Coperta cărții este foarte frumoasă și atrage atenția. Povestea, în schimb, deși avea potențial, este slab exploatată. Are un început lent, prinde un pic de curaj pentru o scurtă perioadă și se termină banal și nesatisfăcător. În afară de aceste lucruri, nu transmite emoție, nu am reușit să mă conectez cu personajele, deși povestea lor este foarte tristă și ar trebui să impresioneze. Nu pot privi cartea ca fiind o ficțiune istorică chiar dacă probabil asta a fost intenția autoarei. S-a pierdut undeva între chick-lit și romance slab. M-au deranjat foarte tare nenumăratele istorioare, povești, pilde, unele spuse pe jumătate, altele pur și simplu anoste, culese din folclorul japonez și aruncate în carte ca și cum ar fi fost puntea care să mă conecteze cu acea lume. Apoi n-am înțeles ce sens au avut anumite detalii care n-aveau ce să caute dacă se respecta timpul istoric. Un exemplu este satul eta, care nu mai exista, cel puțin nu ca așezământ, se mai găseau probabil încă prejudecățile, dar este cu totul altceva și o neconcordanță deranjantă pentru mine. De asemenea, citind prologul cam realizezi către ce final se îndreaptă cartea, în linii mari. Suspansul este ucis din faşă.
Povestea merge pe două planuri temporale. Capitolele se succed din prisma a două personaje şi ne poartă din Japonia de la sfârşitul războiului unde urmărim povestea tristă de dragoste a lui Naoko, în prezent, unde o însoțim pe tânăra jurnalistă Tori mergând pe urmele unei scrisori primite de la tatăl ei înainte de decesul acestuia şi descoperind că poveştile pe care le-a auzit în copilărie ascund secrete dureroase.
Timpul nu iartă pe nimeni.Nu-i pasă dacă suntem fericiți ori trişti. Nu aşteaptă, nu încetineşte şi nu se grăbeşte. E o creatură liniară, care călătoreşte într-un singur sens şi care e constantă.
Personajele au fost o altă dezamagire și nu m-au convins deloc. Micuța japoneză are mai mult stil de americancă. Pregăteşte o ceremonie a ceaiului la care părinții să-i cunoască iubitul, dar omite să le spună că-i american, aduce acasă un gaijin și se așteaptă să fie primit cu brațele deschise. La ce spera având în vedere ura de rasă care exista şi cunoscând tradiționalismul şi înverşunarea tatălui? Ştia că tradiția şi aparențele trebuiau respectate înainte de orice. Riscul pe care şi l-a asumat cu această tentativă a fost copilăresc, naiv şi sortit din start eşecului. Apoi am rămas uimită de atitudinea mamei, nu m-aş fi aşteptat niciodată, am notat-o ca pe o altă scăpare gravă a scriitoarei. Iar iubitului american nu am putut să-i găsesc nicio scuză. Sunt două variante ce pot fi luate în calcul: povestea lui de dragoste a fost doar pentru a-şi umple timpul în deplasare şi pentru a beneficia de puțină distracție (ceea ce nu justifică alegerea numelui fetei lui din a doua căsătorie) şi atunci a fost doar un ticălos care a profitat de naivitatea unei fete, cealaltă variantă ar fi că chiar a iubit-o, dar a fost nevoit s-o abandoneze ceea ce-l transformă într-un laş comod care n-a găsit niciodată curajul să se întoarcă. A plecat acasă şi pur şi simplu şi-a înlocuit soția japoneză şi fetița cu variante americane. Nu sună deloc decent sau cerebral şi este jignitor atât pentru familia lui japoneză cât şi pentru cea americană. De asemenea n-am înțeles nici secretomania din jurul poveştii? Era ruşine? Oare nevestei americane i-a povestit? Probabil că nu deoarece, măcar din orgoliu, eşarfa aceea dispărea din poveste. Ce a făcut, în concluzie? A trăit o viață alături de o femeie visând pe ascuns la alta? Mi-a părut cel mai urât carater din poveste în ciuda afecțiunii nemeritate pe care femeile din viața lui i-au oferit-o.
Ce mi-a plăcut a fost adevărul istoric, slab exploatat din păcate. Ideea de căsătorie interzisă, de subiect tabu şi consecințele nefaste ale acestor poveşti: victimele nevinovate, condamnate dinainte să se nască. Alegerile lui Naoko n-au fost uşor de luat şi, totuşi, deciziile ei nu mi-au conturat-o ca pe o adevărată japoneză, poate doar cea finală chiar dacă aceea a fost cea mai dureroasă dar, din nefericire, cam singura soluție ce-i rămăsese. Pe diferențele clare dintre două culturi, diferențe ce mult timp au fost imposibil de depăşit şi care în multe cazuri au avut urmări catastrofale, pe tradițiile străvechi japoneze ce n-au putut fi încălcate şi care au condamnat la o soartă groaznică atât mamele cât şi copiii proveniți din relații mixte, pe aceste subiecte mi-ar fi plăcut să marşeze mai mult autoarea în loc să mă bombardeze cu pilde din bătrâni.