Copile drag, aceasta nu este o carte obisnuita. Este o carte de rugaciuni pentru copiii crestini ortodocsi care se adreseaza lui Dumnezeu, Maicii Domnului, sfintilor si Ingerului pazitor. Ne putem ruga oriunde: pe strada, acasa sau la scoala, putem vorbi cu Dumnezeu in singuratate, dar cea mai binecuvantata este rugaciunea savarsita in biserica Domnului. Sa nu uitam insa ca Dumnezeu primeste rugaciunea noastra cand este rostita din toata inima. Sa nu te mahnesti atunci cand nu‑ti reuseste ceva in viata, asa cum ti‑ai dori. Invata sa primesti cu multumire tot ce iti da Dumnezeu ca raspuns la rugaciunile tale. El stie mai bine de ce ai tu nevoie, de aceea nu toate rugaciunile si dorintele tale se implinesc. Iar daca rugaciunea ta se implineste, nu uita sa‑I multumesti in gand si fapta lui Dumnezeu pentru mila Sa. CUPRINS: Despre importanta rugaciunii Rugaciuni de dimineata Rugaciuni din timpul zilei Rugaciuni de seara Randuiala Sfintei impartasanii Rugaciuni la diverse trebuinte Cele zece porunci Pilde Poezii carte de rugaciuni ortodoxa
Carte tiparita cu binecuvantarea Prea Sfantului Parinte Galaction - Episcopul Alexandriei si Teleormanului Cand iti aduci aminte de Dumnezeu inmulteste rugaciunea, ca atunci cand il vei uita, Domnul sa-si aduca aminte de tine. - Marcu Ascetul carti de rugaciuni ortodoxe
Din cuprins fac parte: Pomelnicul zilnic pentru toti cei adormiti in Domnul Canonul de rugaciune pentru un credincios adormit in Domnul Canonul de rugaciune pentru toti dreptcredinciosii adormiti in Domnul care se citeste in sambetele mortilor Rugaciunea la priveghi s.a. carte de rugaciuni pdf
Traducere din limba rusa de Adrian si Xenia Tanasescu-Vlas editia a doua Anul aparitiei 2011 In rugaciune tine-te de regula urmatoare: mai bine sa spui cinci cuvinte din inima decat nenumarate cu limba. Cand bagi de seama ca inima ta e rece si n-ai chef sa te rogi, opreste-te, incalzeste-ti inima cu oarecare imagine vie – de pilda, cea a ticalosiei tale, a saraciei si orbirii tale duhovnicesti – sau prin gandul la marile binefaceri din fiecare clipa ale lui Dumnezeu fata de tine si de tot neamul omenesc, mai ales fata de crestini, iar apoi roaga-te fara graba, cu simtire calda. Chiar daca nu vei reusi sa citesti toate rugaciunile, n-o sa fie nici un necaz, iar folosul din rugaciunea nepripita si calda va fi mult mai mare decat daca ai citi toate rugaciunile, dar in graba, fara simtire. Voiesc cinci cuvinte a grai cu mintea mea decat zece mii de cuvinte cu limba. Se intelege, ar fi foarte bine daca am putea spune cu simtire la rugaciune si zeci de mii de cuvinte. Sfantul Ioan de Kronstadt carte de rugaciuni pdf
Timpul este o creatie dumnezeiasca de mare pret, definindu-se in crestinism ca fiind intervalul dintre chemarea Lui Dumnezeu si raspunsul omului. De aceea, timpul trebuie sfintit prin rugaciune pentru ca "rugaciunea este cheia imparatiei cerurilor." Luand ca punct de plecare indemnul Sfantului Apostol Pavel: "Rugati-va neincetat!"(1Tes 5,17), sfintii ne invata ca rugaciunea este viata sufletului, caci, „precum cel mai de pret dintre toate simturile este vederea, asa cea mai dumnezeiasca dintre toate virtutile este rugaciunea" (Evagrie Ponticul). In traditia sfintei Biserici intalnim o randuiala a citirii canonului zilnic de rugaciune care este diferit de cel care se face in vederea pregatirii pentru Sfanta Impartasanie. Astfel, in fiecare zi alaturi de rugaciunile diminetii si ale serii se citeste unul sau mai multe acatiste, insa, randuiala difera de la o zona la alta mai ales cu privire la pravila zilei de miercuri, vineri si sambata. Am ales aceasta asezare a sfintelor acatiste urmand ca fiecare sa le citeasca dupa traditia crestineasca a zonei pe care a mostenit-o. (Redactia) carti de rugaciuni
Carte de rugaciuni de mici dimensiuni, care cuprinde rugaciunile: Rugaciunea de dimineata scrisa de Parintele Arsenie Boca Rugaciunea de dimineata a Ultimilor Stareti de la Manastirea Optina Rugaciunea de dimineata a Arhimandritului Sofronie Saharov Rugaciunea Sfantului Siluan Athonitul pentru lume Rugaciunea Cuviosului Paisie Aghioritul pentru lume Rugaciune pentru duhovnic Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul Troparele de umilinta Condacul Nascatoarei de Dumnezeu carte de rugaciuni online
Unde este cheia care deschide bucuriile duhovnicesti? Pentru aceasta este un singur raspuns: in rugaciunea lui lisus. Este o mare putere in aceasta rugaciune. Si ea are diferite trepte. Cea dintai este simpla rostire a cuvintelor: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul". lnsa pe treptele mai inalte ea dobandeste o asemenea putere incat poate sa mute si muntii. Bineinteles, nu oricine poate ajunge la aceasta, dar a rosti cuvintele: „Doamne lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma" nu este greu pentru nimeni, iar folosul este imens. Aceasta este cea mai puternica arma de lupta impotriva patimilor. - Sfantul Varsanufie de La Optina carte rugaciuni pdf
In 1881, la 110 ani de la publicarea Filocaliei grecesti, aparea la Kazan in conditii precare si obscure prima editie a Povestirilor sincere ale unui pelerin catre parintele sau duhovnicesc. Ele vor cuceri prin traduceri intreaga lume devenind unul din clasicii literaturii devotionale. Prospetimea si sinceritatea naratiunii, precum si singularitatea si frumusetea duhovniceasca a textului Povestirilor au fermecat si continua sa fascineze generatii intregi de cititori. Poem al „celeilalte Rusii”, al „sufletelor vii”, al oamenilor simpli si credinciosi din popor, ele au devenit un veritabil „ambasador” al spiritualitatii ortodoxe in lume. Roman pios destinat propagandei rugaciunii lui Iisus, Povestirile pelerinului ofera „o minunata introducere si o cheie a Filocaliei” (A. Scrima). Aceasta este si perspectiva care justifica includerea Povestirilor pelerinului, intelese ca un neuitat poem si epilog al Filocaliei, in seria „Filocalica” a Editurii Deisis. Versiunea de fata are avantajul de a fi prima stiintifica, fiind elaborata pe baza textului in sfarsit integral si sigur, cel al „redactiei Optina”, descoperit si publicat in 1992 de Aleksei Pentkovski, care intr-un amplu studiu reconstituie fascinanta si complicata geneza a acestei nemuritoare capodopere duhovnicesti. Veritabil „abecedar al rugaciunii mintale”, „un tratat practic, admirabil socotit si fermecator expus”, un exemplu desavarsit de „mistica popularizata, care nu trebuie confundat cu ceea ce se numeste misticism popular” (N. Crainic), Povestirile pelerinului sunt restituite aici stiintific, in textul cel mai sigur si complet, ca o unica in felul ei initiere narativa si dialogica in Filocalie, ca un epilog existential al acesteia deschis fiecaruia. Cuprinsul volumului Un epilog anonim al Filocaliei (diac. Ioan I. Ica jr) I 1. Povestirea unui pelerin despre felul in care a dobandit darul rugaciunii launtrice neincetate a inimii, 6 noiembrie 1859 2. Povestirea pelerinului la a doua intalnire, 13 decembrie 1859 3. Povestirea pelerinului la a treia intalnire de ramas-bun, 20 decembrie 1859 4. Povestirea pelerinului la cea de-a patra (neasteptata) intalnire, 23 decembrie 1859 II 5. Povestirea pelerinului la a cincea intalnire 6. A sasea intalnire 7. A saptea intalnire * Cele trei chei ale comorii rugaciunii launtrice * Complicata geneza a textului unei capodopere duhovnicesti (Aleksei Pentkovski) carti rugaciuni
Invat sa ma rog - Rugaciuni pentru pitici Cuprins: Ingerasul Rugaciunea copiilor Fetita si floricica Rugaciune Rugaciunea diminetii Pentru cei mai mici Inchinare cea mai buna carte de rugaciuni
Doamne, trage inima mea la Tine cu Duhul Tau Cel Sfint! Doamne, abate inima mea de la desertaciunea paminteasca! Doamne, fara Tine nu pot face nimic! Cu ochii cei intelegatori ai inimii vad cum, in chip inteles cu mintea, Il trag pe Hristos in inima mea asa cum trag vazduhul in plamini, vad cum El intra intr‑insa si deodata o linisteste si o indulceste. Sa nu ramin singur, fara de Tine, Datatorule de viata, rasuflarea mea, bucuria mea, ca rau imi e fara Tine. - Sfintul Ioan din Kronstadt carte de rugaciuni pentru copii
Carte numita Thicara ce cuprinde laude si rugaciuni catre Preasfanta Treime Lucrarea de fata se numara de sapte veacuri intre comorile Bisericii Rasaritului. Alcatuita de Preacuviosul Thicara, barbat intelept si care odinioara a stralucit in viata inalta a nevointei, ea cuprinde preafrumoase slavoslovii si rugaciuni de pocainta catre Preasfanta si Incepatoarea de viata Treime si este una dintre cartile de rugaciuni indragite de parintii din Muntele Athos, fiind socotita de Sfantul Nicodim Aghioritul intre cartile de mare folos pentru pravila de rugaciune a crestinului. carti rugaciuni
Cartea contine rugaciuni redactate cu litere de mari dimensiuni: Rugaciunile incepatoare Rugaciunile de dimineata Rugaciunile de seara Rugaciuni la toata vremea si trebuinta Randuiala spovedaniei Pomelnicul celor vii si celor raposati si altele. carti de rugaciuni ortodoxe
Carte de rugaciuni pentru toate zilele, trebuitoare fiecarui crestin Cuprins: Rugaciunile diminetii Psalmii Utreniei Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos Acatistul Maicii Domnului Rugaciune la inceputul lucrului si dupa Rugaciunile meselor de pranz si de seara Rugaciune la necaz si suparare Paraclisul Maicii Domnului Rugaciunile de seara Rugaciune pentru toti (din pomelnic) Rugaciunea (de fiecare zi) peste saptamana Sfaturi folositoare. Precum ingerii in ceruri lauda si preamaresc pururea pe Dumnezeu si-L slavesc in toata vremea, asa se cuvine si noi, neamul omenesc dupa putere sa ne asemanam acelora. Omul este faptura aleasa dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu, inzestrata cu voce cuvantatoare, cu judecata si intelepciune. Dar mai presus de toate, este fiinta scumpa lui Dumnezeu pentru faptul ca este dotata cu suflet care, este o scanteie divina coborata din ceruri pe pamant si care este datoare a se intoarce candva, iarasi de unde isi are fiinta sa. Pentru aceasta omul este dator sa fie in stransa legatura cu Izvorul sau de viata, Protectorul si Judecatorul sau cel vesnic. Dar nu este alta cale de a ne apropia de vesnicul Dumnezeu decat prin rugaciune, aducandu-I cu osardie, cu bucurie si cu smerenie mutumiri pentru toate binefacerile si darurile pe care le primim, laudandu-L, preainaltandu-L si slavindu-L din toate puterile noastre. carte de rugaciuni ortodoxa
"Lasati copiii sa vina la Mine si nu-i opriti, caci a unora ca acestia este Imparatia lui Dumnezeu" - Marcu 10,14 cea mai buna carte de rugaciuni
Volumul este un dar pentru tinerii care strabat perioada zbuciumata a adolescentei, dar si pentru cei care au depasit-o si isi lucreaza asezarea pe calea maturitatii. Formatul, usor de purtat sau de strecurat intr-un rucsac, paginile in intregime color, presarate cu fotografii facute tot de tineri, designul atractiv - toate sunt menite sa faca din aceasta carte un ajutor pretios in convorbirile cu Dumnezeu. Menirea ei este sa fie imbold spre rugaciune, spre relationarea cu Dumnezeul Cel Viu in fiecare clipa a vietii: in tumultul cotidian uneori lipsit de sens, in iubirea fata de cei din jur, in fata obstacolelor sau a durerilor sfasietoare, in bucurie si recunostinta. Doamne Iisuse Hristoase, binecuvanteaza-i pe toti adolescentii si pe toti tinerii din lume! Daruieste Duhul Tau cel Sfant celor care se vor ruga cu rugaciunile din aceasta carte si fa ca rugaciunea lor sa-i cuprinda si pe cei care nu stiu, nu pot sau nu vor sa se roage Tie! Copii dragi - dragi Domnului si dragi mie -, va cuprind dupa slabele mele puteri in neputincioasa mea rugaciune si ma bucur ca tineti in mana aceasta carte. Multumesc lui Dumnezeu ca v-a pastrat, ca v-a chemat si ca voi ati raspuns la chemarea de a ramane lipiti de El in oricare ar fi situatia sau evenimentele din jurul vostru. - Maica Siluana Vlad Cuprins: Maica Siluana Vlad – Imbratisare. Cuvant inainte Rugaciunile incepatoare Rugaciuni de dimineata Inainte si dupa masa La inceperea si sfarsitul lucrului Rugaciunile de seara Rugaciuni pentru familie Pentru parinti Pentru parintele duhovnic Pentru frati si surori Pentru prieteni Pentru cei plecati in Vesnicie Pentru tara Rugaciune catre sfintii romani Rugaciune pentru unire Rugaciune pentru lume Rugaciuni pentru diferite nevoi Rugaciuni scurte Rugaciune de multumire Pentru binefacatori Inainte de citirea Sfintei Scripturi In Postul Mare. Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul La plecarea in calatorie La ziua numelui sau a nasterii Pentru spor la invatatura si ajutor la examene Pentru gasirea unui duhovnic Rugaciune la moartea unuia din parinti Rugaciune la moartea unui prieten Cand esti suparat(a) Rugaciune la necazuri si suparari Rugaciune la vreme de ispita Cand esti bolnav(a) Cand cineva este bolnav Rugaciunea bolnavului catre Sfantul Efrem cel Nou, ajutatorul celor dependenti Rugaciune a celui de curand cazut in pacat Rugaciune pentru iesirea din pacat Rugaciune pentru usurarea sufletului la intristari, spaima, ganduri si vise urate Rugaciune pentru izbavirea de vrajmasi Rugaciune pentru vrajmasi Inainte de Spovedanie Cum ne pregatim pentru Spovedanie? Rugaciuni Inainte si dupa Sfanta Impartasanie Inainte sa te impartasesti Dupa ce te impartasesti Petale de LUMINA Pomelnicul personal carti de rugaciuni
Cand te scoli dimineata din somn, gandeste-te ca Dumnezeu iti da ziua pe care n-ai fi putut sa ti-o dai singur. Pune deoparte macar un sfert de ora din ziua ce ti s-a dat si adu-l drept jertfa lui Dumnezeu intr-o rugaciune de multumire si de cerere buna. Cu cat vei face mai cu osardie acest lucru, cu atat mai mult iti vei sfinti ziua, cu atat mai puternic te vei ingradi in fata ispitelor pe care le intampini in decursul zilei. Tot asa, cand mergi catre somn gandeste-te ca Dumnezeu iti da odihna de ostenelile tale. Consacra lui Dumnezeu o curata si smerita rugaciune. Buna ei mireasma iti va apropia pe ingerul tau spre paza ta. (Parintele Arsenie Boca) carti de rugaciuni
Carte de rugaciuni pentru marturisire si iertare. Rugaciuni filocalice 1 Harul Tau mi‑a daruit grairea catre Tine, Doamne, si ravna Ta ma sileste a nu zabovi. Singurul Sfant si Bun, Facatorul nostru al tuturor, iarta faradelegile si pacatele robului Tau celui pacatos si nerecunoscator. Ca harul Tau mi‑a dat indraznire ca sa graiesc Tie si dorirea curata ma sileste sa alerg spre a Ta bunatate. Cuprins I. Sfantul Macarie Egipteanul Rugaciune de cerere a iertarii II. Sfantul Efrem Sirul Ruga de tanguire catre Domnul nostru Iisus Hristos, spre strapungerea inimii Rugaciune de marturisire catre Domnul nostru Iisus Hristos Rugaciune de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos Ruga de tanguire catre Domnul nostru Iisus Hristos Rugaciune de marturisire si certare de sine Rugaciune la vremea razboiului duhovnicesc Rugaciune de pocainta si cerere a ajutorului Rugaciune de cerere a ajutorului Rugaciune preazdrobitoare de inima Rugaciune de cerere a iertarii Alta rugaciune de cerere a iertarii Alta rugaciune de cerere a iertarii Marturisire, adica rugaciune catre Dumnezeu Rugaciune de pocainta Rugaciune de marturisire III. Sfantul Grigorie Teologul Rugaciune de cerere catre Domnul nostru Iisus Hristos si de strapungere a inimii IV. Sfantul Nifon al Constantianei Rugaciune de pocainta si indreptare Rugaciune de strapungere a inimii si pocainta Rugaciune de toata noaptea, zdrobitoare de inima V. Sfantul Ioan Gura de Aur Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos VI. Sfantul Anastasie Sinaitul Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos VII. Sfantul Simeon Metafrastul Rugaciune de pocainta si zdrobire a inimii Rugaciune de pocainta si strapungere a inimii Rugaciune de pocainta VIII. Sfantul Simeon al Thessalonicului Rugaciune de marturisire, rostita la toata cererea IX. Sfantul Nicodim Aghioritul Rugaciune dupa marturisire Rugaciune de marturisire catre Domnul si catre toti Sfintii carte de rugaciuni pentru copii
Rugaciunea broastei - Volumul 1 - Povestiri pentru meditatie "Se obisnuieste la catolici ca ei sa-si marturiseasca pacatele unui preot si sa primeasca absolvirea lor ca semn al iertarii lui Dumnezeu. Din pacate, foarte multi oameni se folosesc de aceasta metoda convinsi ca obtin astfel un certificat din partea lui Dumnezeu care ii scapa de rasplata pe care o merita, capatand o incredere mai mare in absolvirea preotului decat in gratia lui Dumnezeu. Asa a fost tentat sa faca si Perugini, un pictor italian care a trait in Evul Mediu, inainte de a muri. In cele din urma, el s-a decis sa nu se duca deloc la confesiune, caci acest lucru ar fi insemnat o insulta si un sacrilegiu in fata lui Dumnezeu, caci ar fi parut ca doreste sa-si salveze pielea. Sotia lui, care nu stia nimic de framantarile sale interioare, l-a intrebat daca nu-i este teama sa moara nespovedit. Perugini i-a raspuns: - Draga mea, incearca sa privesti altfel problema: profesiunea mea este pictura, si trebuie sa recunosti ca am fost un pictor foarte bun. Profesiunea lui Dumnezeu este iertarea, si daca este la fel de bun in profesia sa cum am fost eu in a mea, inseamna ca nu am nici un motiv sa ma tem." carte de rugaciuni
Pentru a putea sa te rogi trebuie sa te afli in acea stare ce ar putea fi definita prin sintagma „Imparatia lui Dumnezeu”. Trebui sa recunoastem ca El este Dumnezeu, ca El este Imparatul; trebuie sa ne predam Lui. Sa fim cel putini preocupati de vointa Sa, chiar daca inca nu suntem capabili sa o implinim. Dar daca nu facem astfel? Daca ne raportam la Dumnezeu precum acel tanar bogat care nu L-a urmat pe Hristos fiindca era prea bogat, atunci cum putem sa-L intalnim? Atat de adesea, ceea ce dorim sa avem prin rugaciune, printr-o relatie profunda cu Dumnezeu dupa care tanjim este pur si simplu o alta perioada de fericire; nu suntem pregatiti sa vindem ceea ce avem pentru a cumpara margaritarul de mare pret. Cum atunci sa dobandim acest margaritar de mare pret? Pe acesta nadajduim sa-l obtinem? Nu este la fel precum in relatiile dintre oameni: cand un barbat sau o femeie simte iubire pentru altcineva, pentru ei nu mai conteaza la fel alti oameni. Ca sa folosim o scurta zicala din vechime: „Cand barbatul isi gaseste o mireasa, el nu mai este inconjurat de barbati si femei, ci de oameni”. Nu este aceasta ceea ce s-ar putea intampla, ceea ce ar trebui sa se intample cu toate bogatiile noastre atunci cand ne intoarcem catre Dumnezeu cea mai buna carte de rugaciuni
Stapane, Doamne, Dumnezeul nostru, Care intru cele inalte locuiesti si spre cele smerite privesti, binecuvanteaza casa noastra si cu puterea Ta intareste‑ne pe noi, robii Tai (N), cei ce locuim in ea. Fa, Doamne, ca si casa noastra sa ne fie ca o doua biserica, in care noi ne inchinam inaintea sfintelor icoane si ne rugam Tie. Binecuvanteaza, Doamne, gospodaria noastra si inmulteste in ea toate bunatatile, ca sa uitam de grijile si nevoile pamantesti si sa putem lucra mai cu osardie pentru dobandirea vietii celei vesnice si pentru a ajunge in locasurile Tale cele sfinte. Indeparteaza de la noi toate cursele vrajmasului celui pierzator de suflete, trimite pe ingerul Tau cel milostiv, ca sa ne pazeasca si sa ne fereasca de toata rautatea si sa ne povatuiasca spre lucrarea tuturor faptelor celor bune si spre implinirea sfintelor Tale porunci. Ca Tie Ti se cuvine a ne milui si a ne mantui, Dumnezeul nostru, si Tie slava inaltam, Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. CUPRINS: Rugaciunile incepatoare Rugaciune catre Sfantul Duh Rugaciune catre Nascatoarea de Dumnezeu RUGACIUNI PENTRU CEI CE VOR SA SE CASATOREASCA Rugaciune inainte de casatorie Rugaciunea miresei catre Maica Domnului PENTRU SFINTIREA SI OCROTIREA FAMILIEI CRESTINE Rugaciune catre Dumnezeu Alta rugaciune catre Dumnezeu Rugaciunea sotilor Rugaciune pentru camin si bunastarea familiei Rugaciune catre Sfantul Apostol Simon Zilotul Rugaciune catre Sfanta Mucenita Tomaida Egipteanca pentru viata curata in casnicie Rugaciune catre Sfintii si Dreptii Parinti Ioachim si Ana Rugaciune catre Sfanta Xenia de Sankt Petersburg Rugaciune catre Sfantul Arhanghel Rafail, paznicul cununiilor Rugaciune pentru dragostea dintre soti Rugaciunea sotilor stapaniti de patima geloziei, a certurilor si neintelegerilor Rugaciune catre Sfantul Efrem cel Nou pentru impacarea dintre soti Rugaciune la vreme de cumpana Rugaciune pentru dobandirea rabdarii Rugaciunea sotiei pentru sotul bolnav Rugaciune pentru gasirea unui loc de munca RUGACIUNI PENTRU DOBANDIREA DE COPII Rugaciunea sotilor care nu au copii Rugaciune catre Sfantul Efrem cel Nou pentru nastere de prunci Rugaciune catre Fericita Matrona Rugaciunea femeii insarcinate Rugaciune pentru pruncul purtat in pantece Rugaciunea femeii inainte de nastere Rugaciune pentru ajutor la nastere si pentru sanatatea pruncilor ce se nasc Rugaciunea parintilor pentru copilul nou-nascut Rugaciune catre Maica Domnului inaintea icoanei sale „Galaktotrophousa" Rugaciunea femeii insarcinate chinuita de gandul avortului Rugaciune de pocainta pentru avorturile facute RUGACIUNI PENTRU CRESTEREA COPIILOR Rugaciunea de binecuvantare a copiilor Rugaciune catre Dumnezeu Alta rugaciune catre Dumnezeu Rugaciune catre Domnul nostru Iisus Hristos Rugaciune catre Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu Rugaciune catre ingerul pazitor Rugaciunea parintilor catre sfantul ocrotitor al copilului Rugaciune pentru copilul bolnav Alta rugaciune pentru copilul bolnav Rugaciune pentru sanatatea copilului Rugaciune catre Dumnezeu pentru indrumarea copiilor Rugaciune mai inainte de a incepe sa-i invatam pe copii Rugaciunea parintilor pentru luminarea mintii copilului Rugaciunea parintilor catre Sfantul Efrem, pentru copiii lor Rugaciune pentru fiul plecat RUGACIUNI PENTRU CEI ADORMITI Rugaciune la moartea unuia dintre soti Rugaciunea vaduvei Rugaciunea copiilor la moartea parintilor Rugaciune la moartea copilului Rugaciune pentru copiii nebotezati carte de rugaciuni ortodoxa pdf
Rugaciunile amvonului - dupa cele mai vechi manuscrise liturgice de limba greaca (secolele VIII-XII) Prefata de prof. univ. dr. pr. Viorel Sava Note si postfata de protopresbiter dr. Gabriel Mandrila „Traducerea acestor rugaciuni in limba romana si adunarea lor intr‑un singur volum constituie o premiera pentru literatura teologico‑liturgica romaneasca. (…) Este necesar sa evidentiem echilibrul din punct de vedere literar intre fidelitatea textelor fata de spiritul limbii liturgice si dinamica limbii romane.” - Prof. univ. dr. pr. Viorel Sava „Rugaciunile Amvonului si-au facut deja reintrarea in istoria liturgica, care se ocupa totodata nu doar cu trecutul, ci si cu prezentul. Ne respectam trecutul nu pentru ca e trecut, ci pentru ca este trecutul nostru, din care izvoraste traditia ce ne-a condus, bine sau rau, aici, unde ne aflam acum.” - Robert F. Taft carte rugaciuni pdf
Fericiti si de trei ori fericiti sunt crestinii aceia din casa carora nu lipseste icoana Maicii Domnului si au candela la icoana ei, si citesc in fiecare zi macar un acatist sau un paraclis al Maicii Domnului. Caci printr-insa s-a innoit neamul omenesc si ea este Imparateasa tuturor ingerilor si a tuturor sfintilor si Maica noastra a tuturor popoarelor pamantului si a tot sufletul necajit si intristat care o cheama in ajutor. - Arhimandrit Cleopa Ilie Ce sa fie Maica Domnului pentru noi? Nadejde, inca o nadejde! De ce? Pentru ca avem ajutorul Maicii Domnului. Si daca stim de ajutorul Maicii Domnului, de ocrotirea Maicii Domnului, de acoperamantul Maicii Domnului, de mijlocirea Maicii Domnului si de rugaciunile Maicii Domnului avem un plus de nadejde. Maica Domnului este nadejde: «Toata nadejdea mea spre tine o pun, Maica lui Dumnezeu, pazeste-ma sub sfant acoperamantul tau». - Arhimandrit Teofil Paraian carti de rugaciuni
De la invataturi si indrumari practice pana la descrierea unor stari duhovnicesti pe care foarte rar se intampla ca cineva sa le atinga si cu atat mai mult sa marturiseasca in scris despre ele, aceasta carte va da o perspectiva completa asupra vestitei „lucrari a mintii”, comoara cea mai de pret a ascetismului ortodox. Intre delicata mireasma de smerenie a ascetului necunoscut de la Noul Athos, apa vie care curge, prin Staretul Gherman, din izvorul ce nu cunoaste ratacire al Optinei si uimitoarele revarsari de har ale Sfantului Vasilisc Siberianul, intre bucuria aflarii sfatului pretios si adancul cutremur pe care il starnesc trairile nelumesti ale Sfintilor, smeriti-va. Invatati. Truditi. Roditi bucurie nepamanteasca. Va asteapta lumea nesfarsita a rugaciunii. carti de rugaciuni
Ilustratii de Mirela Ungureanu Tiparita cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Andrei, Arhiepiscop al Vadului, Feleacului si Clujului Mitropolit al Clujului, Maramuresului si Salajului cea mai buna carte de rugaciuni
Cuvantul inger inseamna vestitor. Aceasta denumire o au duhurile cele netrupesti, pentru ca ele vestesc oamenilor voia lui Dumnezeu. Ingerul este acela, pe care Domnul il poate trimite cu o anumita misiune si care implineste cu exactitate acea misiune. Ingerii locuiesc pretutindeni. Dar, mai cu seama, in cer, in jurul Tronului lui Dumnezeu. Acolo, unde Dumnezeu le descopera cel mai mult slava Sa, iar prin ei si voia Sa cu privire la oameni. Sfintii Parinti ai Bisericii ii numesc lumini secundare, ca si cum ar fi o reflectare a Luminii Dumnezeiesti. Ei sunt lumini secundare! Cum sa intelegem noi acest lucru?! Cu ce sa il comparam ca sa poata sa inteleaga mintea noastra? Aflandu-se in imediata apropiere fata de Dumnezeu, Ingerii se umplu de incantare, de maretia lui Dumnezeu, de sfintenia Lui, de intelepciunea si de marea iubire, pe care Creatorul universului o are fata de creatia Sa.O lumina dumnezeiasca se revarsa ca un mare val in mod liber prin ei. Acesta este chipul adevaratei sfintenii. Puterile Ceresti au primit in sinea lor lumina lui Dumnezeu. Au refractat-o in sine si, reflectand-o si fractionand-o intr-o multime de raze minunate, au raspandit-o in jurul lor, daruind- o oamenilor capabili sa si-o insuseasca. Si, iata, in aceasta stralucire reflectata a Luminii Dumnezeiesti, stralucire nemicsorata, neintunecata, ci inmultita si imbucuratoare, datatoare de viata, noi Il recunoastem pe Dumnezeu! Daca nu ar exista Ingerii, noi niciodata, nici macar intr-o masura mai mica, accesibila omului, nu am putea simti si primi lumina lui Dumnezeu. Noi insine nu suntem in stare sa vedem si sa simtim slava lui Dumnezeu – avem nevoie de mijlocitori, care sa o transforme, asa incat ea sa devina accesibila si pentru noi. carti de rugaciuni
Din cuprins: Rugaciunile Diminetii Rugaciunile pentru fiecare zi a saptamanii Rugaciunea de Duminica Rugaciunea de Luni Rugaciunea de Marti Rugaciunea de Miercuri Rugaciunea de Joi Rugadunea de Vineri Rugaciunea de Sambata Rugaciunile meselor Rugaciunile de seara carte de rugaciuni pentru copii
Editia de fata a Rugaciunilor Sfintilor Parinti (Apanthismei) reproduce traducerea de la Neamt din 1827, la care se adauga rugaciunile catre Dumnezeu ale Sfintului Efrem Sirul si o rugaciune a Cuviosului Iosif (†1828), ctitorul Manastirii Varatec. Nadajduim ca si cititorul de astazi isi va desfata sufletul si duhul cu frumusetea si inaltimea minunatelor rugaciuni ale Sfintilor Parinti adunate in aceasta culegere de flori duhovnicesti. carte de rugaciuni ortodoxa
Parintele Dumitru Staniloae este cu siguranta cel mai mare teolog ortodox al sfarsitului secolului XX. Vasta si profunda, opera sa exprima in acelasi timp sensibilitatea mistica si rigoarea dogmatica a Ortodoxiei patristice, cat si geniul specific al Ortodoxiei romanesti. Aparute acum pentru prima data in romaneste, textele reunite in acest volum reprezinta cateva conferinte tinute de parintele profesor Dumitru Staniloae in Occident in anii ’70. Ele transcriu in termeni simpli, accesibili cititorului modern nespecializat, reflectia sa personala asupra specificului spiritualitatii ortodoxe. Experienta duhovniceasca a Bisericii intrupata in sfintenie si rugaciune apare aici ca manifestare plina de finete a „delicatetii” si gingasiei umanului transfigurat in a carei „transparenta” licareste taina suprema a Iubirii Sfintei Treimi. Deschizand umanul spre orizontul Infinitului divin, mistica ortodoxa intemeiaza astfel autenticitatea tuturor expresiilor si dimensiunilor existentei omului, dovedindu-si relevanta nedepasita. „Traducerea si editarea acestor texte ale parintelui Staniloae reprezinta o mare binecuvantare pe care o va intelege fiecare cititor. Parintele Staniloae reprezinta un dar pretios al lui Dumnezeu facut Bisericii noastre si umanitatii: «Sa multumim Domnului!»” (arhim. Gheorghios Grigoriatul) carti de rugaciuni
Rugaciuni de pocainta si multumire pentru Sfanta Spovedanie si Sfanta Impartasanie. Editie ingrijita de Parintele Ioan Cojanu. Cuprins: Cuvant inainte la Sfanta Spovedanie Rugaciuni inainte de Sfanta Spovedanie Rugaciuni dupa Sfanta Spovedanie Cuvant inainte la Sfanta Impartasanie Rugaciuni inainte de Sfanta Impartasanie Rugaciuni de multumire dupa Sfanta Impartasanie. Fragment din cartea "Rugaciuni de pocainta si multumire" "Rugaciunea a doua Doamne lisuse Hristoase, Dumnezeul meu, Mult-milostive, iti multumesc pentru ca prin marturisirea catre parintele meu duhovnicesc m-ai invrednicit pe mine, pacatosul, sa iau de la Tine iertarea pacatelor mele. Ca David, cel care a zis: Juratu-m-am si m-am hotarat sa pazesc judecatile dreptatii Tale", fagaduiesc inaintea Ta, cu vointa intreaga a sufletului meu, ca mai bine aleg sa mor decat sa mai fac de acum inainte vreun pacat de moarte si sa amarasc cu ceva bunatatea Ta cea nemarginita. Dar de vreme ce vointa mea singura si fara ajutorul Tau este neputincioasa, ca sa raman pana la sfarsit neschimbat in aceasta hotarare, da-mi, Doamne, sa petrec cealalta vreme in pace si intru pocainta si sa dobandesc intru aceasta viata darul Tau, iar in cealalta fericirea de veci, pentru rugaciunile preabinecuvantatei Maicii Tale si ale tuturor Sfintilor Tai. Amin. " carti de rugaciuni ortodoxe
A te ruga este ocupatia cea mai nobila si sublima din lume. Prin rugaciune va intariti. Numai prin rugaciune se inalta si se innobileaza inima omului. Este vorba de rugaciunea in care se exprima aspiratia constienta a sufletului la Dumnezeu, Iubirea Suprema. Rugaciunea este frumoasa. Nimic nu e mai frumos decat sa comunicati cu Dumnezeu. Bucurati-va intotdeauna. Multumiti pentru tot. Nu stingeti Duhul Sfant. Rugati-va mereu. carte de rugaciuni
Fiecare dintre noi ne nastem in aceasta lume cu un rost. Abia cand vom descoperi si intelege acel rost ne vom putea simti cu adevarat impliniti si fericiti. Atunci toate in jurul nostru vor conlucra pentru ca noi sa ne traim viata si sa ne desfasuram munca potrivit cu chemarea noastra. Gasirea unui loc de munca potrivit, dar si felul in care ne desfasuram activitatea de zi cu zi sunt o parte importanta a acestui intreg complex al vietii noastre. Rugaciunile si sfaturile din aceasta carte sunt numai bune sa ne inlesneasca drumul spre dobandirea unei binefacatoare armonii in mijlocul bucuriilor sau necazurilor acestei vieti. CUPRINS Rugaciuni pentru gasirea unui loc de munca Rugaciune pentru gasirea unui loc de munca Rugaciune catre Sfantul Efrem cel Nou a celui care se afla in cautarea unui serviciu Rugaciune a familiei catre Sfantul Nicolae, in vreme de necazuri Rugaciunea apropiatilor pentru cel aflat in cautarea unui loc de munca Acatistul Ingerului Pazitor Acatistul Sfantului Ierarh Nectarie de Eghina Acatistul Sfintei Xenia din Sankt Petersburg Sfaturi legate de locul de munca Indrumari pentru ziua de munca, sefi si subordonati (Sfantul Siluan) Sfaturi practice pentru o zi de munca Cand subordonatii sunt neascultatori Cand seful este un om artagos Ingrediente esentiale Rugaciuni legate de locul de munca Rugaciuni la inceperea si sfarsitul lucrului Rugaciune de multumire pentru binefacerile primite de la Dumnezeu Rugaciune pentru binefacatorul tau Rugaciune catre Sfantul Efrem cel Nou pentru linistea la locul de munca Rugaciuni din Psalmi pentru diverse situatii legate de locul de munca Psalmul 38 (rugaciune a celor ce cauta de lucru) Psalmul 74 (rugaciune a celor care au in subordinea lor alti oameni) Psalmul 129 (rugaciune a celor aflati in necazuri si stramtorari) Psalmul 144 (pentru ca Dumnezeu sa binecuvanteze lucrarea noastra) Sfinti ocrotitori pentru diferite meserii actori, artisti, regizori, scenaristi arheologi arhitecti, constructori, zidari aviatori bibliotecari brutari, cofetari, patiseri bucatari contabili, vamesi, gestionari diplomati, mesageri, postasi, curieri gradinari, agricultori, viticultori, pomicultori marinari medici si cadre medicale militari mineri pastori de animale pompieri statisticieni tamplari teologi transportatori auto De la cautarea unui loc de munca la cautarea sensului vietii – Ioan Cismileanu Rugaciunea celui care nu-si gaseste rostul in lumea aceasta, catre Sfantul Efrem cel Nou Rugaciune catre Dumnezeu-Duhul Sfant carti rugaciuni
Lucrarea Mitropolitului Antonie de Suroj nu se refera la justificarea sau explicarea rugaciunii dintr-o perspectiva speculativa, ci, dimpotriva, isi propune sa prezinte ce anume trebuie sa stie si sa faca cel ce doreste sa se roage. "Scoala rugaciunii" se adreseaza in primul rand incepatorilor, si nu celor care nazuiesc la rugaciunea mistica sau la stari de inalta desavarsire. carte de rugaciuni ortodoxa pdf
Carte tiparita cu binecuvantarea Prea Sfantului Parinte Galaction - Episcopul Alexandriei si Teleormanului Cand iti aduci aminte de Dumnezeu inmulteste rugaciunea, ca atunci cand il vei uita, Domnul sa-si aduca aminte de tine. - Marcu Ascetul carte de rugaciuni ortodoxa
"Mantuitorul Hristos este Cel ce a murit si mai ales Care a si inviat, Care si este de-a dreapta lui Dumnezeu si Se roaga pentru noi. Cine oare ne va desparti pe noi de dragostea lui Hristos? Necazul sau stramtoarea, prigoana, foametea, golatatea, nevoia sau sabia... Sunt incredintat ca nici puterile, nici cele de acum, nici cele viitoare... nu poate sa ne desparta pe noi dragostea lui Dumnezeu care este Iisus Hristos Domnul Nostru" Puterea rugaciunii intotdeauna a unit cerul cu pamantul. Preasfanta Fecioara Maria, stand la rugaciune, in modesta casuta a batranului iosif din Nazaret, a fost instiintata de Dumnezeu prin Arhanghelul Gavriil ca va deveni si va fi Maica Unicului Sau Fiu iubit, nascut mai inainte de toti vecii. carti de rugaciuni ortodoxe
Nu fii nepasator. Roaga-te cat poti mai frecvent si mai fervent. Rugati-va, fortati-va sa faceti acest lucru, pentru ca Imparatia Lui Dumnezeu se ia cu forta. Niciodata n-o vei atinge fara sa te fortezi. - Sfantul Inokentie de Kamceatka Un suflet care nu se stie ruga, nu va sti ce-i fericirea, chiar de ar avea toate bogatiile pamantului. Rugaciunea adevarata este truda sfanta. Sufletul din care nu se inalta spre Cer glas de rugaciune este asemenea unei case pustii, plina de paienjenis, locuita numai de pasarile intunericului. Rugaciunea are darul de a face sa picure in suflet neincetatul izvor al bucuriei. - IPS Justinian Chira Dumnezeu, care stie precis tot cursul vietii noastre, de cand ne nastem si pana murim, stie ce ne trebuie si ce nu ne trebuie, ce ne este de folos si ce ne este potrivnic. De aceea, Dumnezeu, in atotstiinta Lui, face asa cum este mai bine pentru viata noastra. [...] Sunt fel de fel de imprejurari in care Dumnezeu ne vrea binele, neascultand rugaciunile noastre cand ele sunt pagubitoare pentru suflet. - Parintele Sofian Boghiu Am cerut in viata iubire si Bunul Dumnezeu mi-a dat oameni in suferinta, sa ii pot ajuta. Dumnezeu nu mi-a dat nimic din ce am cerut, dar mi-a dat tot ce am avut nevoie. Ruga mea a fost ascultata. - Academician Leon Danaila Ne putem intreba: cand implineste Dumnezeu mai repede rugaciunile noastre? Raspunsul este: cand rugaciunea noastra este insotita de post, de milostenie si de viata fara prihana. Milostenia si postul sunt cele doua aripi ale rugaciunii. - Parintele Sofian Boghiu Adeseori mintea, in timpul rugaciunii, colinda netrebnic pe alte plaiuri ale vietii, iar rugaciunile sunt spuse numai cu buzele. Cu ochii urmarim textul, iar mintea poate colinda chiar prin imagini ale pacatului si ale necuviintei. Rugaciunea trebuie facuta cu evlavie, cu inima curata. Ea cere o anumita pregatire si supraveghere a simturilor. - Parintele Sofian Boghiu carte de rugaciuni online
Noi ne vom duce de aici mai devreme sau mai tarziu, dar, daca reusim sa lasam urmasilor cat mai multe carti sfinte, le lasam o zestre de mare valoare pentru ei si pentru cei care vor veni dupa ei. - Protos, Nicodim Mandita carte de rugaciuni ortodoxa
Rugaciuni pentru izbavirea de vraji, farmece, blesteme si vrajmasi carte de rugaciuni ortodoxa
Culegere de 15 acatiste citite in perioada Postului Mare. carti rugaciuni
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul si Innoitorul lumii invechite de rautatea pacatului! Innoieste‑ma pe mine cu harul Duhului Tau Facator de viata. Da‑mi minte ca sa pricep puterea mantuitoarei Tale veniri. Da‑mi inima ca sa Te iubesc pe Tine, Iubirea cea Vesnica, Mangaierea si Bucuria sfintilor. Da‑mi ochi ca sa vad neincetat patimile Tale. Da‑mi urechi ca sa aud sfantul Tau cuvant. Da‑mi gura ca sa graiesc cele placute Tie, de folos mie si aproapelui. Da‑mi picioare ca sa umblu pe cararea poruncilor Tale, si ia de la mine, rogu‑ma, tot ce‑i al meu, daruindu‑mi ceea ce e al Tau; ia cele vechi si da‑mi numai cele noi, ca Tu esti Cel ce faci toate si fara Tine nimic nu putem face, ca binecuvantat esti in veci. Amin. (Sfantul Tihon din Zadonsk) Cuprins: Hristos cheama la Sine sufletul pacatos Suspinarile sufletului pacatos catre Hristos, Fiul lui Dumnezeu Marturisire si multumire lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mantuitorul lumii Plans de pocainta Canon de pocainta Rugaciune de multumire din testamentul duhovnicesc Rugaciuni din Psalmi Rugaciuni si cugetari la cele dumnezeiesti, pentru toata trebuinta Rugaciuni catre Hristos, Fiul lui Dumnezeu, luate din Sfanta Evanghelie carte de rugaciuni
Carte de rugaciuni de mici dimensiuni (130 x 95 mm), tiparita cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Teofan. carte de rugaciuni pdf
Cuprins: Rugaciunile incepatoare Rugaciunile pentru toti copiii Rugaciunea sotului si a sotiei pentru a avea prunci Rugaciunea femeii insarcinate Rugaciune la alaptarea pruncului Rugaciunile parintilor pentru copii Rugaciunile parintilor catre sfantul ocrotitor al copilului Rugaciune pentru copiii orfani Rugaciune pentru copilul infiat Rugaciunea parintilor pentru copilul cazut in pacat sau impatimit in fapte rele Rugaciunea parintilor pentru copilul bolnav Rugaciunea parintilor pentru luminarea mintii copilului Rugaciunea parintilor pentru copiii care invata cu greutate Rugaciunea parintilor pentru ajutorul copilului la examene Rugaciunea parintilor pentru copiii care se afla in calatorie Rugaciunea parintilor pentru casatoria fiului sau fiicei Rugaciunea nasilor de botez pentru finii lor Rugaciunea nasilor de cununie pentru finii lor cea mai buna carte de rugaciuni
Omul – vedem acest lucru, il traim – vrea ceva, cauta ceva. Si in vreme ce de multe ori cineva poate fi epuizat trupeste, este ostenit, cade, in alta privinta, insa, daca vreti sa-i zicem duhovniceasca, el continua sa caute. Acest lucru este inevitabil, intrucat omul este facut ca sa traiasca si mai ales sa fie mereu in miscare, in lucrare, sa functioneze mereu, si atunci cand merge pe o cale gresita se va afla desigur tot in miscare, insa intr-o astfel de miscare care ii va pricinui inlauntrul sau un gol si stres, va aparea inlauntrul sau ceva care ii provoaca insatisfactie si o stare chinuitoare. Vedeti ce se intampla astazi? Ne ingrijim sa facem una, alta, sa mergem intr-acolo, sa mergem incoace, sa auzim una, sa auzim alta. Uitandu-ne putin asupra acestei miscari a omului, asupra acestei stari de insatisfactie, a acestei cautari, vom vedea ca sarmanul om este un alt Sisif. Acesta, dupa cum stiti, a fost osandit in iad sa impinga o piatra mare pentru a o urca in varful unui deal, insa varful dealului era atat de ingust, incat imediat ce urca piatra acolo era cu neputinta ca ea sa stea in loc si se rostogolea la vale, iar Sisif incepea din nou urcusul impingand-o. A doua realitate data a omului: facut ca sa traiasca Alta realitate data este aceea ca omul este facut de Dumnezeu ca sa traiasca. Este astfel plasmuit incat, intr-un anume fel, sa nu aiba nicio legatura cu moartea, sa nu aiba nicio legatura cu disparitia. Este facut sa vieze, sa aiba viata. Ca vrea sau nu vrea, astfel stau lucrurile. Care este urmarea acestei realitati, atunci cand omul nu isi gaseste viata in Dumnezeu si cand constata ceea ce constata el inlauntrul sau? Urmarea este ca omul se afla necontenit intr-un cosmar: teama de a nu-si pierde viata. Dupa cum stim foarte bine, toti cautam acest lucru: sa nu fie razboi, sa nu ne pierdem viata, sa nu ne imbolnavim de cancer si sa ne pierdem astfel viata, sa nu dea vreo masina peste noi si sa ne pierdem viata. Trec anii si, dupa cum stim, simtim ca ni s-a dus viata, si acest lucru ne inspaimanta. Vede cineva riduri pe fata sa si se inspaimanta; incepe sa simta durere intr-o parte, alta in alta parte si se inspaimanta. Traieste mereu cu cosmarul temerii de a-si pierde viata. Cum poate omul sa aiba odihna, pace, atunci cand traieste necontenit cu aceasta teama? Teama nu-l lasa pe om sa iubeasca. „Iubirea desavarsita – spune Evanghelistul Ioan – alunga frica.” Prin urmare, atunci cand exista teama nu poate exista iubire. Altceva sunt pseudo-iubirile dintre noi. Iubirea adevarata a lui Dumnezeu „scoate afara”, arunca departe teama. Daca teama e de fata, aceasta inseamna ca nu exista iubire. Si stim foarte bine ca aceasta teama, intr-un fel sau altul, este o moarte prezenta. Este ca ceva care lucreaza in noi necontenit si ne aminteste ca exista pericolul, moartea, stricaciunea. Intelegeti ce chin se poate naste in om din cauza acestei realitati date. carte de rugaciuni ortodoxa
Vreau sa va siliti inima spre a se bucura, vreau sa cantati imne Stapanei noastre Nascatoare de Dumnezeu, pentru ca sufletul vostru sa-si afle desfatarea. In incercarile voastre cantati-i Stapanei noastre de Dumnezeu Nascatoare si negresit va veti elibera de necazuri. Siliti-va inima, cantandu-I lui Dumnezeu si laudand-o pe Doamna noastra de Dumnezeu Nascatoarea. Vreau sa va bucurati cu totii, pentru ca tristetea sa nu afle nici o portita prin care sa patrunda in inima voastra. - Sfantul Ierarh Nectarie din Eghina, Mitropolit de Pentapole cea mai buna carte de rugaciuni
Rugaciunile Sfintilor Trei Ierarhi (Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur, Grigorie Teologul) - Editura Andreas Culegere de texte si traducere din limba greaca Rugaciunile Sfintilor Trei Ierarhi (Vasile cel Mare, Ioan Gura de Aur si Grigorie Teologul): Preot Ion Andrei Gh. Tarlescu …lucrarea lui Iisus Hristos nu este doar de o zi sau doua, ci dureaza multa vreme, ani indelungati, observa dumnezeiescul Hrisostom (Sf. Ioan Gura de Aur). "Caci de multa lupta si vreme este trebuinta ca sa fie izgonit diavolul si pentru ca Hristos sa isi faca salas... inchinati-va deci rugaciunii si asteptati pe Domnul Dumnezeul nostru, pana ce se va milostivi de noi. Plangeti de dimineata pana seara si, de este cu putinta, intreaga noapte: Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma. si siliti-va nous-ul [cugetul] in aceasta lucrare pana la moarte". Toti Parintii nostri dau sfaturi asemanatoare, fiecare in felul sau si cu propriile sale vorbe, in functie de experienta sa de lupta si izbanda asupra vrajmasului - care este literal pus pe fuga si slabit cu totul de rugaciunea neincetata a mintii. "Fratilor, intotdeauna rasuflati Hristos", ne indeamna Sfantul Antonie cel Mare, invatatorul Pustiei. "intotdeauna sa iti aduci aminte de Dumnezeu, si mintea ta va deveni Rai", spune Sfantul Nil cel intelept. Cu cat mai mult staruie cineva in rugaciune, cu atat mai mult inima i se curateste, sufletul i se lumineaza, dispozitia sa devine mai buna, si imparatia lui Dumnezeu isi raspandeste bucuria si prezenta inlauntrul omului, care este chipul lui Dumnezeu si pentru care Dumnezeu-omul Iisus a acoperit toate savarsirile Raiului si iadului cu virtutile Sale, Patimile Sale si invierea Sa… Cuprins: Despre rugaciune la diferiti Sfinti Parinti ai Bisericii (texte alese) Alte invataturi ale Sfintilor Parinti ai Bisericii despre rugaciune Despre fericita Rugaciune, sfintita maica a tuturor virtutilor; si despre infatisarea vazuta si gandita in vremea rugaciunii Despre rugaciune la un parinte contemporan: Parintele Tanis Duhovnicul (1928-1991) Sfantul Vasile cel Mare Sfantul Ioan Gura de Aur Sfantul Grigorie (Teologul) Arhiepiscopul Constantinopolului cea mai buna carte de rugaciuni
Barbatia cea peste fire a nevointelor pustnicesti si mucenicesti a Cuviosului Efrem l-a facut nespus de milostiv si intelegator fata de caderile, neputintele si trebuintele omenesti, incat s-ar putea spune ca dragostea tuturor mamelor din lume nu poate intrece bunatatea pe care neincetat el o arata oamenilor. Pentru aceasta a si fost numit Sfantul cu inima de mama, caci pururea vede in noi ceva bun, dintru care pot sa creasca roadele mantuirii. Privirea sa dumnezeiasca ne umple de nadejde si bucurie, si oricat am fi de zdrobiti si infranti, el ne intinde mana si ne deschide cai pe care nu am mai umblat, incat sa ajungem si noi la odihna, impacare si liniste sufleteasca si trupeasca. Sfinte Efrem, miluieste-ne! carte rugaciuni pdf
In curgerea celor noua veacuri de cand Dumnezeu a randuit sa fie descoperite moastele Sfintei Parascheva, acestea s-au dovedit a fi un neincetat izvor de binecuvantare si insanatosire trupeasca si sufleteasca pentru toti cei care in rugaciune au chemat-o pe Cuvioasa sa le fie mijlocitoare. Pe drept cuvant, se poate spune ca minunile Sfintei sunt nenumarate precum nisipul marii. Insusi chipul in care Domnul pazeste sfintele moaste ale Cuvioasei, este unul minunat, caci iata, de mai bine de noua sute de ani ele au ramas nestricacioase si binemirositoare. Te-ai invesmantat cu smerenia dumnezeiasca, iar inima ta iubitoare de Hristos s-a facut cuprindere a suspinului Duhului Sfant, Preacuvioasa Maica Parascheva. De aceea, plecandu-ne cu umilinta inaintea sfintelor tale moaste, te rugam sa vindeci orbirea sufletelor noastre mandre si sa ne arati adancul de smerenie care iti da putere sa daruiesti tuturor milostivire si neincetata mijlocire catre Dumnezeu. carte de rugaciuni pdf
Cele 153 de „capitole” Despre rugaciune ale avvei Evagrie Ponticul († 399) sunt cel mai „mistic” tratat evagrian. Fiecare din ele, de o concizie lapidara si aparenta simplitate, e o nestemata slefuita in multiple fatete. Alaturi de prologul conceput ca un program, cele 153 de „teze” despre rugaciune evagriene alcatuiesc totodata un ansamblu unitar pe cat de savant articulat, pe atat de enigmatic. Explicarea lor continua sa fie o provocare pentru toti cei pasionati de teme duhovnicesti. O regula clasica a oricarei interpretari spune ca sensul deplin al unui text poate fi sesizat doar tinand seama de contextul aparitiei sale. Nici un mistic insa nu se roaga si nu gandeste in afara contextului sau istoric, a mediului sau uman foarte concret, iar acesta arunca mult mai multa lumina decat se crede asupra gandirii lui. In cazul avvei Evagrie acest context fiind unul profund duhovnicesc, elucidarea lui permite evitarea multor anacronisme si rastalmaciri de tot felul, ceea ce nu e putin lucru. Rod a peste trei decenii de meditatie si investigatie sustinuta asupra acestui text clasic al spiritualitatii filocalice, reflectiile parintelui Gabriel Bunge s-au concretizat in seria celor treizeci de incitante si lamuritoare studii cuprinse in volumul de fata. Cele cinci sectiuni in care sunt grupate alcatuiesc tot atatea etape ale unei demonstratii inedite. Filozofia si teologia evagriana a rugaciunii sunt atent si fin reconstituite pe fundalul traditiei monahale egiptene ca replica data controversei antropomorfiste de avva Evagrie aflat in dialog cu scrierile pahomiene si epistolele antoniene, ferm ancorat in spiritualitatea Parintilor pustiei si interpret fidel al acesteia. Cuprins Cuvant-inainte Introducere. Evagrie Ponticul — un autor dificil Partea intai. „Evagrie inteleptul”. Imaginea lui Evagrie in istorie 1. „Evagrie inteleptul” sau „Evagrie intelectualul”? Priviri asupra imaginii lui Evagrie in istorie 2. „Intelepciunea care vine din afara”. Evagrie si „inteleptii acestei lumi” 3. „Filozofand in vederea rugaciunii”. Mai mult decat un tribut adus culturii epocii Partea a doua. „Absurda erezie a antropomorfistilor”. Situarea in context a tratatului Despre rugaciune 4. Controversa antropomorfita. Schita istorica 5. „Dumnezeu n-are corp”. Evagrie, Palladios, Cassian si Rufin, martori ai controversei antropomorfite 6. „Dupa chipul lui Dumnezeu”. Dimensiunea biblico-teologica a controversei antropomorfite Partea a treia. „Vreau sa-mi spui, parinte, ca voi vedea pe Dumnezeu!” Pahomie si primii sai ucenicii in izvoarele pahomiene 7. „Ochii parintelui nostru Pahomie si cei ai lui Teodor s-au deschis”. Pahomie si Teodor „vazatori” 8. „Domnul sezand pe un tron inalt”. Vedeniile lui Pahomie si Teodor dupa Vietile copte 9. „Sa nu vrei sa-L vezi pe Hristos in chip sensibil!” O punere la punct a lui Evagrie 10. „Vointa Domnului”. Finalitatea duhovniceasca a „vedeniilor” 11. „Domnul slavei incununat cu spini”. Pahomie si Teodor vazatori in traditia pahomiana greaca 12. „Povesteste-ne una din vedeniile tale!” „Vedeniile” lui Pahomie devin o problema 13. „Mai spune in cartile sale…”. Controversa in jurul „cartilor lui Origen” 14. „Dorinta dupa vedenii — o inselare”. O evolutie remarcabila Partea a patra. „Rugati-va in Duh si Adevar”. Raspunsul lui Evagrie dat antropomorfistilor 15. Lea si Rahela. Programul duhovnicesc al tratatului Despre rugaciune 16. „Filozofand pentru rugaciune”. Raspunsul „filozofului” Evagrie dat antropomorfistilor 17. „Rugaciunea curata”. Scop ultim sau etapa? 18. „Bine-cinstitoarea cunoastere a Treimii”. Mistica trinitara sau speculatie monista? 19. „Duhul Sfant compatimitorul”. „Spiritualitatea” evagriana 20. „Rugaciunea adevarata”. „Teologia rugaciunii” la Evagrie 21. „Vazand fata Tatalui Care este in ceruri”. Dimensiunea hristologica a controversei antropomorfite 22. „Fara nimic intermediar”. Raspunsul lui Evagrie „teologhisitorul” la aspiratiile antropomorfistilor 23. „Dincolo de orice intelegere”. Notiunea de gnosis la Evagrie Partea a cincea. „Dreptul Antonie”. La izvoarele spiritualitatii evagriene Introducere. Evagrie Ponticul: inovator sau interpret fidel al invataturii Parintilor desertului? Locul lui Evagrie in traditia monahala a secolului IV 24. „Invatat de Dumnezeu”. Antonie dupa Atanasie 25. „Parga anahoretilor”. Antonie dupa Evagrie 26. „Primul locuitor al desertului”. O marturie a lui Rufin despre Antonie 27. „Fericitul Antonie”. Marturia lui Ioan Cassian 28. „Antonie cel Mare”. Vazut de Palladios 29. „Antonie scrie fratilor sai”. Antonie dupa Antonie 30. „Sa ne inchinam Tatalui «cum trebuie»”. La izvoarele invataturii evagriene despre rugaciunea „in Duh si Adevar” Epilog. Evagrie la scoala „dreptului Antonie” EVAGRIE PONTICUL, Despre rugaciune ANTONIE CEL MARE, Epistole Prescurtari si bibliografie (1. Scrierile lui Evagrie / 2. Alte izvoare / 3. Bibliografie selectiva) cea mai buna carte de rugaciuni
A facut Dumnezeu pe om dupa chipul Sau; dupa chipul lui Dumnezeu l-a facut; a facut barbat si femeie. Si Dumnezeu i-a binecuvantat, zicand: Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l supuneti; si stapaniti peste pestii marii, peste pasarile cerului, peste toate vietatile ce se misca pe pamant si peste tot pamantul! (Facerea 1, 27-28) carte de rugaciuni ortodoxa pdf
Editie ingrijita de Florin Stuparu Harul ce izvoraste din gura ta, cuvioase, a umplut de apele vietii Biserica si lumii a izbucnit raniri de cucernicie, revarsind asupra noastra apa pocaintei. Ci, imbatindu‑ne cu cuvintele tale, parinte Efrem, roaga‑te lui Hristos Dumnezeul nostru sa mintuiasca sufletele noastre! (Troparul Sfintului Efrem Sirul) carte de rugaciuni ortodoxa
Rugaciunea este dovada personalitatii mele, inzestrate cu ratiune, a faptului ca sunt creat dupa chipul lui Dumnezeu. Este zalogul viitoarei mele indumnezeiri si fericiri. Eu din nimic am fost creat, nimic sunt inaintea lui Dumnezeu, ca unul care nu are nimic al sau, dar, dupa mila Lui, sunt o persoana, am ratiune, inima, vointa libera si datorita ratiunii si a libertatii mele prin adresarea inimii mele catre El eu pot spori treptat in mine nemarginita Iui Imparatie, treptat, din ce in ce mai mult pot inmulti in mine darurile Sale, pot lua din ca dintr-un Izvor pururea curgator, nesecat, tot binele - duhovnicesc si trupesc, mai ales - duhovnicesc. - Sfantul Ioan de Kronstadt, Despre rugaciune carte de rugaciuni ortodoxa
carti rugaciuni
O carte mica pentru un suflet mare! In Carticica de rugaciuni pentru copii, rugaciunile sunt impodobite cu ilustratii color si icoane. Inger, Ingerasul meu Harazit de Dumnezeu, Te rog sa-mi aduci in dar Dragoste, credinta, har! carte de rugaciuni online
