Având o ușoară tentă autobiografică, strecurată cu abilitate printre rândurile cărții, John Fowles tencuie subita trecere de la veninul nihilismului la beatitudinea redefinirii în cartea ” Magicianul” apărută la noi prin grija editurii Polirom.
În binecunoscutul său stil crescendo, cu mistere și dese răsturnări de situații, pe care am întâlnit-o și-n romanul său de referință ” Iubita locotenentului francez” autorul creează o lume aparte care, în ciuda nenumăratelor acolade narative plămăditoare de răscruci derutante, reușește să facă din lupta dintre adevăr și neadevăr, posibil și imposibil, o îmbinare de misticism și regăsire.
Aproape ca într-un teatru al absurdului, scuturat totuși de grotesc, John Fowles face din subita oscilație între ral și ireal, poetic și prozaic, o existență pe care puțini o acceptă, nu din comoditate, ci din pricina imposibilității acceptării faptului că uneori irealul chiar se poate transforma în real, dar mai ales că realul și irealul pot conviețui împreună.
Totul începe cu oferta adresată lui Nicolas Urfe, personajul principal al romanului, absolvent al Universității din Oxford, de a preda în Grecia.
Trecerea de la Nordul sobru la Sudul vulcanic este una similară cu descoperirea gustului dulce de la fundul paharului unei băuturi amare, ca și cum dincolo de crusta iluziilor, pe care puțini au curajul să o spargă, se găsește curcubeul împlinirii prin devenire.
Celălalt personaj, Maurice Conchis, este cel care îl inițiază pe Urfe în tainele simbolismului mistic, dar mai ales în ușurința acceptării tridimensionalității perceptive, ca o bifurcație senzorială care transformă adevărul, dincolo de majuscula axiomizării, într-un labirint al stropilor de subliminală lumină pe care foarte puține animale din ramura homo sapiens le poate culege cu adevărat.
Alte recenzii de la John Fowles:
