Acum foarte mulți ani am primit, pentru un weekend, o carte care m-a întors pe dos. Era în 1984, chiar anul în care era plasată acțiunea cărții. Mi s-a dat în mare secret, deoarece era interzisă în România, pe vremea lui Ceaușescu. A fost „Nineteen-eighty-four”, distopia lui George Orwell în limba engleză. În scurtul interval de timp de care dispuneam, am citit-o pe nerăsuflate, de două ori. Dar am recitit-o și recent, în noua ediție în limba română.
Grozăveniile acestei cărți de anticipație (autorul a scris-o în 1948), privitoare la o societate nivelatoare și ațintită cu ochii pe toți, sunt de necrezut. Vina eroului principal este aceea de a ține un jurnal. De a încerca să-și exprime gândurile, într-un mod ascuns și neacceptat de societatea în care trăiește. Vina lui mai este și încercarea de a iubi, de a se apropia de cineva.
Ștergerea memoriei
Protagonistul romanului este Winston Smith, un om obișnuit, simplu membru al partidului de stat dictatorial. El lucrează la „Ministerul Adevărului” (Ministerul Propagandei) din Londra. Sloganele de partid sunt pretutindeni vizibile: „RĂZBOIUL ESTE PACE / LIBERTATEA ESTE SCLAVIE / IGNORANȚA ESTE PUTERE”.
Munca lui Smith constă în „operarea în sensul istoriei Partidului”, adică manipularea sau ștergerea faptelor și datelor neconvenabile, din publicații. Astfel, în mod metodic și controlat, se produce denaturarea adevărului istoric, pentru public și pentru posteritate.
În ciuda supravegherii omniprezente, Winston Smith vrea să-și creeze un minimum de intimitate și începe să scrie, pe ascuns, despre trecutul și prezentul real. Ținerea unui jurnal este momentul în care el intră în conflict cu sistemul care ulterior îl sechestrează, trecându-l la categoria „subiecți cărora le trebuie spălate creierele”.
Noua limbă de lemn
În societatea din „O mie nouă sute optzeci și patru”, nu sunt pedepsite doar faptele nealiniate la politica de partid. Sunt cenzurate și gândurile, și limbajul prin care vrei să-ți exprimi acele gânduri, iar treptat, nu mai poți. Nu mai poți pentru că, prin politica represivă, nu doar istoria și prezentul trebuie epurate și contrafăcute, ci și limbajul prin care acestea devin realitate.
Un gând nu mai este gând, atunci când îți lipsesc vorbele prin care să-l exprimi. Și așa apare Ingsoc, (rom. Nouvorba), o pseudo-limbă ale carei principii sunt explicate în detaliu, în appendix-ul cărții.
E o manipulare îngrozitoare, la fel cum este și tortura psihică la care este supus eroul lui Orwell, pentru a fi convins.
Specularea fricii
Marea șicană a procedurii de eliminare a disidenței prin persuasiune, a torționarilor, este specularea celei mai mari slăbiciuni și frici a subiectului vizat. Unui om care se teme de șoareci îi este băgat capul învelit într-un sac, în față unei cuști cu șobolani care chițcăie, urlă și vor să-i bage ghearele în ochi.
Astfel de metode de supunere și de convingere folosesc „teroriștii” lui Big Brother, pană când rezistența și voința omului se sfarmă, rămânând din el doar o plastilină bună de modelat.
Apocaliptic, am spune, deoarece la sfârșitul încarcerării și al tratamentului de „convingere”, biata victimă nu mai simte decât iubire. Iubire pentru despot. Dar gata, totul este bine acum, lupta s-a sfârșit. A câștigat bătălia cu el însuși. Îl iubește pe Fratele cel Mare!
Big Brother is watching you
Big Brother (Fratele cel Mare) este simbolul despotismului, al supravegherii și omniprezentei cenzuri, în 1984. Însă el nu a dispărut, big brotherii înmulțindu-se ca ciupercile după ploaie, și mai târziu. Ceva mai discret, mai sofisticat, mai tehnicizat.
Trăim într-o lume interconectată, în care ne simțim liberi. Poate că nu suntem așa, decât la suprafață, iar Orwell e mai actual ca oricând.
„Orwellian este acum un adjectiv universal pentru tot ce e opresiv sau totalitar, iar povestea lui Winston Smith, un anonim al timpului său, continuă să rezoneze la fel de mult pentru cititorii de azi, ca și pentru cei din anii 1950.” (The Guardian)
23/10/2019 Dani Rockhoff