🔥 CARTEA MĂRTURIE DIN IAD - ÎN MIJLOCUL GENOCIDULUI DIN RWANDA ARE REDUCERE PE:
Homo homini lupus est.
După cele întâmplate în Germania nazistă, toate țarile mari şi puternice au jurat că „nu se va mai întâmpla niciodată„. Dar, între a spune şi a face ceva, e o mare diferență. Iar Rwanda, din păcate, nu e singurul exemplu care să confirme asta.
Cum a fost posibil aşa ceva, unde erau şi ce au făcut toate acele organizaţii care afirmă că protejează drepturile omului şi luptă pentru pace?
Mă aşteptam la o altfel de mărturie. Nu am bănuit încărcătura spirituală pe care se bazează cartea. Probabil, aş fi renunțat s-o citesc, fiind atee convinsă. Posfața a fost cel mai greu de parcurs. Dar e o pagină de istorie, care merită a fi cunoscută.
Nu am nimic cu modul în care a ales Immaculèe, povestitoarea, să-şi salveze sufletul şi să facă față durerii. Conexiunea ei spirituală e ceea ce i-a oferit suficientă credință pentru a depăşi tragedia, a se vindeca şi a face pace cu trecutul. Având la bază o educație catolică solidă şi strictă, e de înțeles de ce susține că soluția salvatoare, iertarea, i-a fost oferită de divinitate. Ura, nevoia de răzbunare nu sunt lucruri pozitive, nu te ajută să mergi mai departe, din contră. Ea şi-a găsit izbăvirea şi acceptarea în rugăciune şi în convingerea atingerii unui Dumnezeu iertător şi atotputernic. Dar m-a deranjat prefața cărții, scrisă de un psihoterapeut american care marşează pe marele ajutor divin şi apropierea de Esența Divină grație căreia poți depăşi orice tragedie şi învinge destinul. O altă manipulare de prost-gust ce aruncă în ochii maselor cu marea binefacere a catolicismului şi efectele lui nemăsurate. Fără legătură cu faptele în sine şi total deplasată în contextul istoric al cărții.
Dacă îți place recenzia cărții MĂRTURIE DIN IAD - ÎN MIJLOCUL GENOCIDULUI DIN RWANDA, atunci vezi 👉 lista cărților scrise de Immaculée Ilibagiza
Oameni buni, genocidul din Rwanda n-a avut nici o legătură cu Dumnezeu. Nu a fost mâna lui Dumnezeu acolo. Au fost doar sute de ani de indoctrinare, propagandă mincinoasă, interese la scara largă, dominație politică şi rasială, discriminare, toate sub influența nefastă a colonialismului unor națiuni ce şi-au urmărit doar propriul interes, care s-au acumulat şi au expandat până când au explodat într-o baie de sânge. O baie de sânge de care marile puteri s-au spălat pe mâini, uitandu-se discret în altă direcție.
La începutul anilor ’90 s-a declanşat o adevărată isterie națională prin propaganda urii susținută de media. Oamenii erau indoctrinați cu poveşti scornite şi nu mai făceau diferența între realitate şi minciună. Se temeau pentru viața lor. Se simțeau amenințați de rebelii tutsi exilați ce se luptau să revină în țară la granița de nord şi, în loc să-i liniştească, politica vremii mai rău i-a stârnit.
Mesajul unui ministru către populație, transmis la un post de radio național, nu lasă loc de îndoieli sau de jumătăți de măsură: „Fac apel la toată populația hutu din Rwanda…este timpul să ne ridicăm împreună la luptă împotriva duşmanului nostru comun. Aceşti şerpi tutsi încearcă să ne omoare..trebuie să-i ucidem noi mai întâi. Ucideți-i pe tutsi, oriunde îi veți găsi – nu cruțați nici măcar unul. Ucideți-i pe cei mai bătrâni şi pe cei nou-născuți – cu toții sunt nişte şerpi.”
Frica exista de ambele părți. Hutu se simțeau amenințați de invazia diasporei tutsi, iar tutsi localnici îşi făceau planuri de sinucidere pentru a evita iminenta răzbunare hutu. Fete de 19 ani hotărâseră că e mai bine să-şi ia singure viața decât să fie victimele violurilor, mutilărilor şi macetelor nemiloase ale hutu.
Primul pas declanşator al urii a fost dezinformarea populației, de aici nebunia a fost la un pas distanță, şi, când s-a instalat, haosul n-a mai putut fi oprit.
În 1994, populația majoritară Hutu din Rwanda a încercat să extermine etnia cu care împarțea teritoriul, populația Tutsi. Nu le-a căşunat pur şi simplu pe ei. Tensiunile au o istorie lungă, începute şi cultivate de coloniştii belgieni care au favorizat populația Tutsi, aristocrația minoritară dar mai placută ochiului, Hutu fiind asupriți, exploatați şi marginalizați în pragul sărăciei. Rolurile s-au inversat odată cu independența şi apoi au degenerat.
Războiul civil s-a soldat cu un genocid, un masacru, moartea a peste 800 000 de oameni în decurs de trei luni. Alte statistici susțin că numărul corect depăşeşte un milion. Cifra nu se ştie exact pentru că Hutu au distrus orice document care să dovedească existența celor ucisi. Au ars tot, au ucis, au violat, au maltrat, au căsăpit cu macetele o etnie întreagă.
Un adevărat abator uman. Şi nimeni n-a făcut nimic. Nimeni n-a intervenit. Nimeni n-a luat nici o măsură. Nu se întâmpla la 1500, nu la 1800, nu în timpul WWII. S-a întâmplat în anul 1994!!! Şi iarăşi, la zece ani după genocid, au început să apară relatări, filme, cărți despre oroarea produsă cu acelaşi mesaj care deja nu mai inspiră încredere, mai ales având în vedere situațiile actuale din Siria, Yemen, Coreea de Nord, etc: Astfel de lucruri nu trebuie uitate, pentru a nu se mai repeta!
Da. Nu trebuie, şi continuă totuşi să se întâmple! Ce fel de rasă de bestii suntem? Ce se întâmplă cu umanitatea de care suntem atât de mândri? Aia care susținem că ne deosebeşte de animale? Unde dispare? Cum trăim cu conştiința propriilor fapte?
Immaculèe este una dintre puținii supraviețuitori a unei etnii vânate până la limita extincției. A avut norocul să fie ascunsă de un preot într-o baie de un metru douăzeci lungime pe un metru lățime, timp de 91 de zile, cu alte şapte femei. Când a ieşit de acolo pierduse peste douăzeci de kilograme.
Nu există un singur vinovat pentru această abominație. Ambele etnii au contribuit la cultivarea urii, ajutate de factori externi ce şi-au urmărit propriul interes. Colonialismul şi discriminarea etnică a fost începutul, iar sfârşitul e prea crud pentru a fi iertat. Masacrul de trei luni a fost apogeul. Asemenea unui vulcan care colectează, colectează şi când erupe nimiceşte tot, furia victimelor transformate în călăi a fost de neoprit, iar codurile etice au fost date uitării.
Nou-născuți ucişi cu pietre, copii cu membre mutilate lăsați să moară în chinuri, femei violate de bolnavi de HIV şi mutilate genital, bărbați tăiați în bucăți, gropi comune cu mii de cadavre şi nesfârşitele mormane de morți măcelariți înşirate pe marginea drumurilor sunt doar câteva scene din tabloul ororilor înfăptuite.
Ca să faci rău, n-ai nevoie de nimic, ca să faci bine, ai nevoie de suflet.
🔥 CUMPĂRĂ CARTEA MĂRTURIE DIN IAD - ÎN MIJLOCUL GENOCIDULUI DIN RWANDA CU REDUCERE DE PE:
Alte recenzii de la Immaculée Ilibagiza:
