În Lecții, trecutul și prezentul copilului și adultului merg mână în mână cu peste optzeci de ani de istorie mondială. Evenimentele importante ce guvernează lumea au ecouri largi și devin ancore sau chiar triggere pentru acțiunile și drama individuală ajungând să marcheze existența pe termen lung a personajului principal. Pornim pe un drum lung în căutarea unor răspunsuri pentru a înțelege ce-a generat lipsa de ambiție și de competitivitate într-un om, o călătorie istorică prin lumea gândurilor interioare ale unui boomer nesigur pe propria persoană, apatic și, deși interesat doar de propria plăcere, setat parcă să experimenteze numai eșecul amoros.
Este o poveste ce încearcă să probeze și să explice repercusiunile pe care le au asupra sensului vieții greșelile și alegerile făcute, este o poveste care urmărește cât de traumatizant și cât de mult atârnă o experiență pentru care n-am fost pregătiți, cât de disfuncțional ne maturizăm pe fondul unui secret pe care îl resimțim cu minte de copil și îl purtăm ca pe o povară rușinoasă toată viața, este despre nesiguranța provocată de o traumă și despre ciclul de relații disfuncționale pe care acestea le favorizează.
Personajul nostru principal, un poet ratat, abia a devenit tată și atât el cât și copilul său tocmai au fost abandonați de soție, respectiv mamă. Nu se consideră o victimă, dar este conștient că nu beneficiază de privilegii speciale. Își asumă rolul de părinte singur fără a se plânge, nu privește această sarcină ca pe o povară și apreciază fiecare moment petrecut cu copilul său, fiecare zi oferindu-i din partea celui mic ceva nou, ceva de care să se bucure, câte o mică minune.
Pe un fond social tulburător și agitat – un accident la o centrală nucleară, o explozie, un incendiu, amenințarea unui nor radioactiv, teorii conspirative ce circulă în comunitate – Roland, tatăl abandonat de soție, încearcă să nu intre în panică, să aplice normalitatea în viața de zi cu zi, să găsească soluțiile optime pentru a-și proteja copilul, să rămână ancorat în realitate fără a cădea în depresie. Dar ce atârnă mai greu în balanță? Un nor radioactiv mare cât jumătate de continent sau dispariția fără explicații a unei soții? Ce ar fi normal să te destabilizeze mai tare: abandonul familial sau amenințarea unui accident nuclear?
Cinismul său este până la urmă o formă de protecție, cu ajutorul căruia își ia măsuri de precauție și își ține copilul în siguranță, dar acest cinism îl practică doar pe propria piele, aproape niciodată pe ceilalți. De fapt în relațiile sale, de-a lungul întregii vieții, caracteristicile nelipsite sunt blândețea, toleranța și compasiunea.
Sunt recapitulate cu detalii intime copilăria și adolescența: perioada petrecută la internat și sentimentele contradictorii stârnite de această schimbare – entuziasmul față de ideea de independență și, în egală măsură, spaima de libertate, despărțirea de mamă, senzația de singurătate, frica de colectivitate și de inadaptare, groaza că ar putea fi marginalizat, dar și fiorul neprevăzutului și al ineditului. La 14 ani de la terminare, umbra războiului încă plana asupra Europei, dar în același timp genera și un izvor de sens și virtute. Cruzimea naziștilor devenise un simbol de evitat, un model de așa nu, niciodată iar!
În prim plan stau însă lecțiile de pian și apariția domnișoarei Cornell care îi inspira atât fascinație cât și teamă. Lumea d-rei Cornell este separată de orice altceva, de colegi, de profesori, de familie, de internat, este o lume unică în care autoritatea acestei femei este supremă, în ciuda fanteziilor intense și devastatoare pe care le trezește în mintea unui Roland imberb. Fizic și mental, acesta se află în puterea ei, lipsit de orice drept sau control și o consideră o zonă specială care îl ajută să-și descopere și exploreze dorința și fantezia chiar dacă, în același timp, simte inconștient că este pândit de un pericol constant la orice contact pe care îl are cu ea. Scara lui de valori morale (cele care ar fi trebuit să-i fie sădite în minte acasă de către familie) este inexistentă, astfel că îi este imposibil să califice în vreun fel comportamentul ei față de el. Dacă ar fi avut criteriile morale definite și ar fi fost capabil să facă diferența între un comportament decent și unul indecent, oare parcursul lui în viață s-ar fi rezumat tot la a fi pianist de hotel și antrenor de tenis?
Talentul și înclinația dezvoltată pentru pian sunt imediat remarcate. Dar întrebarea care rămâne (dacă ținem cont de felul în care acest talent i-ar fi marcat destinul) este: cum e mai bine? să fii geniu sau om de rând? oare geniile își găsesc fericirea? sau nefericirea este condiție inseparabilă a competențelor peste medie?
Impulsionat de criza rachetelor cubaneze, speriat că războiul i-ar putea fura prima noapte de dragoste și va muri virgin, Roland, la 14 ani, are parte de prima lui experiență marcantă pe foaia încă imaculată a vieții, experiență a cărei amprentă îl va urmări de-a lungul fiecărei relații ulterioare. Natura răului îi este total străină la această vârstă și toate relațiile viitoare vor sta în umbra a ceea ce i-a oferit domnișoara Cornell care va deveni matriță în viața lui amoroasă. De fapt, toate lecțiile importante pe care Roland le-a primit de-a lungul vieții au fost date de femei, femei puternice și radicale, care și-au respectat deciziile și și-au urmărit interesele personale.
Bildungsromanul lui Roland analizează viața și regretele ei, tinerețea pierdută, compromisurile și sacrificiile, iluziile spulberate și șansele ratate, dar și bucuria și împlinirea sufletească oferite de un copil sau de o prietenie adevărată. Îl urmărim pe Roland până la vârsta la care se simte obligat să se autoanalizeze și să tragă concluziile în ceea ce privește ce a realizat (dacă a realizat ceva), unde se situează după ce perioada tumultoasă a tinereții a ajuns la final. E nevoia de a-ți justifica și asuma acțiunile și deciziile interior, pentru propria liniște sufletească, de a face bilanțul. Nu poți arăta cu degetul și acuza la nesfârșit familia că nu te-a susținut sau că te-a abuzat, că nu te-a iubit suficient sau că te-a sufocat, chiar dacă ai avea motive și ți-ar fi mult mai ușor. Responsabilitățile, acțiunile și deciziile luate de-a lungul vieții definesc ce fel de om ești.
Roland mi-a părut un om fără rădăcini, provenit dintr-o familie disfuncțională, grav afectat de autoritatea tatălui și de tristețea și depresia mamei. În loc de principii morale i-au fost impuse reguli pe care de cele mai multe ori nu le-a înțeles, dar le-a respectat de frică sau din comoditate. În ciuda acestor lucruri învață târziu, la maturitate, odată cu fiul său ce înseamnă dragostea necondiționată, râsul în doi, lacrimile de fericire, tristețea, dezamăgirea, confidențele, îmbrățișările, încrederea. Prin toleranța arătată soției sale (și mă refer la comportamentul avut față de copil), prin modul inferior în care se raportează la ea (pentru că chiar dacă romanele ei erau geniale, comportamentul ei era de neiertat) și prin tendința de a-i găsi justificări și scuze, Roland m-a cucerit total și nici măcar un moment nu mi-a dat senzație de ratat, din contră. Cred că a scos maximum din ceea ce viața i-a pus la dispoziție. Cred că fără a fi geniu și fără a excela într-un domeniu, a găsit și s-a bucurat de fericire și a reușit să-i facă fericiți pe cei pe care i-a iubit.
ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE Cartepedia
Alte recenzii de la Ian McEwan:
