După trei luni în care lumea s-a schimbat, cărțile de distopie nu mai par atât de ireale. Cartea lui George Orwell este una tulburătoare, care a reușit să mă bulverseze chiar și după a doua citire. Ambele dăți am fost nevoită să o citesc pentru școală sau facultate, dar a rămas una dintre preferatele mele. O mie nouă sute optzeci și patru prezintă o lume distopică, în care ești controlat la tot pasul. Până și acțiunile și chiar gândurile îți sunt monitorizate. Este reprezentat totalitarismul și ce efecte ar fi avut dacă nu ar fi fost înlăturat. Lumea din carte este reorganizată, existând trei mari superputeri: Oceania, Eurasia și Estasia.
Scopul principal al politicii este de a da uitării tot trecutul și de a-i convinge pe oameni că totul a fost așa dintotdeauna. Cei care știu adevărul se supun regimului politic dur, fără să aibă vreun drept la replică. Protagonistul cărții, Winston Smith, lucrează la Ministerul Adevărului. Ironia se reflectă chiar în nume: acesta se ocupă cu falsificarea trecutului. Ideea rămâne valabilă și pentru celelelalte Ministere: cel al Păcii (războiul), al Iubirii (cele două minute de ură, torturi fizice și psihice) și al Abundenței (raționalizarea bunurilor).
Sistemul politic impune chiar inventarea unei limbi, Nouvorba, ce are ca scop limitarea modului de gândire. Protagonistul fumează țigări Victoria și bea gin cu același nume, iar toate produsele sunt lipsite de orice gust. Viața lui este una modestă, locuind singur într-un apartament. Peste tot există afișe cu „Fratele cel Mare e cu ochii pe tine”, figura centrală a cărții, care impune ideea de control. Supravegherea se face chiar și în casele oamenilor prin intermediul tele-ecranelor.
Ideea de bază a cărții este rezumată prin cele trei loznici:
Războiul este pace
Libertatea este sclavie
Ignoranța este putere
Winston Smith știe că trecutul a însemnat mai mult și că a fost șters. Sfidând orice regulă, ține un jurnal în care își notează tot ceea ce îl deranjează la regimul politic totalitar, deși lucrează el însuși la manipularea memoriei la Minister. Este convins că orice speranță existentă stă în proli, clasa muncitoare, cea mai de jos. După ce găsește informații despre trecut într-un document din anticariat, Winston încearcă să afle mai multe. Se îndrăgostește de o femeie – Julia – pe care inițial o suspectează că ar fi de la Poliția Gândirii.Cei doi se alătură Frăției, o alianță secretă care se opune Fratelui cel Mare, dar sunt prinși și încarcerați pentru a se „vindeca” de toate convingerile anti-Partid.
Finalul cărții este la fel de tulburător ca povestea în sine. Mi-ar fi plăcut să fie altul, dar Orwell nu a vrut decât să prezică cea mai sumbră variantă a societății din viitor. Nu aș vrea să dau mai multe detalii din carte pentru că aș ajunge la multe spoilere. Lucrarea trage un semnal de alarmă chiar și acum, după atâția ani de la apariție, din 1948. Lumea reală din 1984 nu a fost departe de ceea ce se întâmplă în carte. Comunismul era în plină desfășurare, iar nazismul a luat sfârșit. Este o lectură pe care o recomand tuturor, chiar dacă poate fi destul de sumbră.