(…)”Moartea se dă la liber și-i destul de ieftină / în schimb / mare economie de combustibil, de hârtie, / de Dumnezeu. / Dacă și prostii ar fi de mâncare / n-ar mai fi așa coadă mare la macelariile / cu intelectuali.”(…) (pag.57)
Intoarcearea barbarilor este primul volum de poezii Mircea Dinescu pe care îl citesc și trebuie să spun că, întorcând ultima filă, am fost convinsă că trebuie (și vreau) să îl recitesc.
De ce trebuie? Fiindcă în versuri libere, poezii adesea scurte și cuvinte simple, autorul închide semnificații puternice, profunde.
De ce vreau? Pentru că ecourile sensibile, grave, deghizate în ironii fine ori satire mușcătoare sunt nimic altceva decât realitate, mărturie la cald și “pe viu “ a istoriei noastre. Și ce putem lăsa noi lumii, dacă nu ne cunoaștem rădăcinile?
Asistând în sfârșit (cu uimire, patos,bucurie, frică) la dezintegrarea cangrenei comuniste în țara noastră, individul nici nu bănuiește că a și luat drumul unui nou calvar, anume adaptarea la ordinea mondială : capitalismul.
Dar ce șanse are un stat ca România (și, mai exact, cetățenii ei) să se alinieze statelor “civilizate”, moderne, democratice? Cât durează de fapt integrarea, adaptarea și care sunt costurile reale?
Reflectând serios la marile frământări și schimbări politico-economice, sociale, poetul Mircea Dinescu nu uită însă că statul înseamnă oameni.
De individ se preocupă el în volumul Intoarcearea barbarilor, cu o atenție și părintească, și ironic-satirică, și melancolică, și luptătoare.
Discurs la intrarea unei țări estice în Europa : (…)“Bine-ai venit, Societate de consum, / fă-ne și tu felul, / ia-ne de proaspeți, / strunjeste-ne din pietricelele de la rinichi / zaruri norocoase.(…).
În Intoarcearea barbarilor plonjăm direct în realitatea brutală sau melancolică, aruncați într-o avalanșă de trăiri, emoții, evenimente. Cetățeanul român, care încă-și mai freacă ochii că să priceapă noua stare a lucrurilor, nu primește nici măcar un răgaz de tihnă; trebuie să grăbească pasul – proaspăt și primenit – dacă vrea să primească “botezul” societății de consum, să prindă suflul capitalismului, acest duh nazuros (dar atât de îmbietor ), în sfârșit îmblânzit.
De remarcat în poeziile lui Mircea Dinescu – cu teme religioase, trăiri personale, preocupări pentru condiția artistului în lume – sunt și titlurile, care, mie personal, mi-au părut un mix de originalitate, inteligență, ironie, bizar și nostalgic.
Mircea Dinescu (n.1950 Slobozia ) poet, publicist, debutează cu poezie în 1967, în revista Luceafărul, și editorial cu Invocație nimănui, (1971).
Talentul său literar îi aduce numeroase aprecieri critice, premii naționale și internaționale, funcția de Președinte al Uniunii Scriitorilor dar și un arest la domiciliu impus de autoritățile comuniste (1989, în urma interviului acordat lui Gilles Schiller, în care atacă explicit regimul ceaușist).
A mai publicat, între altele, titluri ca: Teroarea bunului simț (1980), Corijent la cele sfinte (2003), Moartea citește ziarul (1985), O beție cu Marx (1996).
Citiți! Citiți Întoarcerea barbarilor! Citiți Mircea Dinescu!
NOTĂ: 9 / 10