Octoihul sau Canoanele Maicii Domnului. Transcrisa dupa originalul tiparit la Manastirea Neamt in 1816. Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe Tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul L-ai Nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu, te marim. Fragment din cartea: Canoanele Maicii Domnului " Munte umbrit cu darul cel dumnezeiesc privindu-te Avacum, cu ochii cei de departe vazatori, a vestit mai inainte pe Sfantul lui Israil, Care avea sa se nasca dintru tine spre innoirea si mantuirea noastra. Preacinstita, ploua-mi mie picaturi de umilinta, celui intelenit cu sufletul de multa umezeala a patimilor; si invredniceste-ma, Fecioara, sa-mi izvorasca mie izvoare de lacrimi curatitoare, ceea ce ai nascut Ploaia cea cereasca. Pe Stapanul cel milostiv si indurat L-ai nascut, pe Care fa-L milostiv si mie celui ce am gresit si cu multe rele L-am maniat totdeauna; si daruieste-mi curatire de pacate, Stapana, ceea ce esti cu totul fara de prihana. Slava ... Ceea ce esti zidul credinciosilor si neispitita de nunta, ingradeste-mi cu dumnezeiasca frica mintea mea cea intinata cu dezmierdarile si arat-o neclatita de navalirile talharilor si nerobita de napadirile vrajmasilor. Şi acum... Pentru mila Ta cea negraita, Prunc sugator facan-du-Te, Hristoase Dumnezeule, Cel mai inainte de veci, Fecioara cea neispitita de barbat mai presus de fire Te-a nascut pe Tine, Cel ce ai indreptat pe Adam cel ratacit, ca pe un prunc. " carte rugaciuni pdf
Ni se pare ca rugaciunile Sfantului Episcop Nicolae Velimirovici sunt cand intrebare a omului, cand raspuns al Duhului; cand coborare in sine, cand inaltare pe aripile harului; cand teologie si conglasuire cu Sfintii Parinti, cand doxologie si impreuna cantare cu Puterile ceresti. Si nu gresim, daca socotim astfel, pentru ca in insasi taina sfinteniei lui se ascunde taina rugaciunilor sale. Apropiati-va toti cei care simtiti nevoia innoirii launtrice! Gustati frumusetile negraite ale harului voi care ati inteles, de acum, ce este desertaciunea desertaciunilor! Imbarbatati-va fratilor in Domnul, pe cararea cea stramta a Crucii, si nu uitati vreodata cuvintele Sfantului Nicolae: „Lumea se teme de voi, caci voi putere aveti, iar ea este neputincioasa.” - Daniel Mazilu carte de rugaciuni
Noi ne vom duce de aici mai devreme sau mai tarziu, dar, daca reusim sa lasam urmasilor cat mai multe carti sfinte, le lasam o zestre de mare valoare pentru ei si pentru cei care vor veni dupa ei. - Protos, Nicodim Mandita carte de rugaciuni ortodoxa
Simtamantul de pocainta face sa amuteasca toate celelalte simtaminte. Pentru ca jertfele celorlalte simtaminte sa se faca bineplacute lui Dumnezeu, trebuie ca mai inainte sa se reverse bunavoirea lui Dumnezeu peste Sionul nostru, trebuie ca mai inainte sa se recladeasca zidurile Ierusalimului nostru daramat. Domnul este Drept si Atotsfant: numai jertfele drepte, curate, pe care e in stare sa le aduca firea omeneasca abia dupa innoirea sa, sunt bineplacute Domnului Celui Drept si Atotsfant. Jertfele si arderile de tot pangarite El nu le va binevoi. Sa ne ingrijim a ne curati prin pocainta! Atunci vei binevoi jertfa dreptatii, prinosul si arderile de tot; atunci vor pune pe altarul Tau vitei (Ps. 50, 21): simtirile renascute ale omului innoit prin Sfantul Duh. Cea dintai porunca data de Mantuitorul lumii tuturor oamenilor, fara deosebire, este porunca pocaintei: A inceput Iisus a propovadui si a spune: Pocaiti‑va, ca s‑a apropiat imparatia cerurilor (Mt. 4, 17). Porunca aceasta cuprinde, inmanuncheaza in sine toate celelalte porunci. - Sf. Ignatie Briancianinov carte de rugaciuni pentru copii
Practica rugaciunii personale dupa traditia sfintilor Parinti sau "Comoara in vase de lut" Scrisa intr-un stil simplu si accesibil, cartea de fata ofera o excelenta sinteza a elementelor ce alcatuiesc "practica" rugaciunii personale asa cum s-a cristalizat aceasta in cele mai vechi si autorizate documente si marturii ale spiritualitatii crestine din secolele III-IV. Autorul ei, eruditul monah Gabriel Bunge, este un iubitor entuziast si lucid al Traditiei rasaritene. El pune astfel la dispozitia cititorului modern interesat un "ghid practic" - veritabil abecedar al rugaciunii - care sa conduca la o revitalizare si reasumare existentiala a modului patristic al rugaciunii propus de Traditia autentica a Bisericii. Pentru a fi insa eficienta si vie, nu doar culturala, aceasta recuperare trebuie sa ia aminte la sfatul avvei Evagrie Ponticul: "Nu vorbi numai cu placere despre faptele Parintilor, cere-ti de la tine si savarsirea intru osteneala a faptelor lor." carte de rugaciuni pentru copii
Rugaciuni si invataturi despre post si iesirea sufletului. Cand sa ne rugam? Cui sa ne rugam? Sa ne rugam lui Dumnezeu in orice loc, vreme si imprejurare Mesele zilei Rugaciune de calatorie Roaga-te cand pleci de acasa... carte de rugaciuni ortodoxa
Sufletul copilului are o limpezime si o nevinovatie aparte. De aceea, si rugaciunea ce se naste dintr-un astfel de suflet curat strabate vazduhul mai repede decat orice alta rugaciune si primeste raspuns grabnic din partea lui Dumnezeu. Povestioarele adunate in aceasta carte ofera cateva marturii induiosatoare despre tainica vorbire a copiilor cu Dumnezeu si despre rezultatele ei minunate. carte de rugaciuni ortodoxa
lubite copilas, frafior mai mic al lui Hristos, ai la indemana o carte cu totul deoeebita, dupa eare vei deprinde o foarte frumoasa arta: cea a rugaciunii. Rugaciunea te va purta in bratele Parintelui Cerese si te va face sa ai parte de imbratisarea calda a Maicii Dumzeu. Prin rugaciune vorbesti direct cu Durnnezeu, cu Preacurata Feeioara, cu sfintii. Domnul iti asteapta ruga si tu vei gasi, in El, Prietenul si Protectorul tau cel mai bun si intotdeauna disponibil, gata sa te aseulte. Este binecuvantat sa te rogi pentru toate lucrurile bune pe eare le doresti pentru tine si pentru cei dragi pentru parinfi, frati, surori, pentru prieteni, pentru educatori, pentru toti cei care fac parte din viafa ta. - Parintele Episcop Macarie Dragoi al Europei de Nord carte de rugaciuni
Rugaciunea este o arta, Sfintii Parinti socotind‑o chiar cea mai inalta dintre arte, ori „stiinta a stiintelor”. Iscusinta intru aceasta, dupa cum ne invata parintii athoniti, nu se dobandeste insa printr‑o tehnica anume, ci prin deprinderea smereniei mai inainte de orice altceva. Cartea de fata cuprinde sfaturi practice pentru crestinul lumii de astazi, care traieste inconjurat de griji si ispite din toate partile si care doreste sa ramana cat mai aproape de duhul rugaciunii adevarate. De la atitudinea cuviincioasa fata de semenii nostri in orice imprejurare, pentru a ne mentine starea launtrica de rugaciune, de la luarea-aminte asupra celor mai marunte fapte ale vietii de zi cu zi, de la cele mai simple rugi si de la ridicarea mintii la cer pornind de la lucrurile ce ne inconjoara si ne sunt mereu la indemana si pana la Rugaciunea lui Iisus si pogorarea mintii in inima – totul se constituie intr-un indreptar intru totul lamuritor pe calea rugaciunii, parintii din Gradina Maicii Domnului impartasindu-ne din lucrarea lor de innoire si indumnezeire a omului. carti rugaciuni
Autor distins cu Premiul Nobel pentru literatura Rugaciune pentru Cernobil. O cronica a viitorului Una dintre sursele mele cele mai valoroase si fascinante de inspiratie a fost cartea Svetlanei Aleksievici Rugaciune pentru Cernobil. O lectura absolut esentiala si cutremuratoare. Este evident de ce Svetlana Aleksievici a primit Premiul Nobel. - Craig Mazin, creatorul serialului Cernobil, disponibil pe HBO GO, peste 8 milioane de vizualizari In 26 aprilie 1986, o serie de explozii au zguduit reactorul nuclear de la Cernobil. Flacarile au aprins cerul, iar radiatiile rezultate au contaminat pamantul si au otravit oamenii vreme de ani intregi. In timp ce autoritatile sovietice au incercat sa musamalizeze efectele accidentului, Svetlana Aleksievici a petrecut mai multi ani adunand marturii de la supravietuitori - fosti muncitori la centrala, oameni de stiinta, medici, soldati, pompieri, stramutati, vaduve, orfani -, ale caror voci compun o istorie orala marcata de frica, furie si incertitudine, dar si de umor negru si iubire. Cronica a trecutului si avertisment pentru viitor, Rugaciune pentru Cernobil este o carte cruciala care, datorita fortei emotionale si onestitatii sale, lasa o amintire de nesters in mintea cititorului. Rugaciune pentru Cernobil este o reeditare a cartii Dezastrul de la Cernobil (aparuta le editura Corint in anul 2015) de Svetlana Aleksievici. Svetlana Aleksievici este o scriitoare si jurnalista din Belarus. De-a lungul carierei sale, Aleksievici s-a specializat in naratiuni literare intemeiate pe declaratiile martorilor oculari, si istorii orale ale mai multor evenimente dramatice din istoria sovietica. In urma persecutiilor politice din partea administratiei Lukasenko, a parasit Belarusul in 2000, traind timp de un deceniu la Paris, Udeborg si Berlin. In 2011 s-a mutat inapoi la Minsk. A publicat mai multe volume care s-au bucurat de apreciere, carti publicate sau in curs de publicare in 43 de limbi si in 47 de tari: Razboiul nu are chip de femeie (1985), ce cuprinde marturii ale femeilor care au luptat in al Doilea Razboi Mondial, titlu vandut in peste 2 milioane de exemplare; Ultimii martori (1985), amintiri ale celor care au copilarit in vremea celui de-al Doilea Razboi Mondial; Soldatii de zinc (1989), despre experientele soldatilor sovietici in razboiul din Afganistan; Zacearovannie smertiu (Fermecati de moarte, 1993), despre sinuciderile provocate de prabusirea Uniunii Sovietice; Rugaciune pentru Cernobil (1997), marturii ale supravietuitorilor celei mai mari catastrofe nucleare din istorie; si Vremuri second-hand (2013). Svetlanei Aleksievici i s-au acordat numeroase premii pentru cartile sale, iar in anul 2015 a fost distinsa cu Premiul Nobel pentru Literatura, "pentru scrierile ei polifonice, memorial al suferintei si curajului in epoca noastra". O istorie orala emotionanta in care atitudinea generala fatalista si curajul stoic sunt dublate de un umor incredibil de negru... Rezultatul este radiografie de neuitat a sufletului rus. - Publishers Weekly Una dintre cartile cele mai pline de compasiune si mai terifiante pe care le-am citit vreodata. - Observer Un colaj de marturii orale ce se transforma in psihobiografia unei natiuni care nu este prezenta pe nici o harta...Aceasta carte provoaca arsuri ca de radiatii pe creier. - Julian Barnes, Guardian Fragment din cartea "Rugaciune pentru Cernobil" de Svetlana Aleksievici: "In primele zile, principala intrebare era legata de vinovatul pentru tragedia care se produsese. Aveam nevoie de un vinovat... Apoi, cand am aflat mai mult, am inceput sa ne gandim la ce sa facem. Cum sa ne salvam? Acum, dupa ce ne-am impacat cu gandul ca nu e vorba de un an sau de doi, ci de multe generatii, am inceput sa privim inapoi, putin cate putin, pagina cu pagina... S-a intamplat in noaptea de vineri spre sambata dimineata, nimeni nu banuia nimic. L-am trimis pe baiat la scoala, sotul s-a dus la frizerie. Pregateam masa de pranz. Sotul s-a intors repede si a spus: «La centrala nucleara a avut loc un incendiu. Ordin: sa nu inchidem radioul». Am uitat sa spun ca locuiam la Pripiat, in apropierea reactorului. Am si acum in fata ochilor vapaia de un liliachiu intens, in care reactorul parca stralucea. O culoare incredibila. Nu era un incendiu obisnuit, era un fel de aurora boreala. Daca e sa uit de restul, era foarte frumos. Nu am vazut ceva asemanator in vreun film, nu pot sa compar cu nimic ceea ce am vazut. Seara, oamenii se inghesuiau in balcoane - care nu avea, se ducea la prieteni, la cunoscuti. Noi stam la etajul opt, avem vizibilitate buna. In linie dreapta sunt trei kilometri. Am scos copiii, i-am ridicat in brate: «Uite! Tine mine!» Si oamenii acestia care lucrau la reactor, ingineri, muncitori, erau si profesori de fizica, stateau in praful negru... Discutau. Respirau. Admirau. Unii veneau cu masinile de la zeci de kilometri, cu bicicletele, ca sa se uite. Nu stiam ca moartea poate sa fie asa de frumoasa. Dar nu as spune ca nu avea nici un fel de miros. Nu era un miros de primavara sau de toamna, ci de cu totul altceva, si nici miros de pamant... Nu... Ma manca in gat, ochii imi lacrimau... Nu am dormit toata noaptea si am auzit cum umblau deasupra vecinii, nici ei nu aveau somn. Tot trageau ceva, bocaneau, poate ca impachetau lucruri. Lipeau ferestrele. Am luat ceva pentru durerea de cap. Dimineata, cand s-a luminat, m-am uitat in jur si am simtit pe loc ca ceva nu era in ordine, ca ceva se schimbase. La ora opt dimineata, pe strazi mergeau deja militari cu masti de gaz. Cand am vazut pe strazile orasului atatia soldati si tehnica militara, nu ne-am speriat, dimpotriva, ne-am linistit. Din moment ce armata ne-a venit in ajutor, totul o sa fie in ordine. Nu aveam nici o idee ca si atomul pasnic omoara.... Ca tot orasul putea sa nu se mai trezeasca in noaptea aceea... Afara cineva radea, se auzea muzica... Dupa-amiaza la radio au inceput sa anunte ca oamenii sa se pregateasca de evacuare: o sa fie dusi de aici pentru trei zile, o sa spele, o sa verifice. Parca aud si acum vocea crainicului: «Evacuare in satele apropiate!», «Sa nu se ia animalele domestice!»" carte de rugaciuni
Carte de rugaciuni pentru zilele saptamanii si canoane de pocainta Sfantul Chiril al Turovului, nascut la inceputul veacului al XII‑lea in Bielorusia de astazi, din neam bogat si de vaza, a primit de la Dumnezeu pentru lepadarea sa de bogatia si slava pamanteasca darul si cinstea de a fi nu numai cel dintai stalpnic din istoria Ortodoxiei la slavii de Rasarit, ci si Hrisostomul ei – cel mai mare propovaduitor al Rusiei Kievene. Ca nevoitor, ca arhiereu, ca propovaduitor si talcuitor al cuvantului lui Hristos, s‑a bucurat de o uriasa cinstire si pretuire din partea contemporanilor intr‑o vreme si intr‑un spatiu deloc lipsite de etaloane ale sfinteniei, si de‑a lungul veacurilor scrierile lui au fost copiate mereu alaturi de scrierile vechilor Parinti ai Bisericii. Minunatele rugaciuni ale Sfantului Chiril va vor aduce, nadajduim, pacea sufleteasca, smerenia, nadejdea si apropierea de Dumnezeu de care avem trebuinta intotdeauna, atat la bucurie, cat si la greu. carte de rugaciuni
Timpul este o creatie dumnezeiasca de mare pret, definindu-se in crestinism ca fiind intervalul dintre chemarea lui Dumnezeu si raspun-sul omului. De aceea, timpul trebuie sfintit prin rugaciune, pentru ca „rugaciunea este cheia imparatiei cerurilor". Luand ca punct de plecare indemnul Sfantului Apostol Pavel: „Rugati-va neincetat!" (I Tes. 5, 17), sfintii ne invata ca rugaciunea este viata sufletului, caci „precum cel mai de pret dintre toate simturile este vederea, asa cea mai dumnezeiasca dintre toate virtutile este rugaciunea" (Evagrie Ponticul). In traditia sfintei Biserici intalnim o randuia-la a citirii canonului zilnic de rugaciune, care este diferit de cel care se face in vederea pregatirii pentru Sfanta impartasanie. Astfel, infiecare zi, alaturi de rugaciunile diminetii si ale serii, se citeste unul sau mai multe acatiste, insa randuiala difera de la o zona la alta, mai ales cu privire la pravila zilelor de miercuri, vineri si sambata. Am ales aceasta asezare a sfintelor acatiste, urmand ca fiecare sa le citeasca dupa traditia crestineasca a zonei pe care a mostenit-o. carte de rugaciuni ortodoxa pdf
Secretele pierdute ale rugaciunii. Puterea ascunsa a frumusetii, binecuvantarii, intelepciunii si suferintei "Exista forte minunate si neimblanzite in noi." Cu aceste cuvinte descrie Sf. Francisc din Assisi ceea ce traditiile mistice considera a fi cea mai puternica forta din Univers: rugaciunea. De peste 20 de ani, Gregg Braden cauta dovezi despre o forma pierduta de rugaciune, disparuta din Occident odata cu edictele Bisericii crestine timpurii. In anii 1990, el a descoperit ca aceasta forma de rugaciune este inca practicata in manastiri izolate din centrul Tibetului si in comunitati din desertul american. In Secretele pierdute ale rugaciunii, Braden scrie despre o forma de rugaciune fara cuvinte ori exprimare fizica si ne conduce intr-o calatorie in care ne exploram cele mai intime experiente pentru a ne descoperi cele mai profunde convingeri. Prin exemple din istorie si din viata personala, el exploreaza intelepciunea unor secrete fara varsta, precum si puterea ce ne asteapta dincolo de cele mai profunde rani sufletesti. CUPRINS: Introducere - „Exista forte minunate si neimblanzite in noi" Capitolul 1 - Primul secret: Secretul pierdut al rugaciunii Capitolul 2 - Al doilea secret: Suferinta este profesorul, intelepciunea este lectia Capitolul 3 - Al treilea secret: Binecuvantarea este eliberarea Capitolul 4 - Al patrulea secret: Frumusetea este cea care transforma Capitolul 5 - Al cincilea secret: Crearea propriilor rugaciuni Despre autor carte de rugaciuni pdf
Carte de rugaciuni pentru trebuintele si folosul crestinului ortodox Tiparita cu binecuvantarea Inaltpreasfintitului Parinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului, Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului. carti de rugaciuni
Cu adevarat, mare este puterea rugaciunii! Rugaciunea face mai bun pe cel care o spune, il apropie pe Dumnezeu de inima rugatorului si este ca o mana de ajutor nevazuta intinsa celui pentru care ne rugam. Rugaciunea vindeca pe cel bolnav, mangaie pe cel intristat, calauzeste pe cel dezorientat, adapa pe cel insetat, hraneste pe cel flamand, adaposteste pe cel lipsit de casa. Rugaciunea ne ocroteste parintii si fratiorii, bunicii si prietenii. Rugaciunea ii bucura pe ingerii pazitori, pe sfinti si pe Maica Domnului. carte de rugaciuni ortodoxa pdf
Cu cat este mai mare viteza cu care lumea inconjuratoare se indeparteaza de Dumnezeu, cu cat paganismul si desfraul nimicesc mai multe suflete, cu atat este mai mare dorinta unor robi ai lui Dumnezeu de a merge pe calea desavarsirii. Hristos face minuni in vremurile noastre! Aceasta afirmatie nu este o simpla reclama neoprotestanta. Este un adevar care da putere tuturor fiilor Bisericii, Marea minune a vremurilor noastre este ca Biserica zamisleste eroi, zamisleste Marturisitori, Hristos Dumnezeul nostru ii intareste cu harul Sau pe cei care, cautand imparatia Cerurilor se impotrivesc intelepciunii acestui veac. Cartea de fata este de mare folos pentru cei care cauta linistea binecuvantata, isihia. In vremurile noastre practica Rugaciunii lui Iisus a cunoscut o multime de deformari. Multi guru autohtoni s-au decis sa batjocoreasca aurul monahismului rasaritean, considerandu-l compatibil cu diferite invataturi ratacite. In marea oferta de spiritualitate, glasul autentic al Parintilor filocalici este bruiat in felurite chipuri. Cu toate acestea, mai exista carti, nu multe, dar fundamentale, care ii hranesc pe cei care vor sa se mantuiasca. Nu cred ca exista vreun crestin ortodox caruia un Manual al linistirii, cum se dovedeste a fi cartea arhiepiscopului Antonie - Calea rugaciunii launtrice, sa nu ii aduca folos duhovnicesc. carte de rugaciuni
Cartea de rugaciuni a editurii Agapis este redactata cu scris mare si contine rugaciunile diminetii, de seara si pentru fiecare zi a saptamanii; rugaciunile meselor si pentru diferite trebuinte; canoane si paraclise. carte de rugaciuni ortodoxa
RUGA Spirite Imparat, De multe rele m-ai salvat. Tie ma inchin, Mereu plang, Mereu suspin. Stiu doar atat, Urasc din suflet duhul urat. Vino, Frate, Spirite, Imparate! carte de rugaciuni ortodoxa pdf
Orice pravila de vietuire evlavioasa ne indeamna sa nu savarsim nimic din cele ce tin de viata duhovniceasca fara a ne sfatui cu oameni incercati si plini de intelepciune. Un raspuns limpede la intrebarile crestinului de astazi despre cum ar trebui sa se roage si ce ar trebui sa ceara de la Dumnezeu nu l-ar putea da decat Sfintii Parinti. Doar acestia au stiut sa se roage cu adevarat in chip duhovnicesc si placut lui Dumnezeu, doar acestia au stiut ce sa ceara de la Dumnezeu si, mai ales, cum sa ceara. Sfintenia este o marturie indiscutabila a rugaciunii autentice si nu pot decat dimpreuna-fiinta. Astfel, Sfintii Parinti pot sa ne indrume si pe noi, pacatosii, cum sa ne rugam, omul nefiind in stare sa invete ceva de la sine fara a fi povatuit de un mester iscusit… Pentru „deprinderea temeinica a mestesugului rugaciunii” (Sfantul Ioan Scararul), cartea de fata poate fi socotita neindoielnic un pretios indrumar. carte de rugaciuni pdf
Lucrarea pe care o propunem cititorului contine scrisori ale Sfantului Ierarh Teofan Zavoratul adresate schiegumenului Gherman (Gomzin), precum si schimonahului valaamit Agapie (Molodiasin). Scrisorile Sfantului au o valoare de necontestat. In ele s-a pecetluit experienta duhovniceasca a marilor asceti ai Ortodoxiei, de nepretuit pentru cititorul contemporan. Pazindu-ne de greseli si de intelegerea falsa a vietii duhovnicesti, aceasta experienta ne indruma pe calea cea stramta, dar adevarata, a mantuirii. carti rugaciuni
Pustia Optina e un nume cu adanci rezonante duhovnicesti in spiritualitatea crestina rasariteana. Ambrozie, Anatolie, Antonie, Ilarion, Iosif, Isaac, Leonid, Macarie, Moise, Nectarie, Nicon si Varsanufie, marii stareti de aici, au fost cunoscuti insa nu numai ca adanci rugatori, ci si ca mari povatuitori duhovnicesti, atat pentru nevoile oamenilor, cat si intru osteneala lucrarii Rugaciunii lui Iisus. Cartea de fata cuprinde indrumarile unora dintre acesti mari stareti ai Optinei pentru crestinii aflati in valtoarea acestei lumi. De la pravila de zi cu zi, rugaciunea si slujbele Bisericii, pana la lucrarea rugaciunii neincetate si primejdiile ce pot aparea pe calea acesteia – totul este aratat cu limpezime, spre folosul si mantuirea celor ce doresc sa vietuiasca duhovniceste. carti rugaciuni
