Cărțile lui Backman se citesc foarte ușor dar se digeră atât de greu!
Multe cuvinte îți cad ca o bucată de pâine uscată, nemestecată, într-un stomac dureros de gol.
După Scandalul și Noi contra voastră, unde lupta dintre Björnstad și Hed s-a dezlănțuit, când una a strălucit orbitor iar cealaltă s-a stins încet ca un iris ocular ce pierde viață, acum vine o furtună monstruoasă care îi va potoli pe toți cei înverșunați și îi va resuscita pe cei letargici.
Poate că o imagine face cât o mie de cuvinte dar o mână de cuvinte, și mai ales cuvintele lui Backman, creează un labirint infinit de imagini ce se desfășoară în spatele ochilor.
Pentru că așa am citit această carte: “cu ochii strâns închiși”. Da, normal că este o figură de stil dar cu siguranță este și o reacție firească la toate emoțiile pe care a reușit să le provoace.
Cred cu putere că nu există pe acest Pământ un om care să nu aibă absolut niciun fel de reacție după ce citește această trilogie! Dacă exiști: citește și apoi arată-te! De fapt, lasă. Dă-i pace! Citește liniștit dar nu te arăta, oricum nu te va crede nimeni.
Toți suntem Maya, Ana, Mira, Peter, Teemu, Benji. Sau dacă nu ne regăsim noi într-unul din aceștia atunci cineva din familie, de la școală, de la job, un vecin, un cunoscut, o rudă, un prieten, cu siguranță se va regăsi. Sigur cunoaștem pe cineva care a trăit una dintre dramele personajelor. Este imposibil să nu!
La spital, o femeie stă întinsă pe pat. Nu i-a povestit nimeni cum e să fii mama cuiva. Și bine au făcut. O să-i fie frică pe veci de-acum înainte.
– Vidar e un nume bun, șoptește ea.
– Fantastic! suspină tatăl.
O să fie bine. Numele unui băiat născut adânc în inima pădurii, între două orașe care se urăsc, într-o noapte turbată, în timpul celei mai mari furtuni din câte ne-au fost date. Copilul vântului, salvat de fiica unui vânător. Dacă băiatul ăsta se apucă de hochei, o să fie una dintre cele mai formidabile povești ale noastre.
O să avem nevoie de ele. De povești care să ne ajute să facem față înmormântărilor.p.73
Poate nu toate cărțile lui Backman sunt la fel de răsunătoare. Nu știu, recunosc că nu le-am citit pe toate dar această trilogie cu siguranță nu trebuie pusă sub semnul întrebării.
Această trilogie e atât de răsunătoare încât “îți urlă” tot interiorul. Îți scoate tot ce e mai rău și mai bun din tine, totodată.
Ești de acord cu Maya, Ana, Mira, Peter, Teemu, Benji. Îi compătimești pe Ramona, Matteo, Amat. Vrei să dispară ura, competiția și răzbunarea, deși știi că fără ele povestea nu ar exista.
E atât de strânsă lupta încât schimbi tabăra după cum bate vântul. Björnstad sau Hed, nu contează cine învinge, atât timp cât nimeni nu pățește nimic și principiile umane sunt salvate.
Dar e clar deja că nu se va termina cu bine. Cel puțin nu pentru toată lumea. Iar auzim tobele punctului culminant care se intensifică cu fiecare pagină. Personajele intră și ies din peisaj ca o rotiță de yoyo ce promite oprirea cu fiecare urcare dar nu o face.
Ele revin iar și iar și iar până când pulsul nostru atinge cote ce ar scurtcircuita orice aparat cardiac.
Cine sunt Învingătorii?
Învingătorii devin învinși și învinșii sunt Învingători!
Cartea asta îți dă super-puteri! După ce o citești e ca și cum ai fi descoperit Marele Secret al Vieții! Te vei simți atotputernic, plin de adrenalină și deasupra tuturor. Exact ca un Învingător!
E un drept al omului să aleagă pe cine iubește, la fel cum este să poată alege pe cine urăște! Oamenii pot fii subjugați și dirijați, dar nu le poți dicta pe cine să iubească! Avem dreptul să-i disprețuim pe cei care nu sunt ca noi. Avem dreptul să ne autodefinim. Așa că sentimentele și granițele noastre nu sunt de vânzare. Acestea sunt orașele noastre și felul nostru de a trăi. Și acestea sunt…cluburile noastre de hochei.p. 721.