Recenzie “Jar” de Liviu Rebreanu

Este a patra carte pe care o citesc de la Rebreanu, după ce am fost cucerită de “Pădurea spânzuraților”, “Ion” și “Ciuleandra”. Toate patru mi-au plăcut foarte tare, iată de ce intenționez să trec și la “Răscoala” și “Amândoi”.

Trebuie să recunosc că titlul romanului de față stârnește curiozitatea, imaginea creată de mine până la începerea lecturii era a cuiva stând ca pe jar. Citind însă romanul, descoperim o dragoste izvorâtă parcă din jarul unui foc mocnind, care treptat prinde viață și devine mai intensă precum un foc stropit cu benzină care arde totul în calea-i. Și ca să rămân la ideea inițială, pe durata lecturii eu am fost cea care a stat ca pe jar din dorința de a descoperi deznodământul.

Subiectul acestei cărți nu este unul complicat, o singură linie a acțiunii, un singur narator și totul se desfășoară în planul prezentului. Este deci, un roman care se citește destul de repede și se asimilează ușor. El relatează soarta familiei Rosmarin cu ai săi membri: bunica Martina, părinții – Alexandru și Didina, copiii – Mircea, Liana și Bebe.

Atenția este pusă pe figura Lianei, o studentă ambițioasă și naivă, care la fel ca celelalte domnițe visează la prințul pe cal alb. Și acesta nu întârzie să apăra în figura unui locotenent de aviație pe nume Victor Dandu. Dandu este tot ce-și poate dori o tânără domniță: arătos, impozant, galant cu femeile și în uniformă. El pune ochii pe Liana din prima zi, însă aceasta îi refuză cu înverșunare curtea. Într-un final pune garda jos și se lasă purtată pe valurile iubirii. Astfel, iubirea îi devine scop unic al existenței. Însă, această dragoste este pe departe asemeni celei visate de Liana. La început o iubire pură și aparent reciprocă se transformă treptat într-o dramă. Cum au loc transformările, dar și care este deznodământul vă las să descoperiți singuri.

Și de data aceasta Rebreanu nu m-a dezamăgit. Mi-a plăcut cartea. Zbuciumul interior al Lianei a fost analizat în cele mai mici detalii. Nenumărate monologuri interioare sunt prezente aici, acestea redau teamă, frământări, entuziasm, înflăcărare, durere. Autorul reușește să contureze în jurul eroinei un portret suficient de realist și bine cizelat. Liana reprezintă acea tânără domniță îndrăgostită pentru prim data, atunci când sentimentele sunt de o puritate și o intensitate mare, dar și naivitatea este la cote maxime.

Într-o altă ordine de idei, romanul demonstrează faimoasa sintagmă “iubirea este oarbă”. Dar și puterea pe care o poate avea iubirea asupra vieții unei persoane. Într-adevăr, iubirea poate să înalțe la cer prin entuziasmul ce-l sădește în inima celui ce iubește și prin verva cu care acționează îndrăgostitul; dar și îl poate coborî în iad, prin chinurile și suferințele unei iubiri neîmpărtășite sau a unei trădări din partea celui iubit.