Prima mea întâlnire cu autorul Petru Creția, cel pe care Noica îl numește întâiul om de cultură a țării.
Notele care compun complexitatea sufletului nostru sunt un amestec de lumini și umbre, de calități și defecte, de putințe și nevolnicii.
Această carte, de înaltă valoare morală, ne poartă spre o călătorie din care aș spera să ieșim mai luminați spiritual, iar această călătorie începe din stația Demnității și se oprește în stația Credinței.
Între cele două puncte de reper, sunt analizate și alte teme, dintre care Dreptatea, Cinstea, Curajul, Prostia, Tristețea, Nepăsarea, Superficialitatea, Prejudecățile, Ticăloșii, Răbdarea, și multe altele.
Când în major ca tonalitate, când în minor, în funcție de tempo-ul specific fiecăreia, aceste trăsături de caracter sunt componentele fundamentale ale cântecului vieții noastre.
Autorul ne spune în prefață că nu toată lumea are deschiderea către înțelegerea adevărului despre noi înșine, dar mai spune că acest demers ar mai submina puterea superficialității, superficialitate pe care o reperăm destul de des, fie că vorbim de deciziile banale ale vieții, fie de cele cu efect în viața socială (precum alegerea celor care ne vor conduce, dacă tot e de actualitate acest subiect, la momentul de față).
„E plină lumea de oameni superficiali. Superficiali în ce fac, în ce gândesc şi în ce simt. Cu alte cuvinte, lipsiţi de capacitatea de a desăvârşi un lucru, de a-l face ca lumea şi totodată neînstare de vreo adâncime a gândurilor şi a sentimentelor. În plus, incapabili de a-şi da seama că sunt ceea ce sunt.”
Zarva din exterior și cei care fac negoț zi de zi cu propria noastră bunăstare, sting tot mai mult dorința omului de a privi spre straturile de adâncime ale sufletului său, pentru a clădi relații interumane mult mai calitative.
În carte, o să găsim trimiteri la Marcus Aurelius, cu ale lui, Gânduri, și la alți erudiți ai lumii care, la fel ca autorul de față, s-au angajat în relatarea lucrurilor în profunzime.
Trebuie să recunosc că la unele eseuri sau pasaje am stat să cuget îndelung, poate chiar să și cercetez anumiți termeni. Dar nu aș vrea să las impresia că e o carte greu de parcurs, dar observăm un limbaj care are în spate studiu îndelungat.
Lucru de la sine înțeles că lectura acestor tipuri de cărți nu e pentru recreere, e pentru cultivarea spiritului. Pentru recreere, avem alte genuri literare.
Dar, cu ce am rămas eu mai precis, din cartea asta?
În primul rând, m-a frapat eseul despre cei invizibili, cei fără nume, cei care au purtat pe umerii lor binele lumii, dar care au rămas în anonimat, departe de lumina reflectoarelor, făcând binele în tăcere, și fiind în legătură cu parabola samariteanului. Ce mă bucur că i-am citit!
Apoi, am mai aflat cât de ofertantă și veche e terminologia românească în ceea ce-i privește pe ticăloși.
Mai trebuie să menționez că am vibrat mai intens la eseurile despre Dreptate, Răbdare și Adevăr și că multe din aceste teme sunt analizate sub spectrul convingerilor creștine ale lui Creția, acesta traducând și Biblia. Ceea ce pentru mine a fost un plus.
Un eseu care m-a lovit visceral a fost cel dedicat Tristeții. Când te regăsești mult în unele rânduri, nu mereu e atât de confortabil cum ai crede. Dar cred că am pățit cu toții să simțim într-un anume fel, fără să avem proprietatea termenilor. Asta până ne apar în cale, din paginile unei cărți, definiți și clasificați.
Vă las, în încheiere, un citat reprezentativ:
„Orice falsă conştiinţă se constituie, progresiv, pe o rea conştiinţă de sine refulată. Unii sucombă sentimentului că sunt nimica şi nimeni, că tot ce fac şi ar putea să facă le trădează nimicnicia. Alţii se împacă cu ei înşişi, aşa cum sunt. Alţii îşi fabrică, în bezna şi singurătatea sinelui, o conştiinţă falsă şi trăiesc aşa, ca într-o nebunie ambulatorie, când mai benignă, când mai damnată. Şi mai periculoasă decât orice falsificare deliberată şi decât orice ipocrizie. Falsa conştiinţă ne obligă, fără să ne dăm seama, să jucăm un rol, mai mult, să înscenăm o dramă pentru acest rol şi să o populăm cu crezuri şi cu lupte false, cu apoteoze şi cu dezastre fictive.”
Alte recenzii de la Petru Creția:
