Prietena mea genială este un bildungsroman în două volume ce urmăreşte evoluţia unei relaţii puternice de amiciţie între două tinere italience a căror viaţă îşi urmează cursul în perioada postbelică. Elena, personajul-narator care preia caracteristicile autoarei, devine vocea conştientă a acestei poveşti, scriindu-şi confesiunile despre prietena ei, Lila, şi cum îi datorează majoritatea succeselor.
Cele două prietene sunt permanent influenţate de cartierul sărăcăcios şi cenuşiu din Napoliul în care trăiesc, de ţara în plină schimbare după schimbarea regimurilor politice şi, de asemenea, de mentalitatea vremii, derivată din condiţia de viaţă şi educaţia precară a membrilor familiei.
Prietena genială este pentru Elena Greco motivaţia supremă, în clasele primare încercând mereu să depăşească abilităţile înnăscute ale Lilei Cerullo. Şocul relaţiei dintre cele două protagoniste vine atunci când cea din urmă nu poate continua şcoala. Elena este din nou depăşită, deşi Lila continuă să înveţe mai bine pe cont propriu decât ea, însă familiile lor nu văd în educaţie o pricipală sursă de venit.
Romanul este structurat în două părţi, autoarea punând accent pe ultima – Adolescenţa -, prezentând cele două lumi diferite ale tinerelor ce nu au primit aceeaşi şansă. Lila devine un sprijin pentru familie în atelierul de pantofi, iar relaţia dintre ele începe să se răcească, deşi ambele ţin una la cealaltă. Cu bune şi cu rele, „Prietena mea genială este unul dintre cele mai nuanţate portrete ale prieteniei dintre femei din istoria recentă”, spune revista Vogue.
La o vârstă critică, prietenele au tot mai mare nevoie de ajutor, mai ales când Lila se sacrifică pentru binele viitoarei fabrici de pantofi şi se logodeşte cu un bărbat pe care pretinde că îl iubeşte. Elenei nu îi rămâne decât să fie alături de prietena sa cu tot sufletul, în ciuda drumurilor diferite de acum încolo.
„Noi aveam şaisprezece ani… şi mă străduiam să zâmbesc- Lila era mireasa.”
Nu prea ma atrage 🙂