– Nimic nu e drept pe acest pământ, dar, totuşi, unii sunt făcuţi să iubească, alţii să fie iubiţi şi astfel dragostea ne înconjoară pe toţi.
Pe Andreea Raluca Chiper am cunoscut-o, ca autoare, citind Între pământ şi apă, o poveste excepţională, scrisă într-o manieră magică. Aceeaşi magie scriitoricească o găsim şi în Sufletele nopţii, o poveste fantasy distribuită pe două volume şi intitulată simplu: Sufletele nopţii şi Sufletele nopţii II.
Nebunia e lipicioasă… se agaţă de tine şi te izolează de lume.
Încă din primele rânduri, ”m-am lovit” de o poveste de ansamblu un pic confuză, necizelată, ce aluneca la granița dintre ficțiune și delir. Personajele nu sunt prea bine definite și își fac apariția într-un stil haotic. În ciuda acestor neajunsuri, nu am putut renunţa sub nici o formă la lectură. Indiferent de confuzie, un lucru este cert: Raluca Andreea Chiper scrie frumos, îmbracă frazele în sentimente, pe scurt, scrie magic. O magie răsfrântă și asupra volumului Sufletele nopții unde devii prizonier odată cu scurgerea lină a cuvintelor, odată ce ești atins de frumuseţea cuvintelor scurse din peniţa unui suflet minunat, a unui scriitor cu vocaţie.
Nimic nu rezistă în preajma lor, nici măcar tulpina mărăcinilor atât de puternică în deşert, căci ei sunt mai mult decât pustiuri, ei sunt însuşi aerul respirat de moarte.
Sufletele nopţii ne introduce în viaţa şi povestea Magdei. Un suflet de doar şaisprezece ani, zbuciumat, atras de prăpastia singurătăţii şi a nopţii. Un om în căutarea necunoscutului, al acelui sens care întârzie să apară, a acelui loc de care să simtă că aparţine. Într-un final pare că acea călătorie ajunge spre final atunci când îl întâlneşte pe el, Cristian.
Uneori dorinţele oamenilor devin obsesii şi cel mai bine este să se bucure de ele pentru a-şi potoli curiozitatea, grija, de ce nu, fericirea.
Însă, Cristian este şi el în aceeaşi viaţă dezechilibrată în care nu-şi vede rostul, menirea şi vocaţia. Aparţinând întunericului, Cristian nu înţelege de ce destinul i-o scoate în cale pe Magda, omul ce miroase „a acasă”, inima a cărei bătăie i-o poate stopa în mai puţin de o fracţiune de secundă, cum nu înţelege nici de ce îi acceptă identitatea cu atâta uşurinţă şi, în ciuda pericolului, îi încredinţează propria viaţă.
– Spune-mi ce simţi? Simţi cumva puţină căldură?
– Bineînţeles că nu, de vreme ce inima îmi este oprită la fel ca ceasul fără baterie. Cum poţi număra bătăile dacă nu funcţionează? Vezi? Nu tu eşti incapabilă să faci lucruri obişnuite. Este vorba despre mine. Poţi spune că sunt viu?
– ….
– Ce pot spune eu, care mă aflu între două lumi diferite fără să ştiu de care aparţin cu adevărat?
Darius, fratele geamăn al lui Cristian s-a obişnuit deja cu oglinda în care s-a transformat propria-i esenţă. Pedepsiţi într-un mod ilogic timp de milenii, Darius s-a obişnuit să simtă tot ce simte propriul frate. Astfel poate anticipa orice gând şi orice acţiune a fratelui său şi poate transforma totul într-o distracţie ce poate sparge monotonia milenară a vieţii de vampir. Dar ea, Magda, este ceva nou. Propriul suflet ia naştere şi arde în focul iadului odată cu al lui Cristian. Durerea, furia şi iubirea simţite de fratele său, îi transformă propria minte în ceaţă şi gelozie oarbă. Şi totuşi, nu o poate ucide. Ar fi ca şi cum s-ar sinucide. Ce o fi mai periculos: viața milenară a unui suflet inexistent sau legătura indestructibilă a gemenilor ce pare amplificată de întunericul vampiresc?
Chip sărman străbătut de singurătate, blesteme, păcate şi respingere, părăsit de vlaga omenească, stăpânit de un Dumnezeu necunoscut.
Paul, prietenul uman al Magdei, îi cunoaşte pe vampiri. A fost o vreme când i-a implorat să-l facă unul de-al lor. Însă ei l-au refuzat. L-au jucat pe degetele lor de marmură rece şi pe urmă l-au aruncat înapoi în lumea oamenilor ca pe o jucărie stricată. Acum, unul de-al lor a pus ochii pe Magda, dar el, Paul, nu-i va lăsa să i-o fure. Cum ei i-au furat dreptul la nemurire aşa şi Paul le va fura dreptul la iubire. Oricum prinţii întunericului nu au cum să-şi mai amintească ce înseamnă a iubi cu acea inimă de gheaţă a lor.
-… Ajungi în momentul în care îţi doreşti mai bine să mori. Te vezi între bine şi rău, unde fiecare încearcă să te atragă de partea lui. Simţi de toate, mai puţin ce e bun. Te simţi confuz, nu ştii ce e cu tine şi de ce tocmai tu, dar, în acelaşi timp, o plăcere absurdă îţi joacă prin stomac în aşa măsură încât ea însăşi te face să te simţi rău…
– Este o realitate dură să ajungi să îţi ceri moartea pentru o plăcere. Eşti sigur că e vorba de o plăcere şi nu de un chin?
– Până nu simţi, nu crezi.
În acest vacarm al caracterelor şi frustărilor, toţi tind să uite de Magda. Subestimată şi uitată, Magda îşi poate hotărî singură destinul. Poate gândi, poate pune în balanţă pierderile şi câştigurile şi poate lua singură o decizie în legătură cu propriul destin şi propria traiectorie prin lume. Dar va putea ea să lupte singură atât cu obstacolele ce i se pun în cale cât şi cu pericolul ce-l reprezintă lumea vampirească?
…noaptea e atât de profundă încât devine înspăimântătoare. Ceaţa e ca şi cămaşa unei fantasme uitată pe pământ, gata să pătrundă în cameră, să cutreiere locuri populate de oameni, să se întâlnească cu feţe calde şi vii.
Vampirii Ralucăi Andreea Chiper tind a aluneca spre sfera vampirească a lui Stephenie Meyer, în acelaşi timp, învăluind totul în întunericul vampiresc specific lui Anne Rice. Are iz de romantism şi umbre de delir, un fantasy care nu este perfect, dar care poate transforma o zi obișnuită, într-o zi bună.
– Simplitatea este oglinda prin care se reflectă omul. Restul e doar materie fără înţeles. Dacă sufletul e generos, atunci imaginea e impecabilă şi ajunge să-l cucerească pe cel ce vede mai încolo de oglindă.
Alte recenzii de la Raluca Andreea Chiper:
Mulțumesc frumos pentru această minunată recenzie!