Întoarcerea este primul volum din seria Am murit, din fericire al autoarei Theo Anghel. Despre Theo Anghel am aflat de pe… Facebook. Ce am făcut când i-am citit una din postări? Cam ce face orice împătimit al lecturii: apasă butonul magic „Urmăreşte” şi stă geană pe orice postează Theo Anghel.
Ce se întâmplă însă, când micile postări ale autoarei nu ne mai ajung şi mai ales, nu ne mai mulţumesc? Simplu: mergem la librărie, căutăm raftul cu Theo Anghel şi ne achiziţionăm tot ce a apărut din seria Am murit, din fericire. Odată ce am bifat şi ultimul lucru, m-am pus frumuşel pe citit. Aşa am păşit în lumea Orianei, proaspăt numită în rolul de recuperator.
Oriana, printr-un accident stupid, moare în ziua nunţii. Ajunsă în cer, află că rolul ei nu s-a încheiat încă. Aşa ajunge Oriana din nou pe pământ. Deşi rămâne moartă atât în documentele autorităţilor cât şi, mai ales, pentru familie, ea este cât se poate de vie. Însoţită de doi îngeri, unul al luminii, Ama, şi unul al întunericului, Abel, Oriana, proaspăt numită Recuperator, trebuie să salveze cât mai multe suflete. Ca şi ajutor în noua ei misiune, pe lângă cei doi îngeri, ea primeşte un ceas mai special care o va îndrepta, când va fi nevoie, spre sufletul ce trebuie salvat, şi în plus, forţa a zece oameni. Cam la această frază cred că toată lumea o să înceapă să-şi piardă interesul pentru carte. Greşeală majoră, aş zice eu.
Întoarcerea este acel tip de roman care deşi la prima vedere arată ca o simplă poveste fantasy, ascunde de fapt, realitatea de zi cu zi. Sau, altfel spus: Întoarcerea este realitatea ascunsă sub faldurile fantasticului. După ce trecem de faza tranzitorie de recuperator a Orianei, ne trezim în plin „trafic uman”. Păşim în realitate, în poveştile oamenilor străzii, o descoperim pe Mati, vecina Orianei, care poate fi mai mult decât o amărâtă ce se complace în abuzurile concubinului, „vedem” odată cu Oriana lumea de dincolo de propria fiinţă şi mai ales, de propriul egoism.
Oriana, emblema omului ce-i pasă numai de sine, care nu duce lipsă de nimic şi a cărui singură problemă este asortarea pantofilor cu geanta, se vede aruncată în plină sărăcie şi obligată să-şi ajute semenii. Brusc reflectorul se mută de pe propria persoană pe cei din jur. Oriana, cea care ea însăşi trebuie salvată, capătă rol de salvator. Va putea ea să facă faţă responsabilităţilor?
Pe mine una cartea asta m-a enervat cumplit. Nici nu mi-a plăcut, nici nu mi-a displăcut. Nici nu mă atrăgea s-o citesc, dar nici nu o lăsam din mână. Cam aşa stă treaba cu acest roman, te împinge la extreme. Ori îţi place până la punctul de te enervează, ori te enervează până la punctul în care te îndrăgosteşti. E ca o dragoste cu năbădăi la care nici că n-ai vrea să renunţi.
„Ce le-o trebui gândacilor ăstora aripi?” m-am pomenit întrebându-mă.
Abel a pufnit către mine.
-Gândacii au aripi aşa cum voi aveţi creier. Nu le folosesc la nimic.
Am auzit de aceasta serie dar zic pas nu prea ma atrage … Dar coperta e superba..
Este o serie frumoasa. Eu nu am citit pana anul trecut genul fantasy. Dar Oana Arion si Theo Anghel si-au facut loc in biblioteca mea 😉 . Cu ele am pornit pe acest drum 🙂
Eu nu citeam autori români contemporani până anul trecut când am citit Zona Zero de Lavinia Călina. După ce am mai citit şi Întoarcerea de Theo Anghel nu numai că-mi era clar că o să încep să citesc şi cărţi de autori români ci îmi devenise clar şi faptul că o să devin „un pic” obsedată de serie 🙂
Theo Anghel scrie cum nici nu te astepti! Nu vei avea somn pana nu -i vei citi toate cartile!