Orice lucru are preţul lui este unul dintre acele romane care te face să simţi povestea. Nu o citeşti cu ochii ci cu sufletul. Am simţit pe toată durata lecturii, tristeţe. O tristeţe acută pentru o poveste al cărei happy- end nu avea să vină oricât de mult l-aş fi aşteptat. O astfel de tristeţe am mai experimentat doar când am citit romanul Între pământ şi apă de Raluca Andreea Chiper. Pentru cunoscători o să spun doar că Orice lucru are preţul lui are mult mai puţină filosofie, dar la fel de mult mister. În plus, Maggie Lehrman a adăugat cărţii sale un dram de magie.

În Orice lucru are preţul lui vrăjitoarele sunt reale, trăiesc, însă magia lor este interzisă prin lege. Orice practică magică este strict interzisă şi te poate duce în spatele gratiilor. Astfel că Maggie Lehrman nu scrie o carte doar pentru suflete ci şi pentru cei care iubesc genul fantasy şi nu se pot despărţi de el.

La Orice lucru are preţul lui am iubit tot. Coperta, povestea, tristeţea. Nici nu ai cum altfel. Pe cât de tristă e povestea, pe atât de plăcută e lectura. Oricât de mult te-ar întrista nu ai cum să renunţi la ea. E ca şi cum sufletul tău ar vrea să simtă durerea acelei răni. O rană a cărei durere ai urât-o, dar a cărei cicatrice continui să o iubeşti şi să o porţi cu mândrie ca şi cum ar fi o rană al unui război în care ai învins.

Ari renunţă la o parte din sufletul său atunci când hotărăşte că durerea survenită în urma morţii lui Win, prietenul ei, este prea multă, prea de neînvins, prea de netrecut. Aşa că apelează la o vrăjitoare pentru a-şi şterge toate amintirile cu el, inclusiv sentimentele. Ceea ce nu ştie ea este că orice lucru are şi un preţ. Iubirea pentru Win echivalează cu talentul de a fi o balerină. Renunţând la Win, renunţă la talent. Pierzând atât talentul unei balerine cât şi amintirea unei iubiri, Ari se pierde pe sine. Nu mai ştie cine a fost, deci nu mai ştie nici cine a vrut să fie. Cine ar putea să-i dea indicii asupra propriului trecut? Nu poate striga în gura mare că a renunţat la Win. Sunt oameni care au jelit la înmormântarea lui şi care şi-au purtat durerea cu mândrie.

Ca să pot uita trecutul, îmi ştersesem viitorul.

Eu, cea de ieri, fusesem o nenorocită egoistă şi proastă.

Kay are doar două prietene: Diana şi Ari. Tot meritul, pentru această prietenie, i-l datorează lui Win. Dacă Ari nu ar fi fost mult prea eclipsată de Win, Diana nu s-ar fi refugiat într-o prietenie cu Kay şi cele trei nu ar fi devenit un trio de nedespărţit. Însă nesiguranţa este cel mai mare defect. Dacă mai adăugăm şi singurătatea acută totul poate exploda într-o vrajă-cârlig menită să le aducă, pe Diana şi Ari, mereu în preajma lui Kay.

Echo nu vrea decât să-şi salveze mama. Dacă ar pleca în căutarea unei comunităţi de vrăjitoare, acest lucru ar deveni posibil. Dar oricât de mult s-ar strădui, soarta nu ţine cu ea. Mereu o împiedică să-şi atingă ţelul. Nu contează intenţia, numărul clienţilor şi nici banii care se văd la orizont. Întotdeauna ceva merge prost, iar dorinţa salvării propriei mame se pierd în neant.

Egoism. Prin acest adjectiv pot caracteriza unele personaje. Un egoism ce m-a făcut să-mi pară rău pentru personaje şi să le compătimesc de la prima până la ultima pagină. Tot ceea ce fac este ireversibil. Trebuie să trăiască cu durerea alegerii făcute.

Nu pot schimba algerile pe care le-am făcut, nici nu pot pune cap la cap milioanele de variante pe care Ari le-ar fi avut. În schimb, prefer să stau pe acoperiş şi să caut răspunsuri la întrebarea Dianei.

Ce voi face?

Cine voi fi?

Voi fi ca Markos, o ticăloasă cu inimă de aur- sau cel puţin de argint?

Voi fi disperată, dar cutezătoare ca şi Kay?

Deschisă şi sinceră ca Diana?

Voi renunţa la mine însămi ca să fac un lucru bun?

Am tot restul vieţii ca să aflu. E momentul să mă pun pe treabă.

Confuzie. Un alt cuvânt menit să caracterizeze această poveste. Te întrebi la nesfârşit dacă ai luat alegerea corectă. Eu aş zice că nu. Este mai bine să trăieşti cu durerea pierderii decât să nu fi avut nimic. Cel puţin, după durere, rămâi cu amintirea celui care ţi-a aparţinut la un moment dat fie şi pentru o scurtă perioadă. Amintirile pot combate în timp intensitatea durerii şi-ţi pot aduce consolare.

Coperta este de asemenea minunată. Te calmează. Te pregăteşte pentru momentul când cortina va cădea. După ce vei termina romanul de citit, vei cădea într-un calm combinat cu durere, învăluit în imaginea minunată a coperţii. O copertă a cărei imagine cuprinde pe deplin povestea ascunsă între pagini.

Orice lucru are preţul lui te face să iubeşti durerea atunci când ai parte de ea. Să te bucuri pe deplin fiindcă ai simţit, fie acel sentiment şi durere. Mi-a părut rău pentru Ari fiindcă la momentul alegerii nu a conştientizat la ce vrea să renunţe. A dat uitării unei părţi a propriei esenţe, a unei bucăţi de suflet. A pierdut readucerea aminte a unor amintiri ce făceau parte din propria personalitate.

Dar trecutul nu este trecut- este ceea ce suntem noi în fiecare secundă din zi.

Vă invit să-i cunoaşteţi pe Ari, Win, Kay şi Markos. Personajele ce aleg, în Orice lucru are preţul lui, vraja care, speră ei, le va schimba viaţa. O vrajă ce le va oferi speranţă, căldură şi un viitor. Dar ce se întâmplă când vrăjile au fost făcute cu mult înainte ca ei să se fi gândit la ele? Mister, suspans şi o adevărată răsturnare de situaţie, care însă nu vă va şterge tristeţea din suflet, este ceea ce v-a pregătit Maggie Lehrman în Orice lucru are preţul lui.

Un volum disponibil pe site-ul Editurii RAO.

Titlu: ORICE LUCRU ARE PREŢUL LUI
Autor: Maggie Lehrman
An apariție : 2016
Editura: RAO
Nr. Pagini: 377
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 2057

Alte recenzii de la Maggie Lehrman:

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Zanzibarezul“ de Ciprian Iftime
Recenzie „Zanzibarezul“ de Ciprian Iftime

Știți unde este Zanzibar? Zanzibar este o insulă de pe coasta estică a Africii. Un mic Paradis, rupt de civilizația defectuoasă a continentelor. Este locul în care răul, plasticul și legile încă nu au apucat să macine, până la pulbere fină, valorile, simplitatea și...

Recenzie ”Orașul necuraților” de Andrei Constantin
Recenzie ”Orașul necuraților” de Andrei Constantin

Orașul necuraților de Andrei Constantin este genul acela de carte de la care habar nu ai la ce să te aștepți. Pentru că te poate păcăli foarte ușor cu coperta sau număr redus de pagini. Ce-ar putea să se întâmple în povestea scrisă de autor, astfel încât să te...

0 0 votes
Article Rating
Diana Daniela Macovei a fost redactor Booknation.ro și a scris 270 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Diana Daniela Macovei aici.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments