Fără speranță este al doilea volum al autoarei Colleen Hoover pe care îl citesc. Cum m-a obişnuit încă din volumul Slam. Din dragoste pentru Layken, şi în volumul de faţă, Colleen Hoover ne transpune paşii în viaţa de adolescent cu probleme însă, mai puţin obişnuite.

În Fără speranţă poposim în viaţa lui Sky, o adolescentă de şaptesprezece ani, rebelă şi încăpăţânată, dar fără a ieşi cu desăvârşire însă, din regulile lui Karen, mama adoptivă. Despre părinţii ei naturali nu ştie nimic ci doar faptul că tatăl ei a decis subit să o abandoneze în orfelinat. Însă locul unde a ajuns i se pare destul de minunat încât să nu se lase prea afectată de acest abandon. Karen şi cea mai bună prietenă a sa, Six, sunt oamenii cei mai minunaţi din lume.

Însă banalitatea şi liniştea de până acum se schimbă. Tocmai când Sky reuşeşte să-şi convingă mama să o lase să-şi continue ultimul an de studii la colegiul de stat, Six pleacă într-un schimb de experienţă în Italia. Încăpăţânată din fire însă, nu se va descuraja şi va merge mai departe descoperind că popularii din viaţa reală pot fi şi mai răi decât cei din cărţi. Dar Sky nu este oricine ca să se lase intimidată. Dar ce te faci însă când primii fiori de orice se trezesc la viaţă tocmai în prezenţa lui Dean Holder?

Odată cu „ciocnirea” lui Sky de Holder, lectura devine constantă şi chiar amuzantă. În ciuda faptului că am cam sperat ca cei doi să nu se îndrăgostească fulger, m-am amuzat copios la schimburile lor de replici şi mai ales la conversaţiile interioare ale lui Sky. Întrebările interioare caraghioase ale lui Sky și toată încercarea ei de a se înțelege şi de a găsi explicațiile viabile propriilor stări sunt unice, mai ales că ele apar în cele mai inedite momente.

Însă, odată cu împrietenirea celor doi, foarte multe lacune din trecut încep să erupă spre suprafaţă. Sky va descoperi că lipsa tehnologiei impusă cu atâta hotărâre de către Karen ascunde mai mult decât un simplu dispreţ. Trecutul şi micile amintiri, la rândul lor, vor fi imagini care o va purta pe Sky spre adevăruri pe care nu va vrea să le afle în ciuda necesităţii de a-şi cunoaşte trecutul. Iar Holder ar putea să fie exact declanşatorul tuturor evenimentelor. De la povestea de dragoste adolecentină în care ne pierdem paşii în prima jumătate a cărţii, ajungem într-o poveste cu răpiri, molestări și vieți furate.

Aşa e în realitate, Six. Nu poți să te enervezi pe un final ca în realitate. Unele dintre ele sunt urâte. Doar pe falsele finaluri fericite ar trebui să te enervezi tu.

Când vine vorba de tema dragostei, Colleen Hoover face magie. Ştie ce vrea de la personajele sale şi cum să le exploateze acţiunile pentru a obţine efectul dorit. L-am observat încă din Slam. Din dragoste pentru Layken. Însă în volumul de faţă mă văd nevoită să recunosc că este sub nivelul celui amintit anterior.

În ciuda direcției pe care o ia romanul de la jumătate, tot nu am reușit să fuzionez cu acest volum cât să-l ridic de la starea de lectură ușoară fără complicații cum începusem să-l văd în primele pagini. Poate motivul a fost apropierea prea bruscă a personajelor ce a dat poveștii aerul de ireal și fals. Poate fiindcă intriga nu a fost suficient de elaborată cât să ne trezească bănuieli cu ceea ce avea să urmeze la un moment dat.

Cert este că de multe ori m-am plictisit de-a lungul lecturii și în ciuda faptului că drama ce se arăta la orizont îmi zgândărea curiozitatea, tot nu am reușit să mă las prinsă în poveste. Mi-a plăcut, dar nu a fost extraordinar. Însă nu neg faptul că, în ciuda opiniei mele, vor fi mulți cărora le va plăcea această poveste. Motiv pentru care o să o recomand.

Unul dintre lucrurile care-mi plac mult la cărţi este capacitatea de a defini şi de a condensa anumite părţi din viaţa personajelor în capitole. E ceva neobişnuit, pentru că nu poţi s-o faci şi în viaţa reală. Nu poţi să închei, pur şi simplu, un capitol, după care să sari peste întâmplările pe care nu vrei să le trăieşti, doar ca să deschizi un nou capitol mai potrivit cu starea ta de spirit. Viaţa nu poate fi împărţită în capitole… ci doar în minute. Evenimentele din viaţă ţi se înghesuie, minut după minut, fără salturi în timp, sau pagini albe, sau sfârşituri de capitole, pentru că, orice s-ar întâmpla, viaţa tot merge mai departe şi înaintează, iar cuvintele continuă să curgă și adevărurile să se reverse, fie că-ţi place, fie că nu, şi viaţa nu-ţi dă niciodată vreun răgaz ca să-ţi tragi, naibii, sufletul.

Titlu: FĂRĂ SPERANȚĂ
Autor: Colleen Hoover
An apariție : 2013
Editura: EPICA
Nr. Pagini: 368
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2519

Alte recenzii de la Colleen Hoover:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie ”Toată furia mea” de Sabaa Tahir
Recenzie ”Toată furia mea” de Sabaa Tahir

,,Toată furia mea”, pe scurt, tot ce a însemnat această carte și ce m-a făcut să simt „Toată furia mea” este o poveste intensă despre viața a doi tineri pakistanezi, Salahudin și Noor. Totul începe când Noor, la doar șase ani, fără să știe o boabă de engleză, este...

Recenzie ”Istoria celor cuminți” de Titus Radu
Recenzie ”Istoria celor cuminți” de Titus Radu

Istoria celor cuminți de Titus Radu m-a făcut curioasă încă de la început. Titlul romanului nu mi-a spus foarte multe, iar asta nu este un motiv de îngrijorare pentru mine, dimpotrivă. Îmi plac mult de tot cărțile care-și păstrează doza de mister prin orice mijloace:...

Recenzie „La rascruce de vânturi” de Emily Brontë
Recenzie „La rascruce de vânturi” de Emily Brontë

Când simt nevoia de a evada din anostul prezentului și a mă imersa într-o narativă învăluită în eleganța vremurilor trecute, mereu apelez la romanele clasice. Iar unii autorii clasici, cum e și Emily Brontë, o scriitoare reprezentativă a literaturii victoriene, au...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei a fost redactor Booknation.ro și a scris 270 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

1 Comentariu
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments
Mirela Barbalata

De aceasta scriitoare am citit doar „Ugly love”. Oricum, cartile ei le voi lua la un moment dat. Are u mod de a scrie „intens”.