Știu că repet aceeași ideea, însă această serie este fantastică! Nu am cuvinte să exprim cât de mult mi-a plăcut, și cât te impresionată am rămas de acest univers pe care Sarah J. Maas l-a creat. O consider una dintre cele mai bune serii fantasy pe care le-am citit vreodată, autoarea fiind de o inteligență și creativitate iesită din comun. „Regatul Ceții și al Furiei” este partea a doua, care întrece primul volum în complexitate și ridică nivelul într-un mod notabil, având toate ingredientele necesare să te captiveze iremediabil.

După evenimentele din „Regatul Spinilor și al Trandafirilor” Feyre nu mai este aceeași. Supusă torturii și încercărilor Amaranthei, aceasta are personalitatea zdrobită, totul fiind îmbrăcat în negru. Voința ei a fost sfărâmată, coșmarurile nu îi dau pace și nu reușește să iasă din această stare, totul devenind din ce în ce mai greu pentru ea. Până și sentimentele sale pentru Tamlin au devenit confuze, deși inițial acestea i-au dat putere să reziste celor 3 luni ținută prizonieră. Atunci când prietenul dar și dușmanul ei, Rhys, se întoarce la ea pentru a respecta înțelegerea făcută, Feyre se găsește într-o situația neobișnuită, unde trebuie să petreacă timp cu acesta, să ajungă să îl cunoască mai bine, dar nu numai pe el, dar și pe prietenii, regatul și armata sa. Îndoiala începe să pună stăpânire pe eroina noastră și se va găși în curând divizată între „primăvară” și „noaptea”. Vă miroase și vouă a triunghi amoros, nu?:) Tamlin who? 🙂

Mi-a plăcut foarte mult de Feyre și de tranziția ei de la om la zână. Toate etapele prin care a trecut mi s-au părut foarte interesante, de la zbucium, la tristețe, la veselie. Are o personalitate foarte puternică, este sarcastică, vulcanică, dar și foarte sensibilă. Schimburile ei de replici cu Rhys au fost extrem de amuzante și am citit fiecare pagină cu drag, pentru că se potrivesc foarte bine. Lăsând faptul că nu am reușit să îi înțeleg fixația pentru Tamlin chiar și după evenimentele care au marcat-o cu Amarantha, i-am admirat curajul și loialitate, chiar dacă acestea erau direcționate greșit.

Rhys este un personaj foarte tare și nu se poate să nu vă îndrăgostiți de el. Este foarte complicat dar și foarte ușor de iubit. Are multe straturi pe care am reușit să i le îndepărtez cu destul de mare greutate, însă la final, este imposibil să nu îl admirați. Carismatic, dar și extrem de misterios, Rhys face o super echipă cu Feyre. După ce și-a sacrificat 50 de ani din viață pentru a-și proteja poporul, acesta poate în sfârșit să pună în aplicare planul de a opri un război ce va avea urmări tragice pentru toată lumea, zâne și oameni. Are nevoie însă de ajutorul lui Feyre și pentru acest lucru, se folosește de înțelegerea lor și îi deschide ochii asupra situației reale. Chiar dacă a reușit să disimuleze foarte bine la început, vrând să pară un conducător despot, necruțător, realitatea este cu totul alta. Este un personaj cu un trecut chinuitor, măcinat de sacrificii și sentiment de vină. Conexiunea dintre cei doi devine din ce în ce mai puternică, tensiunea palpabilă, dar acest lucru nu face decât să îți sporească dragostea pentru această serie.

Nu se poate să nu vă îndrăgostiți de Rhys și Feyre, pentru că sunt întruchiparea echipei perfecte, întotdeauna în tandem, întotdeauna alături unul de celălalt. Personajele secundare completează foarte bine personajele principale, ajutându-le la nevoie,fiind sarea și piperul. Intriga a fost minunat construită, cu acțiune, scene puternice de război, dar și scene drăguțe, simpatice, amuzante și de dragoste. Deși cartea este destul de măricică, se citește foarte repede, deoarece acțiunea curge lin și nu îți dai seama când întorci paginile până la final.

ACUM GĂSEȘTI CARTEA PE cartepedia.ro

Titlu: REGATUL CEȚII ȘI AL FURIEI
Autor: Sarah J. Maas
An apariție : 2017
Editura: RAO
Nr. Pagini: 700
Limba: Română
Gen Literar: n/a
Nota recenzorului: n/a
Vizualizari recenzie: 1612

Alte recenzii de la Sarah J. Maas :

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Zanzibarezul“ de Ciprian Iftime
Recenzie „Zanzibarezul“ de Ciprian Iftime

Știți unde este Zanzibar? Zanzibar este o insulă de pe coasta estică a Africii. Un mic Paradis, rupt de civilizația defectuoasă a continentelor. Este locul în care răul, plasticul și legile încă nu au apucat să macine, până la pulbere fină, valorile, simplitatea și...

Recenzie ”Orașul necuraților” de Andrei Constantin
Recenzie ”Orașul necuraților” de Andrei Constantin

Orașul necuraților de Andrei Constantin este genul acela de carte de la care habar nu ai la ce să te aștepți. Pentru că te poate păcăli foarte ușor cu coperta sau număr redus de pagini. Ce-ar putea să se întâmple în povestea scrisă de autor, astfel încât să te...

0 0 votes
Article Rating
Ramona Alexandra Popescu este redactor Booknation.ro de 7 ani, 1 lună, 21 zile și a scris până acum 549 articole. Se află pe poziția 3 din 14 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Ramona Alexandra Popescu aici. Ramona Alexandra Popescu are și un blog pe care scrie - îl găsești aici.
Cititul este pasiunea mea si nu m-as vedea facand altceva. Orice carte reprezinta pentru mine un prilej de relaxare si nu exista un loc mai bun in care as vrea sa fiu.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments