Toate Acele locuri minunate nu sunt destinații de lux, insule tropicale în mijlocul Pacificului, stațiuni de ski în Alpi sau hoteluri de 5 stele. Toate Acele Locuri Minunate sunt locuri în care pur si simplu exiști. De ce? Ei bine Theodore Finch ar răspunde în modul lui characteristic Pai să exiști ca să nu mori. Doar și pentru atât, aceste locuri sunt deosebit de speciale, cine ar fi zis că un eveniment atât de neînsemnat ca un proiect la geografie va avea un impact atât de mare în viețile a doi tineri, care până cu câteva minute plănuiau să își pună capăt zilelor.
La fiecare patruzeci de secunde, cineva se sinucide în lume. La fiecare patruzeci de secunde, cineva rămâne în urmă, încercând să facă față pierderii. – Nota autoarei
Theodore Finch și Violet Markey se întâlnesc pentru prima data în clopotnița școlii, suspendați, cu picioarele atârnând în gol, imaginându-și cum viața lor se va sfârși o data cu suferințele și cu traumele care îi făcuseră să urce până acolo. Ce îi determină să renunțe? Nu este foarte clar cine pe cine salvează, dar înâlnirea lor nu este întâmplătoare, de fapt Violet este cel mai frumos lucru care s-a întâmplat vreodată în viața lui Theodore, iar el știe asta încă din prima clipă.
—Toate sunt doar ca să ne umplem timpul pănă murim -Violet
—Poate că da, poate că nu. De umplutură sau nu, mă bucur că sunt aici – Theodore
Theodore este un personaj complicat, imprevizibil, neînfricat, carismatic, cu o capacitate uluitoare de intrsopecție. Știe întodeauna ce simte, își analizează traumele, evaluează mereu posibilele moduri în care își poate lua viața, dar mai ales, este conștient de faptul că fiecare dintre noi avem un termen de expirare, iar al lui se apropie.
Violet este o supraviețuitoare. Punct.
Atunci când Theodore o cooptează pe Violet într-un proiect la geografie, viața lor devine un joc contra cronometru de bifat puncte pe harta celor mai frumoase locuri din Indiana, dar pe măsură ce caietul de însemnări se umple, timpul lor devine din ce în ce mai fragil, atât de fragil încât aproape că le scapă printre degete. Îi vezi călătorind fericiți, făcând scufundări în râu, activând alarme false de incendiu, mergând cu bicicleta, recitându-și citate extraordinare din Virginia Woolf, ținându-se de mână, furișându-se noaptea pentru a fi împreună, pentru a se iubi și pentru A TRĂI așa cum numai ei știu.
Ne amintim clipe, nu zile. Dar clipele acelea par uneori eternități și ne amintim detalii care ar putea să umple un roman.
Nu ai cum să nu îi iubești pentru că sunt atât de naivi, atât de fericiți uneori și atât de profunzi și de triști alteori. Oricât de greu ne-ar fi, trebuie să admitem că acești tineri nu sunt bine, iar TRAUMA este un lucru cât se poate de real, care îi roade pe fiecare în moduri diferite. Violet crede că pasiunea pentru scris i-a fost răpită pentru totdeauna, că nu merită să trăiască tocmai pentru că a avut șansa de a supravițui celui mai tragic accident din viața ei. Iar Theodore știe…copilul ăsta știe atât de multe despre ce înseamnă să crești cu un tata inițial abuziv, apoi absent, cu o mama care de abia dacă mai are putere pentru ea, care plânge atunci când rămâne singură în mașină și nu se poate hotărî care dintre aceste realități l-au rănit mai tare.
Eu
Sunt
Numai
Cioburi
Este aproape nedrept când te gândești că sunt atât de multe momente când ar putea fi salvați, atâtea persoane care ar putea observa că ceva este în neregulă cu ei, dar de cele mai multe ori nu se au decât unul pe altul. Acesta este și motivul pentru care nu am putut să îi dau o notă mai mare, sunt pe deplin convinsă că orice problemă are o rezolvare, că orcine poate fi ajutat, indiferent de circumstanțe, ca nu există dramă și nu există obstacol pe care să nu îl putem depăși. Mi se părea că fiecare pagină și fiecare paragraf există pentru a întări ideea ca pentru cei doi nu se pune problema dacă vor reuși, ci cât timp mai au până vor claca (nu recomad pentru cineva care simte că are nevoie de ajutor). Ore de consiliere fără nici un rezultat, părinți absenți sau îndurerați de pierderea unuia dintre copii, prietenii superficiale, hărțuiri, agresiuni fizice, toate nu fac altceva decât să îi adâncească în depresie, să le mișcoreze șansele de supraviețuire. Salvarea ei este el…salvarea lui poate fi ea.
Vor reuși cei doi să rămână împreună în ciuda tuturor obstacolelor care li se ivesc în cale? Vor supraviețui până la final, pentru a ne spune că viața este frumoasă, al naibii de frumoasă și merită trăită? Sau cine ne va zice:
Doar pentru că au murit nu trebuie să fie morți. Și nici noi ?
Alte recenzii de la JENNIFER NIVEN:
