Înzestrat cu un simț al realismului și al profunzimii, făcându-te să te pierzi prin esența cuvintelor și a exprimării elevate, Gunther Anders debordează printr-o tehnică a surprinderii greu de explicat, o tehnică pe care nu toți cititorii o vor înțelege, la fel cum nu toți cei care îl citesc pe acesta vor avea curajul să treacă de orice barieră a imaginarului.
Filosofia ca modalitate de exprimare a realității și a gândurilor dureroase și profunde, va fi greu de înțeles pentru unii. De ce? Răspunsul este simplu. Esența se ascunde în proporții de 100% în cuvintele pe care autorul le folosește, aceasta nefiind prielnică pentru orice cititor. Este nevoie de concentrare, de detașare de lumea reală, de ancorare într-un univers al semnificațiilor, al interpretărilor și al profunzimii absolute exprimată prin esență, ci nu cantitatea cuvintelor folosite.
Iubirea este nefericită nu doar atunci când iubești fără să fii iubit, ci și când ești iubit fără a iubi. Atunci se poate întâmpla ușor ca iubitul să fie adus la cel care îl iubește într-o stare de superioritate pe care el nu o poate echilibra prin vreo purtare suficient de delicată, astfel încât superioritatea-i se transformă, împotriva voinței sale, în sentimentul de-a fi săvârșit o nedreptate, respectiv în convingerea că și-a încălcat cuvântul (deși nu și-l dăduse). Dar faptul că el nu-și dăduse cuvântul nu are nicio însemnătate pentru logique de coeur, dat fiind că acesta argumentează fundamental în sensul invers acelor de ceasornic.
Cu alte cuvinte, Stenograme filosofice este o carte pe care fie o înțelegi, fie o denigrezi pentru complexitate și pentru esența care bate pe la spatele cuvintelor folosite de autor, căci, dincolo de cuvintele care singure nu au niciun rol, asocierea acestora ajută la crearea unor esențe tari, pe care dacă le înțelegi, vei ajunge, categoric, să-l iubești pe Gunther Anders.
Concluzia? Acestui autor nu-i poate sta nimeni în cale, el fiind cel care deține informații din aproape fiecare domeniu și punct de interes. Fie că este vorba despre iubire, trăiri interioare, politică, civilizație și culturi, el spune cuvintelor pe nume, dar o face subtil. Chiar dacă sună controversat, el exprimă o realitate dureroasă atât într-un mod direct, mai ușor de înțeles, cât și într-o manieră complexă a subtilității, metodă care s-ar putea să inducă în eroare și, cel mai adesea, să dezamăgească cititorii care nu fac diferența între cantitate și calitate.
Pentru a vedea strălucind o stea care deja s-a stins de mult, trebuie să fim foarte îndepărtați de ea. Există chiar trecuturi care nici nu ne-au ajuns încă, deoarece s-au petrecut atât de departe de noi.
Natura. Se întoarce. Întrucât contemporanii noștri circulă prin peisaj în automobile și pe motociclete, ceea ce se află la dreapta și la stânga șoselei năzuiește la vechea pace, drumurile laterale se sălbăticesc, pădurea rămâne neagră și tace, iar dealul nu mai este ceva de văzut, ci doar un deal. Pe drumurile către culmea Schlern nu am întâlnit pe nimeni, în afară de un păstor cu cele două vaci ale sale. Tăcerea este copilul mecanizării, iar neatinsul este restul gigantic ce rămâne deoparte atunci când omenirea se limitează la străbaterea străzilor prescrise sau chiar a potecilor. Cine râde la urmă?
Alte recenzii de la Gunther Anders:
