Cronicile de la Herina de Marian Ilea este cea mai recentă carte scrisă de un autor român pe care o citesc si care m-a impresionat. O carte micuță, scrisă bine, un stil nou pentru literatura românească.
Mi-am dorit să citesc această carte de când am citit titlul, am simțit că va fi ceva special și nu m-am înșelat. Am știut că va semîna un pic cu cronicile lui Neculce sau Grigore Ureche, dar am descoperit o carte cu un stil nou: format de cronică pe alocuri, dialog sub formă de replici ca în teatru, povestire și descriere demnă de cărțile istorice. Un stil degajat, ușor de citit, care te ține angregat în fiecare pagină deși acțiunea nu este densă sau atât de interesantă ca într-un roman polițist, horror, thriller și altele de gen. O lectură ușoară, care curge cu fiecare rând și pagină, care nu te lasă să lași cartea din mână până la final.
Herina este un oraș liniștit în care oameni de diverse naționalități își trăiesc liniștiți viața făcând fiecare ce știe mai bine: Boschetty Andor este parohul orășelului în cauză, Dimka și Donika dețin o cofetărie, Leopold Biner, Emil Lacsi, Szilard Alfons și Bercu Bernard sunt maeștri cofetari, Plotinikoff și Wodobskin dețin un hotel. Orașul este unu mare în care parohul a botezat, cununat și uns preot pe multă lume. Liniștea orașului este spulberată de invazia galilor care prăduiesc tot. Distrug, fură, orașul nu va mai fi niciodată la fel. Pasajele de cronică se întrepătrund cu cele de dialog și de narațiune. Planurile prezent și trecut se împletesc în mod amețitor, e o tehnică pe care o ador, ești mereu bulversat și faci un efort să pui cap la cap bucățelele de puzzle ale cărții. Apreciez cărțile care îți cer un anumit gram de efort pentru a le înțelege, acest lucru le face vii și te face pe tine participant la acțiune. Se zice că orice carte trăiește mai ales prin cititorii săi, prin faptul că ei o îmbunătățesc prin ceeace adaugă la fiecare lectură. Imaginația cititorului o dezvoltă, fiecare părere, fiecare idee o îmbogșțește și devine mai bună la infinit. O carte vie, ca o plantă care se dezvoltă în fiecare secundă, ca in filmeel sf unde vezi transformările pe fecare minut, vezi cum îi creșt eo frunză, încă una, apoi dispare, apare altceva. Tipul acesta de evoluție și/sau vizualizare mă fascinează.
Herina este un oraș imaginar, cu legături comerciale cu Budapesta, Bratislava și Cracovia. Industria de aici pune accent pe realizarea prăjiturilor pentru care au devenit renumiți. Atmosfera liniștită, fără mari conflicte mă duce cu gândul la cartea lui Murakami La capătul lumii și în țara aspră a minunilor, o carte extraordinară, care te pune pe gânduri, te transportă pe alte meleaguri, fie ele și imaginare, într-o lume unde nu se întâmplă nimic și oamenii așteaptă să moară. Viața lor este plictisitoare, fără acțiune sau suspans, cam ca viața noastră în ziua de azi în acele zile când totul pare mort. Aș zice că lucrurile se petrec în secolul al XVIII-lea, dar e doar o proiecție a mea. Adevărul este că fiecare om ar citi cartea poate veni cu propria interpretare și asta e frumusețea: arta îți dă ocazia să o înțelegi și/sau interpretezi cum vrei tu.
Cronicile de la Herina de Marian Ilea este o cărticică, zic asta datorită dimensiunilor reduse, care îți oferă un tip nou, proaspăt de artă. Mă bucur mult că o am în bibliotecă și de aceea aș dori să mulțumesc editurii Tracus Arte pentru oferirea ei, dar și Dianei care a făcut posibilă lectura ei. Mulțumesc, Diana pentru timp, efort și înțelegere!
Alte recenzii de la Marian Ilea:
Mă bucur că ți-a plăcut!!! 😀