Recenzie “Pe contrasens” de Oleg Serebrian

de | iul. 2, 2022 | Beletristică, Istorie, Jurnale, Literatură Contemporană, Literatura Română, Recenzii cărți

Am așteptat apariția acestei cărți cu sufletul la gură așa cum am fost impresionată de celelalte două cărți din trilogie “Cântecul mării” și “Woldemar”.

Aici îl întâlnim pe Woldemar Skawronski la maturitate. El pornește într-o călătorie expediție în care are ca scop să descopere cine este persoana care îngrijește timp de 50 de ani de mormântul unchiului său baronul Albert Maximilian Randa, numit de către toți – Alex. Aceste cercetări îl vor purta pe drumuri necunoscute, destăinuindu-i o viață de om care avea toate prerogativele pentru a fi una de succes, dar care a fost curmată de furtunile existentenței.

Adevăruri dureroase ies la iveală. Aflăm și noi împreună cu Woldemar cum a ajuns unchiul său să se sinucidă. Cum a ajuns la o viață în care își pierduse toate reperele, toate motivațiile existențiale. Cum a ajuns să fie zdruncinat de o depresie totală, instalată treptat, dar fără nicio șansă să fie eradicată vreodată. Viitorul, acel viitor pe care și-l proiectase meticulos, pe care-l trăise de cine știe câte ori în mintea lui, fusese iremediabil compromis și nu mai avea energii pentru a-l reseta, a-l umple cu un alt conținut. Care istorie a fost pentru el acel șoc emoțional, care la început l-a transformat într-un somnambul, un buimac dus în cu totul altă lume, iar mai apoi cu o zi înainte de sinucidere într-un om lucid și devastat.

Doi naratori ne poartă pe filele acestei istorii: Woldemar și Alex. Alex își povestește viața prin intermediul caietelor sale de memorii care defapt constituie esența romanului. Deci, întreg firul narativ vine din jurnalele lui Alex. Îl descoperim pe Alex mai întâi un copil entuziasmat de frumos și dornic să descopere lumea. Apoi urmează adolescența și tinerețea sa. Dramele se succed una după alta, fiind din când în când alimentate de bucurii trecătoare.

Ajungem la final cu aceleași concluzii avute și de Ingo că “nimeni nu a fost vinovat de nimic. Toți actorii acestei drame sunt, în egală măsură, victime. Criminal a fost doar destinul.”

O istorie tristă, un jurnal al trăirilor din perioada interbelică și al Doilea Război Mondial. Este povestea de viață a unui matematician german originar din Bucovina.

Mi-a plăcut stilul autorului. Cu toate că romanul este măricel la volum (avânt peste 500 de pagini cu scris mărunt), cititorul nu se plictisește și nu realizează cât de lunga a fost lectura. Autorul scrie frumos, alegând cu meticulozitate cuvintele, pasajele se succed, fiind din plin bogate în descrieri colorate și bine conturate.

Coperta cărții este una sugestivă și bine aleasă, împreună cu titlul romanului. La început am perceput coperta ca reprezentând un om care merge în direcția opusă, iată de ce avem în imagine un om cu picioarele în sus, ca mai apoi gândul să-mi fie dus la sinuciderea prin strangulare. Probabil ambele percepții au o fărâmă de adevărat deoarece protagonistul este un om neînțeles, mereu mergând contra la ce se consideră a fi “normal” – pe contrasens.

Deși partea a treia a trilogiei vine sub forma unui roman separat, având o istorie diferită de cea prezentată în primele două cărți, totuși unele personaje cunoscute revin în vizor. Planific la un moment dat să recitesc această trilogia.

Tot ce e cu adevărat valoros nu ne costă nimic – nici bani, nici efort. Tocmai de asta nici nu le prețuim cum trebuie, aceste daruri.

Nimic nu strivește mai nesuferit decât povara ruinelor propriilor visuri. Speranțele, mă refer la cele cardinale, pe care ni le zidim migălos, timp de ani de zile, au origine arhitectură mult mai sofisticată decât s-ar părea la prima vedere, și atunci când se supără o aripă a structurii, întreaga construcție e compromisă, astfel încât, mai devreme ori mai târziu, te vei pomeni sub avalanșa năruirii lor.

Titlu: PE CONTRASENS
Autor: Oleg Serebrian
An apariție : 2021
Editura: CARTIER
Nr. Pagini: 532
Limba: Română
Gen Literar: Literatura contemporana
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 14302

Alte recenzii de la Oleg Serebrian:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy
Recenzie „Love Song” de Elle Kennedy

În ultima perioada, Elle Kennedy a explodat în popularitate. Serie ei "Off- Campus" a fost ecranizată și serialul a făcut furori pe toate platformele. După ce am văzut seria, mi-am adus aminte cât de mult mi-au plăcut personajele și cu cât drag am citit cărțile, așa...

Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde
Recenzie „In Her Own League” de Liz Tomforde

Seria "Windy City" a fost o mare surpriză pentru mine. La început mi s-a părut că este prea ridicată în slăvi și având experiențe nereușite cu cărți promovate excesiv, dar fără substanță, am amânat-o cât am putut. Am amânat-o și din cauza primului volum, care între...

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

0 0 votes
Article Rating
Taisia Crudu a fost redactor Booknation.ro și a scris 211 articole. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Taisia Crudu aici.
Mă numesc Taisia și sunt o cititoare înflăcărată! Citesc, pentru că este un mod agreabil de a petrece timpul liber și a îmbina utilul cu plăcutul. Îmi place lectura fiindcă îmi dă posibilitatea să evadez din realitate și să trăiesc mai multe vieți. Am oportunitatea să vizitez diferite locuri, să simt o multitudine de sentimente și senzații atunci când totul mă ține pe loc sau când cad în rutina zilnică. Și desigur, îmi place să cred că cu fiecare carte citită “cresc” un pic. Încerc să găsesc ceva “bun” în fiecare lectură. După fiecare carte devin mai curioasă și mai motivată să citesc mai mult, să descopăr lucruri noi și interesante. Este poate cel mai ușor mod de a te redescoperi și a te reinventa. Cititul e la modă!
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments