Cine nu şi-a pus vreodată măcar una dintre întrebările existenţiale: “Cine suntem? De unde venim şi unde ne ducem?”
Sau mai exact: “Să fie oare ceea ce trăiesc totul? Mai poate exista şi altceva în afara acestei mecanici rutinare, lipsită parcă de scop şi sens?” (p.11)
Deşi poate fii explicată ştiinţific, această curiozitate a noastră ne dă mari bătăi de cap în viaţa de zi cu zi.
Psihologia schimbării nu răspunde nici pe departe la întrebările existenţiale dar face un alt lucru mult mai extraordinar: te ghidează să iţi pui tu alte întrebări, mai exacte, mai simple, mai personale.
Străduindu-ne încotinuu să explicăm, să concretizăm, să întelegem, să controlăm ceea ce depăşeşte capacităţile noastre senzoriale şi cognitive, ne trezim brusc în mijlocul unei lupte foarte strânse, cu Supravieţuirea în prima tabără şi Cunoaşterea în cea de-a doua.
De partea cui alegem să fim?
Este suficient să ne ducem viaţa aşa cum ne-a fost dată şi atât? Sau dorim să îi schimbăm traiectoria alegând să ascultăm mai mult vocile interioare decât cele exterioare?
Oare este posibil să intervenim în mersul lucrurilor?
Suntem doar simpli actori fără nicio putere asupra scenariului sau improvizaţia este arma noastră de căpătâi?
Ionuţ Leonard Corbeanu lansează niste teorii care oferă indicii foarte valoroase în procesul descoperirii sinelui.
Cartea pare scrisă ca un manual (unul elementar) care vrea să te înveţe baza autocunoaşterii. Aşa că nu este o lectură de relaxare ci una pe care trebuie să o toceşti şi din care trebuie să iei notiţe serioase.
Termeni ca instinctul, frica, autoobservarea, conştiinţa, mintea sunt aduşi în prim plan, analizaţi, explicaţi şi uşor de însuşit.
Eu am învăţat că etica şi morala nu sunt acelaşi lucru, deşi în vocabularul usual se folosesc ca termeni sinonimi.
Am mai învăţat că aproape toate răspunsurile se găsesc în interiorul nostru. Cum le căutăm şi le găsim iar este un răspuns pe care tot noi trebuie să ni-l oferim.
Am învăţat, de asemenea, că AICI şi ACUM înseamnă totul. Că nu trebuie să aştepţi nimic şi pe nimeni ci doar pur şi simplu să te cunoşti pe tine! Atât!
“Nu te poţi numi stăpân al mişcării dacă nu eşti stăpânul propriilor tale reacţii.” (p.98)
Citind această carte mi-a venit în minte expresia Lumea era mai bună înainte. Expresie care nu mai ştiu exact cui aparţine dar care m-a făcut să mă întreb încă o dată Oare chiar aşa era?
Se presupune că până acum oamenii au trăit în întuneric. Nu aveau tehnologie, nu aveau resurse, cunoştinţe, informaţii aşa de multe ca şi azi. Se bazau pe Ce-o vrea Domnu’!
Acum când controlează tot, ştiu tot, au libertatea de a spune orice, de a merge oriunde, de a fii oricine, acum, tocmai ACUM, Lumea e mai rea?
Un paradox pe care această carte îl explică atât de simplu: Da! Este!
Pentru că acum, mai mult ca oricând, lumea a uitat de ea.
Orice altceva, TOTUL, este mult mai important decât Lumea însăşi. Decât NOI înşine.
Şi ce e de făcut? Dacă suntem doar captivi între gratiile propriilor noastre negativisme (lenea, desfrâul, orgoliul, îmbuibarea etc), cum putem scăpa?
Şi dacă reuşim totuşi să diminuăm aceste păcate capitale, după o luptă crâncenă cu noi înşine, cu trecutul şi cu prezentul nostru, “în faţa unei naturi pieritoare, aşa cum săgeata timpului continuă să o confirme, ne mai putem găsi oare motivul de a trăi?” (p.339)
Titlul, dar şi imaginea de pe copertă spun totul: eşti deschis şi dispus să faci o analiză reală, obiectivă şi sinceră a ta?
Creează-ţi un spaţiu comod, departe de orice fel de zgomot, pune poate şi o muzică clasică în surdină, închide ochii şi…priveşte înăuntru. Priveşte bine de tot. Sincer. Observă şi nu judeca.
Vei găsi Divinitatea! Şi nu este o figură de stil…
Alte recenzii de la Ionuţ Leonard Corbeanu:
