"Suferințele tânărului Werther" de Johann Wolfgang von Goethe „Suferințele tânărului Werther” de Johann Wolfgang von Goethe este o carte compusă din scrisori care ne poartă prin tumultul emoțional al tânărului Werther, care se îndrăgostește nebunește de Lotte, o femeie deja logodită.

Încă din capul locului, eu vreau să vă spun că mi-au displăcut total personajele, atât el, cât și ea, și nu am văzut deloc povestea ca fiind inspirațională în vreun fel. Ba din contra.

Scrisorile lui Werther către prietenul său Wilhelm dezvăluie o iubire arzătoare, dar imposibilă, care îl conduce treptat spre alienare și deznădejde.

Werther se simte neînțeles de societatea rigidă a timpului său și se refugiază în natură, găsind consolare în frumusețea ei simplă. Nici familia și nici prietenii nu-l prea înțeleg iar atunci când se îndrăgostește o face nesăbuit, parcă sortit eșecului.

Romanul „Suferințele tânărului Werther” explorează teme precum dragostea neîmpărtășită, conflictul dintre artist și societate, alienarea și suicidul. Stilul epistolar oferă o perspectivă intimă asupra gândurilor și sentimentelor lui Werther, ca și cum tot ce afli despre el e din propriul jurnal.

Chiar dacă e o carte apreciată, de dragoste, un clasic, pe mine m-a enervat obsesia personajului pentru femeia iubită

De altfel, m-a enervat și obiectul adorației lui, Charlotte, care nu a făcut mai nimic să-l îndepărteze de ea și i-a mai dat și speranțe deșarte.

În plus, e un roman bolnăvicios, care poate influența pe cei mai slabi de înger să se comporte în aceeași manieră. Nu zic că toată lumea ar putea fi influențată negativ de poveste și de destinul personajului, dar se pare că volumul a fost interzis la vremea lui și considerat scandalos prin prisma subiectului sau subiectelor abordate.

Titlul romanului, „Suferințele tânărului Werther”, oferă o indicație clară a tonului și a subiectului cărții

Personajul principal, Werther, este prezentat ca un tânăr sensibil și pasional, ale cărui experiențe emoționale intense îl conduc către o profundă suferință. Acest titlu sugerează că povestea se va concentra pe conflictele interioare și pe lupta lui Werther cu propriile sale emoții și dorințe și pe realizarea sau nerealizarea acestora.

Tânărul protagonist este un personaj complex, cu trăsături romantice tipice, precum sensibilitatea extremă și idealismul excesiv. El se îndrăgostește iremediabil de Lotte, o femeie promisă altuia, și este captivat de frumusețea ei și de inocența ei aparentă. Însă, această iubire imposibilă îl conduce pe Werther către o spirală de suferință și disperare, în timp ce încearcă să navigheze între sentimentele sale și realitatea crudă a situației, cu care trebuie să se împace.

Unul dintre principalele teme ale romanului este iubirea neîmpărtășită și suferința asociată cu ea

Goethe explorează natura complexă a iubirii și efectele devastatoare ale respingerii și pierderii. Prin intermediul personajului principal masculin, autorul dezvăluie profunzimea emoțiilor umane și fragilitatea sufletului în fața dragostei neîmplinite.

Werther este prezentat ca un rebel romantic care se opune convențiilor sociale și ale societății burgheze. El își urmează pasiunile și impulsurile, chiar dacă acest lucru îl conduce către suferință și încă ceva mai mult. Prin acest conflict prezentat fățiș, autorul examinează tensiunile dintre libertatea individuală și responsabilitatea socială, oferind o analiză profundă asupra condiției umane.

Mie cartea aceasta influentă nu mi-a surâs deloc, dar poate că voi veți avea altă părere despre ea.

Se încarcă ofertele din librării…

Despre redactorul articolului

Oana Maria StefanFost redactor439 articoleToate articoleleBlog

Eu sunt Oana M. și îmi place să citesc. Îmi place la fel de mult și să scriu. Mai ales despre cărți și călătorii, locuri faine și filme. Sunt open minded și jonglez și cu fotografia. Am și o parte întunecată și curioasă, prin urmare citesc thrillere psihologice. Dar îmi plac în egală măsură romanele clasice, cărțile inspirate din fapte reale și poveștile polițiste pline de suspans.

0 0 votes
Article Rating
Subscribe
Notify of

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted