Recenzie „Supraviețuind narcisismului” de Andrei Cătălin Pușcașu

de | iul. 13, 2023 | Dezvoltare Personală, Lecturi Motivaționale, Psihologie, Recenzii cărți

Psihologul Andrei Cătălin Pușcașu ne propune o carte despre emoții și se apleacă în mod deosebit asupra elementelor caracteristice narcisismului.

Suspectezi pe cineva din anturajul tău că este narcisist? Ți s-a spus de mai multe ori că ești narcisist și nu știi de ce? Aceasta este cartea potrivită să aducă o rază lumină…

Încă de la început Andrei Cătălin Pușcașu oferă definiția narcisismului, apoi arată originile psihologice ale narcisismului și prezintă povestea dintre Narcis și Eco. De asemenea, trece în revistă câteva dintre abordările pe această temă ale unor psihologi consacrați.

Cartea „Supraviețuind narcisismului” împletește aspectele teoretice cu cele practice, întrucât autorul aduce adesea în discuție exemple culese de la cabinetul terapeutic.

Autorul subliniază că majoritatea oamenilor au trăsături narcisiste, dar foarte puțini se încadrează dincolo de limita patologicului.

Dilema narcisistului este că el consideră că este cu mult superior altor oameni și nimeni nu merită dragostea şi atenția lui și încearcă să compenseze această dragoste prin egocentrism. Însă această dragoste pentru propria persoană nu este suficientă, pentru că nu îi împlinește nevoile care, până la urmă, sunt doar umane.

Cartea este bine structurată astfel încât mesajul devine ușor de reținut. Andrei Cătălin Pușcașu ne prezintă criteriile care fac diferența dintre personalitatea narcisistă și tulburarea de personalitate narcisistă, ajutând cititorul să facă o analiză sumară care să-l ajute să confirme sau să îi infirme suspiciunea.

De asemenea, aflăm că acumularea de frustrări, depresia, senzația de haos, stima de sine redusă, etc. pot fi consecințe cu care se confruntă cel care alege să rămână într-o relație cu un narcisist, fără să impună limite.

Pe măsură ce avansăm cu lectura aflăm că există mai multe tipuri de narcisism – grandios, vulnerabil, comunitar și malign (toxic), care sunt trăsăturile specifice fiecăruia și cum ar fi bine să ne comportăm în fiecare situație.

Această carte este utilă și părinților, pentru că au șansa să afle câteva caracteristici comune ale copilăriei persoanelor narcisiste. Controlându-și atitudinea față de copil, părinții pot determina schimbarea comportamentului acestuia și, implicit, îi pot influența viitorul. Totodată, copilul care a avut un părinte narcisist va regăsi între paginile acestei cărți descrierea unor scenarii care îi pot fi de folos ca să înțeleagă impactul pe care l-a avut asupra lui.

Copiii reușesc să depășească etapa narcisismului primar al copilăriei doar prin dragoste autentică, însă cei crescuți de narcisiști primesc fie idealizări, fie devalorizări.

Autorul ne arată cum pot fi identificate persoanele narcisiste, ne prezintă modul în care se poate comunica cu acești oameni și ne sugerează să stabilim limite în relații. Andrei Cătălin Pușcașu arată că limitele pot fi de mai multe feluri (limitele personale pot fi fizice, intelectuale, emoționale, sexuale, materiale, temporale). „Limite sănătoase” nu este doar o expresie, autorul expune pe îndelete cum putem să le impunem atunci când interacționăm cu persoane care au trăsături narcisiste.

Ce am apreciat în mod deosebit la cartea „Supraviețuind narcisismului” de Andrei Cătălin Pușcașu? Latura practică, abundența exemplelor care însoțesc conceptele prezentate!

Recomand această carte oricărui cititor care bănuiește că are trăsături narcisiste accentuate sau că este într-o relație cu o persoană narcisistă și nu știe să gestioneze situația, dar și celor care doresc să afle mai multe despre emoții. Cartea ne explică cum le putem recunoaște, relația de cauzalitate între gând și emoție, dar și modul în care emoțiile pot fi exprimate și controlate.

Titlu: Supraviețuind Narcisismului
Autor: Andrei Cătălin Pușcașu
An apariție : 2023
Editura: ADRIANA NICOLAE
Nr. Pagini: 240
Limba: Română
Gen Literar: Psihologie, Pedagogie
Nota recenzorului: 10 / 10
Vizualizari recenzie: 5956

Alte recenzii de la Andrei Cătălin Pușcașu:

Îți plac concursurile cu cărți? 😁

Află primul când lansăm un concurs nou! Primești un email de la noi doar atunci când lansăm un concurs cu și despre cărți!

Alte recenzii care ți-ar plăcea:

Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes
Recenzie „Fiica din Spania” de Lorena Hughes

Fiica din Spania este un roman cu nuanțe romantice împletite cu nuanțe suave de thriller ce ne poartă pașii în cercetare, descoperire și iertare. Lorena Hughes ne arată că o pierdere nu vine niciodată fără o compensație. Dacă această compensație este pe măsura pierderii acest lucru rămâne de văzut în funcție de așteptările și de năzuințele primitorului dar, mai ales, de deschiderea sufletului acestuia față de nou și renaștere

Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas
Recenzie „Sora din umbră” de Claire Douglas

Sora din umbră este un thriller plin de suspans dar, mai ales, plin de răsturnări de situație. Claire Douglas maiestuos învăluie povestea în mister, indicii și descoperiri neașteptate menite a ne demonstra că, de multe ori, adevărul este exact sub nasul nostru și doar orbirea din dragoste ne momește în a nu vedea ceea ce întotdeauna a stat sub ochii noștri.

Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez
Recenzie ”Graceless Heart” de Isabel Ibañez

Dragostea este cea mai periculoasă formă de magie. Ravenna Maffei este sculptoriță, însă adevăratul ei secret este magia care îi curge prin vene. În Italia secolului al XV-lea, un asemenea dar înseamnă condamnare la moarte. Pentru a-și salva fratele, Ravenna participă...

0 0 votes
Article Rating
Elena Constantin este redactor Booknation.ro de 5 ani, 3 luni, 19 zile și a scris până acum 84 articole. Se află pe poziția 10 din 19 de redactori. Dacă îți place acest articol, poți vedea toate articolele scrise de Elena Constantin aici.
Pasionată de lectură și de psihologie, îmi place să încurajez dezvoltarea unei vieți armonioase. Valorile personale sunt: autocunoaștere, dragoste, prietenie, bunăstare, spiritualitate.
Subscribe
Notify of
guest

0 Comentarii
Oldest
Newest Most Voted
Inline Feedbacks
View all comments