului, la descrieri și scrisori  niciodată ajunse la destinatar. Ceea ce au în comun toate textele sunt gustul pentru frumos și o încălcare voită a regulilor de punctuație.

Alex Plescan ne transmite sentimentele îndrăgostitului de frumos în metafore superbe. Volumul debutează cu poezia „Miraj” care abundă de imagini artistice sonore („scârțâitul norilor care trec pe cer” sau „timpul care ruginea zgomotos”). Citim apoi despre „O zeiță” și ajungem „La întâlnire”.

Poezia lui Plescan este foarte vizuală, sonoră și olfactivă. Culorile, sunetele neobișnuite și mirosurile tari („de urină și scoici moarte”) sunt atât de frumos alăturate încât se transformă într-un întreg.

Versurile sunt scurte și nu respectă un ritm impus de undeva din afară, iar toate aceste elemente combinate conferă o muzicalitate specifică.

Fevronia Novac împărtășește cu noi o scrisoare adresată lui Mihail Sebastian, dar și un „Poem în stilul lui Nichita Stănescu”. Călătorim apoi de la Londra în „Orientul îndepărat” și ajungem la Vancouver.

De această dată, versurile sunt mai lungi, iar stilul adesea epistolar. Avem impresia că am dat din greșeală peste o cutie cu scrisori vechi pe care le citim cu nesaț. Senzația este adâncită și de numeroasele descrieri și trimiteri la persoane.

Partea a treia, cea a versurilor lui Andrei Zlătescu, pare să reunească câte puțin din versurile lui Alex Plescan și Fevronia Novac. Se observă imaginile vizuale și culorile care pot descrie orice, chiar și sentimente.

Călătoria începută în cea de-a doua parte continuă. Ajungem „Pe terasă la Palas” și privim către „Un păianjen care coboară încet”. Totul este descris în metafore de o sensiblitate dulce-amăruie.

Recomand acest volum iubitorilor de poezie și de literatură română, dar și iubitorilor de frumos.

Titlu: CLUBUL LITERAR. VERSURI
Autor: Alex Plescan, Fevronia Novac, Andrei Zlătescu
An apariție : 2015
Editura: TRACUS ARTE
Nr. Pagini: 150
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 3019

Alte recenzii de la Alex Plescan, Fevronia Novac, Andrei Zlătescu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Andreea Chiuaru a fost redactor Booknation.ro și a scris 11 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Andreea Chiuaru aici. Andreea Chiuaru are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Studentă la Jurnalism, blogger și scriitor cu o mare pasiune pentru literatura clasică.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments