”Poeta X” de Elizabeth Acevedo este o odă adusă vieții de adolescent. Este validarea pe care toți ne-o doream la șaisprezece ani.
Xiomara Batista are șaisprezece ani și se află la vârsta (și perioada aceea din adolescență) în care toate lucrurile sunt grele și neclare. Dar, ca pentru orice adolescent, lucrurile pot fi mereu mai grele și mai rele. Xiomara are un tată absent, teoretic este prezent dar nu este implicat în viața de familie, iar mama habotnică are un set de reguli pentru fratele ei geamăn (twin) și un altul mult mai strict și rigid pentru Xiomara.
Ca fată, în familia Batista, Xiomara poartă pe trup și în suflet, toate păcatele omenirii. Prezența ei îi reamintește mamei de toate indiscrețiile tatălui și bineînțeles că trebuie să plătească pentru tot în avans.
Pentru fiecare curbură a corpului, pentru fiecare privire și vorbă aruncate asupra sa și a corpului său, Xiomara plătește prin rugăciune asiduă, mers regulat la biserică și prin multă treabă în casă.
Unica sa bucurie, pe lângă twin și singura sa prietenă, este poezia. Poezia modernă cu care umple pagină după pagină cu foc și patimă în carnețelul ei. Poezia sa este plină de tot ce este, tot ce ar putea fi și tot ce nu este ea. Întreaga sa viață este prezentă în versurile din carnețelul de care Xioamara nu se dezlipește nicio clipă.
Xiomara se luptă zilnic să își facă loc, să se facă auzită. Se luptă zilnic să se simtă specială și importantă în nebunia lumii și a orașului în care trăiește.
Elizabeth Acevedo reușește cu măiestrie să ilustreze, în versuri, lumea poetei X: adolescentă de culoare, dintr-o familie de imigranți credincioși și un pic infideli. O lume plină de tristețe, izolare și abuzuri.
Acevedo ne întoarce în timp și ne forțează să ne reamintim dureroșii, sau frumoșii, ani ai adolescenței. Ne forțează să ne uităm sincer la familiile noastre.
”Poeta X” este un roman young adult perfect dacă îți dorești o lectură realistă și nu una dulce și frumoasă la marginea realității.