“Nu e întotdeauna veselă meseria pe care o facem, mai cu seama atât timp cât mai avem un pic de inimă. (pag.42)
Dama cu camelii de Alexandre Dumas-fiul este desigur o carte celebră ( chiar şi în comunitatea frumoasă goodread, unde mai puteţi găsi, cel puţin până la momentul acesta, încă trei alte prezentări ).
Astfel că, închizând coperta de final, mă întrebam oare de ce am ignorat-o atâta vreme şi dacă aş mai putea spune ceva nou, ceva …altfel.
Iubirea unei curtezane , iată subiectul acestei cărţi; o poveste de dragoste într-o lume care pare să fi existat dintotdeauna, în unele locuri şi vremuri poate mai mult ca în altele.
Dar să reduci subiectul din Dama cu camelii doar la dragostea – deşi pătimaşă – frumoasei Margurite pentru Armand, ar fi superficial şi în plus, greşit.
Personal, după cum spun unele voci, am găsit şi eu pe alocuri povestea dintre cei doi protagonişti cam prea înflăcărată, prea romanţioasă, poate chiar neverosimilă.
Aşa încât subscriu opiniei naratorului, nu atribui textului ocazia de a idealiza această categorie de femei. Ceea ce mi-a plăcut chiar mai mult a fost evidenta şi asumata lupta împotriva prejudecăţilor.
La începutul cărţii naratorul marturisteste că nu are încă vârsta la care să fi cunoscut suficient natura umană încât să poată plăsmui poveşti literare, aşa încât se va limita la a povesti evenimente reale, care la nevoie, ar putea fi chiar probate.
Ce argument mai incitant, ce liant mai puternic între piesele pe care ni le va expune, decât promisiunea unor evenimente reale?
Aşadar, participând la o licitaţie de bunuri care stârnise destule valuri în lumea efervescentă a Parisului de sec.XIX, naratorul, un tânăr care se numeşte singur un curios împătimit, ne deschide drumul către povestea curtezanei Margurite Gautier şi, mai important, către o parte semnificativă din autobiografia scriitorului.
Vârsta nemilos de tânără a celei recent decedate, locuinţa ei cu toate detaliile rafinate, precum şi constatarea că o ştiuse din vedere pe Margurite alimentează poate un pic prea mult romantismul acestui tânăr, care ajunge să plătească pentru unul din obiectele supuse vânzării – o carte cu dedicaţie –mult peste preţul real.
Cartea Manon Lescaut este elementul care îl va lega de povestea întreagă a nefericitei.
La câtva timp după licitaţie – o scenă în care am admirat detaliile notate, romantismul unui autor-narator scuturandu-se insistent de praful prejudecăţilor şi superficilitatea maliţioasă până la cruzime a “lumii bune” – povestitorul nostru este vizitat de un oaspete surescitat, vizibil aflat într-o apăsătoare suferinţă sufletească, pe nume Armand Duval.
Iar cu el păşim de-a dreptul în tainele unei lumi care, chiar de sub preş sau din marginea în care generaţii întregi s-au străduit să o înghesuie , continuă – şi o va face totdeauna – să influenţeze numeroase destine: lumea amantlacurilor.
Întreţinutele,curtezanele, amantele – cine şi ce sunt ele? Oameni ca noi toţi? Au ele sentimente? Ce le protejează şi ce le mişcă? Cum trăiesc şi ce le determină să ajungă pe acest drum?
Nişte potenţiale răspunsuri le puteţi afla din povestea Damei cu camelii.
Margurie Gautier nu este, însă, o curtezană obişnuită, aşa cum poate bănuiţi deja; împinsă de o alegere sau alta, păşeşte pe acest drum al amantei aparent mulţumită de sine, preocupându-se numai de lux şi viaţă dezordonată.
Ce se ascunde în spate? Rămâne desigur să aflaţi, citind Dama cu camelii.
NOTĂ: 8 /10
Doamne, citita acum multi ani. Mie mi-a placut mult 😉