Dacă treci podul Soweto este o lume a altor lumi, a unui prezent cu reflecţii în trecut şi a unui trecut cu puternice răbufniri în prezent. Găsim generaţii care nu-şi înţeleg părinţii, părinţi care nu se înţeleg pe ei înşişi, societate care nu-şi recunoaşte oamenii, şi oameni care nu se recunosc în societate.
E vorba despre o lume închisă în altă lume, fiecare dintre ele cu adevărul ei. Iar cei care cred în acest adevăr, al lor, sunt incapabili să spargă cercul. Ia fă tu, aşadar, Marisa, mi-am spus atunci, un decor al lumilor paralele şi în acelaşi timp închis una în alta.
Încearcă să-i explici regizorului şi actorilor că din punctul tău de vedere şi Ranevskaia are adevărul ei, închis într-o lume din care nu poate să iasă, dar şi Lophain are adevărul lui, îngrădit în lumea unei înţelegeri proprii a noţiunii de adevăr. Că asemenea lor, First, este purtătorul unui adevăr, iar lumea lui Trofimov există, oricât de pierdut este el în fantasme. La fel ca lumea frivolă a Duniasei, care şi ea există, atâta vreme cât cineva crede cu străşnicie în ea.
Dacă treci podul Soweto ne face cunoştinţă cu lumea celor depreciaţi, cu acei oameni care îşi caută locul într-o societate unde trebuie să te pierzi pe tine ca entitate unică pentru a te integra. În acest roman cititorul face cunoştinţă cu lumea emigranţilor şi a oamenilor fără lume, cu povestea celor care nu se pot regăsi şi nu-şi pot găsi locul în lume dar care nu se dau bătuţi în a o căuta.
Întâlnim oameni sclipitori care şi-au părăsit plaiurile natale amăgiţi de o fata Morgana din afară, oameni care au trăit într-un glob de sticlă dar care s-au trezit într-o lume mult mai crudă, oameni care şi-au părăsit părinţii, fraţii şi surorile fără a încerca însă să-i înţeleagă. Întâlnim oameni dispreţuiţi de semenii lor sau alungaţi dintr-o lume ce le aparţinea, oameni care refuzând să fie învinşi îşi construiesc o lume a lor separându-se la căderea nopţii de lumea exterioară.
Faceţi cunoştinţă cu Marisa, o scenografă româncă cu viziune, dar care nu se poate adapta într-o societate care pune mai mult preţ pe profit decât pe calitate, o societate care nu se poate ridica din ignoranţă. Din dorinţa de a găsi o lume făurită după standarde înalte, Marisa ajunge să descopere că de fapt această lume nu e decât o fata Morgana şi că lumea din afara graniţelor României nu se diferenţiază cu mult.
Întâlneşte oameni care au fugit la fel ca ea de pe plaiurile natale spre alte lumi strălucitoare pentru a se trezi mai îngrădiţi, descoperă că fiecare om are un trecut de care fuge şi că fiecare trăieşte într-o lume a lui, şi mai ales află că şi cel cu care îşi făurise o lume proprie trăieşte într-o lume a lui în care ea nu-şi are locul.
Prin Marisa, facem cunoştinţă cu oameni pe cât de diferiţi pe atât de asemănători, oameni care deşi nu par a avea nimic în comun au însă o lume întreagă a diferenţelor. O lume închisă într-o altă lume. Autoarea ia câte un om din fiecare societate şi îl obligă să se integreze printre alţii asemenea lui. Creează astfel o întreagă lume formată din alte lumi închise între graniţe prestabilite.
A trece podul Soweto este echivalent cu trecerea într-o lume creată după propriile reguli, o lume a ta, care te obligă însă să cunoşti din când în când realitatea. Marisa trăieşte într-o lume a ei dar este adusă la realitate, din când în când, de Nadia, care îşi trăieşte copilăria în lumea mamei de care încearcă însă să se rupă până la maturitate unde poposeşte într-o lume împletită din bagajele clandestine ale altor oameni.
Citind Dacă treci podul Soweto, descoperim bagajele cărate de Marisa, şi alţi oameni asemenea ei prin lume ca mai apoi să ne întrebăm: aparţinem noi locului în care suntem? ce bagaje din trecut cărăm oare fiecare dintre noi în adâncul sufletului răsfrângându-se asupra celorlalţi?
Alte recenzii de la Monica Săvulescu Voudouri:
Personajele sunt asemenea unor bile de biliard- fiecare cu traiectoria si istoria sa, la contactul cu alt personaj, isi modifica atat propria traiectorie, cat si pe a celuilalt. O carte emotionanta