Rugaciunea si milostenia sunt doua dintre temele cele mai indragite ale Sfantului Parinte Ioan Gura de Aur. Rugaciunea, indeosebi, intrece milostenia in chip firesc, pentru ca rugaciunea este maica oricarei virtuti. Si daca milostenia este inima virtutii, atunci rugaciunea este taria si viata sufletului. Si asa cum omul nu poate sa traiasca fara inima, la fel nu poate sa existe si sa vietuiasca nici fara rugaciune. Omul care nu se roaga este mort, pentru ca nu se afla in comuniune cu Dumnezeu, Izvorul vietii. Si asa cum plantele care nu sunt udate, se vestejesc si se usuca, la fel si omul care nu se roaga, paleste si moare duhovniceste. Prin urmare, printre altele, rugaciunea este: dialog si convorbire cu Dumnezeu, dorinta si marturie a iubirii fata de Domnul, arma tare, lumina sufletului. Deoarece sunt multi cei care se sprijina pe puterea rugaciunilor celorlalti, fara ca ei sa depuna cea mai mica stradanie, Invatatorul Bisericii ne clarifica cum stau lucrurile si ne raspunde: rugaciunile celorlalti au putere doar atunci cand le savarsim impreuna cu ei, cand ne schimbam si noi. Si chiar daca ajungem la masura Apostolului Pavel, tot avem nevoie de rugaciunile celorlalti, desigur ca atunci cand le vom face impreuna cu ei. carte de rugaciuni ortodoxa pdf
carte de rugaciuni online
Editie ingrijita de pr. Valeriu Dobrescu Rugaciunea copiilor mici Doamne, Doamne, ceresc Tata, Noi pe Tine Te rugam Lumineaza-a noastra minte, Lucruri bune sa-nvatam. Ca Tu esti Stapanul lumii Si al nostru Tata esti Si pe toate cele bune Numai Tu le implinesti! Amin. carte de rugaciuni pentru copii
carte de rugaciuni pdf
Cel care se roaga – pe langa multimea darurilor primite prin rugaciune – dobandeste inalta cinste de a sedea chiar inaintea Cerescului Imparat, de a vorbi cu Dumnezeu Insusi. In felul acesta i se ingaduie sa se infatiseze inaintea Celui Caruia ingerii stau plini de cutremurare! Pacatos fiind, atunci cand se caieste, devine drag lui Dumnezeu, este ascultat cu atentie si cu dragoste. Cinstea careia Dumnezeu ne face partasi cand ne apropiem de El in timpul rugaciunii e mai presus de cuvant si de intelegere. Sfantul Ioan Gura de Aur spune: „In mantia sa imperiala imparatul nu este atat de stralucitor precum cel care se roaga imbracat in frumusetea dimpreuna vorbirii cu Dumnezeu. Precum cel care in prezenta inaltilor comandanti de osti si a nobililor se apropie de imparat si vorbeste cu el, si prin aceasta atrage privirile tuturor, devenind mult mai vrednic de cinste – tot astfel se intampla si cu cel care se roaga. Ia aminte cat de maret e acest lucru: chiar daca de fata se afla ingerii, arhanghelii, serafimii, heruvimii si toate celelalte puteri ceresti, unui om simplu i se ingaduie sa ia parte cu mare indrazneala la aceasta adunare cereasca si sa vorbeasca cu Imparatul acestor puteri!" Fragment din cartea "Darurile rugaciunii" de Serafim Alexiev: "In trecut, cand parintii se rugau cu osardie pentru copiii lor si ii cresteau in frica lui Dumnezeu, in credinta si in evlavie, copiii le rasplateau cu dragoste si cu rugaciune pentru ei. Insa, pe masura ce parintii au incetat sa se mai roage pentru copiii lor si sa-i creasca in credinta crestin-ortodoxa, si copiii au incetat sa-i mai cinsteasca pe parinti si sa li se supuna! Exista cazuri in care parintii ii cresc pe copii in credinta si in virtute. Sub influenta strazii insa, a duhului de necredinta din societate, nu arareori copiii se leapada de credinta, inceteaza sa asculte sfaturile cele bune, apuca pe o cale rea si devin cei mai mari vrajmasi ai parintilor lor. Mamele isi frang mainile, plang, se roaga, insa copiii isi bat joc de aceasta si isi vad de ale lor. Ce-ar fi de facut in cazul dat? Oare sa se lepede si maicile de credinta pentru ca nu vad un ajutor cat mai grabnic de la Dumnezeu? Nu! Ele trebuie sa continue sa se roage, nadajduind ca, mai devreme ori mai tarziu, Dumnezeu le va auzi. Sfanta Monica, mama Fericitului Augustin, s-a rugat ani multi pentru fiul ei ratacit, fara sa vada insa vreo izbanda intru aceasta. Atunci, ea s-a adresat episcopului locului, care a mangaiat-o si in chip prorocesc i-a spus: „Nu se poate ca fiul unor asemenea lacrimi ale mamei sa fie lasat de Dumnezeu sa piara!" Si, intr-adevar, Fericitul Augus-tin, dupa o vreme, s-a intors la Hristos si si-a afierosit intreaga viata Lui, devenind unul dintre marii dascali ai Bisericii." carti de rugaciuni
Carticica se adreseaza celor mici si este de un real folos pentru familializarea acestora, de la o varsta frageda, cu rugaciunea. Textele sunt structurate in doua parti: Rugaciunile copiilor mici si Rugaciuni pentru copii peste zece ani. carte rugaciuni pdf
CUPRINS: Rugaciunile diminetii Psalmii infricosatei Judecati Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul Randuiala celor 12 Psalmi Rugaciunile zilelor saptamanii Randuiala meselor Acatistul Sfintilor Voievozi Mihail si Gavriil Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul Acatistul Sfantului Acoperamant al Maicii Domnului Acatistul Sfintilor Apostoli Petru si Pavel Acatistul Sfantului Ierarh Nicolae Acatistul Sfintei Cruci Acatistul Sfintilor Ioachim si Ana Acatistul Buneivestiri a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioarei Maria Acatistul Sfintilor Romani din inchisori Acatistul Domnului nostru Iisus Hristos Rugaciunile de seara Canon de pocainta catre Domnul nostru Iisus Hristos Cinstitul Paraclis al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu Cinstitul Paraclis al doilea al Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu (din Psaltire) Cinstitul Paraclis al Icoanei Facatoare de Minuni a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, cea numita Pantanassa (Imparateasa tuturor) Canon de rugaciune catre toate Puterile Ceresti si catre toti Sfintii Canon de rugaciune catre ingerul cel pazitor al vietii noastre Rugaciune inainte de Sfanta Spovedanie Rugaciune dupa Sfanta Spovedanie Randuiala Sfintei impartasiri Rugaciunile de multumire de dupa Dumnezeiasca impartasire Rugaciuni la felurite trebuinte Rugaciune de calatorie Rugaciune la inceperea lucrului Rugaciune dupa savarsirea lucrului Alta rugaciune dupa savarsirea lucrului Rugaciunea sotilor unul pentru altul Rugaciunea fiilor pentru parintii lor Rugaciunea parintilor pentru fiii lor Rugaciune pentru cei necajiti, lipsiti si prigoniti pentru Dreapta Credinta Rugaciune pentru sfarsitul bun al vietii noastre Rugaciune la ziua numelui ori la ziua de nastere Rugaciune pentru vrajmasi Rugaciune pentru izbavirea de boala Alta rugaciune pentru izbavirea de boala Rugaciune pentru cei din temnite Rugaciune la vreme de necaz si suparari Rugaciunea ostasului in vreme de razboi Rugaciune ce se zice mai inainte de citire Rugaciune ce se zice dupa terminarea slujbei Pomelnic (din Psaltire) Rugaciune pentru Parintele cel Duhovnicesc Pravila de rugaciune Bogorodisnaia Rugaciune pentru o moarte buna carti de rugaciuni
Carte de rugaciuni pentru feluritele nevoi ale sufletului si trupului. Rugaciuni filocalice 2 Hristoase Preadulce, Iisuse al meu Atotbune, plineste‑mi, rogu‑ma, inima de dragostea Ta nestinsa si de pomenirea Ta necontenita ca sa ard in dulceata iubirii Tale asemenea unei flacari aprinse pe care multime de ape n‑o va putea stinge. Mantuitorule, Ziditorule, al tuturor Luminatorule, ridica‑ma, trezeste‑ma spre frica de Tine; da‑mi a Te‑ndragi, pregustand din a Ta iubire, da‑mi aripi spre a ma inalta, in zbor, la nepatimire. carte de rugaciuni online
Pastorul Corneliu Livanu, autorul unei bogate opere poetice totalizand pana in prezent 7 volume, face dovada, prin scrierea acestei carti, a unei noi vocatii: cea de eseist si autor de meditatii cu caracter devotional. Cele optzeci si doua de eseuri reunite intre copertile cartii de fata constituie rodul unei activitati de reflectie care completeaza si imbogateste slujirea omiletica si pastorala pe care autorul o desfasoara de multi ani in Bucuresti. Trebuie sa-l prevenim pe cititor ca Turnul rugaciunii este o lucrare cu o puternica dimensiune devotionala, pe care nu trebuie sa o citim „pe nerasuflate”, doar ca sa ne asiguram ca am „bifat” inca un titlu in lista noastra de lecturi spiritual-devotionale. Ne sta inainte o colectie de reflectii care se cer citite pe indelete, cu asteptarea ca Duhul Sfant sa ne imbogateasca viata launtrica si sa ne indemne la rugaciune. (Din Cuvant-inainte) Lect. univ. dr. Emanuel Contac Institutul Teologic Penticostal din Bucuresti Corneliu Livanu s-a nascut in august 1950, in satul Dumeni, comuna George Enescu, judetul Botosani. Educatia crestina pe care a primit-o in sanul familiei l-a format ca un slujitor pasionat al Cuvantului. Economist de profesie si pastor in Biserica „Trompetului” din Bucuresti, sector 5, Corneliu Livanu transmite, prin proza de asta data, acelasi dor de Cuvant si de Dumnezeu pe care ni l-a insuflat si prin versurile sale. carti rugaciuni
Apanthisma. Rugaciuni prea-frumoase, sfatuitoare si umilincioase, de la Sfinti Parinti adunate Rugindu-se ajunge omul sa fie impreuna cu Dumnezeu, iar cel ce este impreuna cu Dumnezeu s-a despartit de cel potrivnic. Rugaciunea este pazitoarea intregii intelepciuni, indrumatoarea puterii minioase a sufletului, surparea mindriei, ceea ce curateste pe om de pomenirea raului, nimicirea pizmei, stirpirea nedreptatii, indreptarea paginatatii. Rugaciunea este virtutea trupurilor, bunastarea casei, buna cirmuire a cetatii, taria imparatiei, biruinta in razboi, chezasia pacii, adunarea celor despartiti, raminerea impreuna a celor adunati. Rugaciunea este pecetea fecioriei, credinta casniciei, arma calatorilor, strajerul celor ce dorm, curajul celor ce privegheaza, buna rodire pentru lucratorii pamintului, izbavirea celor ce bat cararile marilor... Rugaciunea este impreuna-vorbirea cu Dumnezeu, vederea celor nevazute, incredintarea celor dorite, cinstea deopotriva cu cea a ingerilor, sporirea in cele bune, alungarea celor rele, indreptarea pacatosilor, desfatarea de cele ce sunt acum, adeverirea celor nadajduite. (Sfintul Grigorie al Nyssei) cea mai buna carte de rugaciuni
Despre rugaciune este volumul al saselea din colectia Cuvinte duhovnicesti Pentru Staretul Paisie rugaciunea este marea posibilitate pe care ne-a dat-o Dumnezeu sa comunicam cu El, sa-I cerem ajutorul. Pe Staret il durea cand ii vedea pe oameni ca se chinuiesc, nevoindu-se "cu prea putinele lor puteri omenesti", in timp ce ar fi putut sa ceara ajutorul lui Dumnezeu, Care "poate trimite nu numai puterea dumnezeiasca, ci multime de puteri dumnezeiesti. Si atunci ajutorul Lui nu se va numi numai ajutor dumnezeiesc, ci minune a lui Dumnezeu". De aceea insista ca trebuie sa simtim rugaciunea ca pe o necesitate si se straduia sa-i ajute pe cei care inca nu stiau sa se roage, "sa puna inceput bun si inima lor sa porneasca lucrand rugaciunea". Pe cei care dobandisera obisnuinta buna a rugaciunii, ii intarea sa se roage cu mai multa marinimie si cu mai multa caldura. Insa tuturor le recomanda pocainta si smerenia, ca principale conditii pentru comuniunea cu Dumnezeu. carte de rugaciuni online
Rugaciunea lui Iisus in Bizant: manifeste "hrisostomiene" si comentarii Prologul Filocaliei grecesti, tiparite la Venetia in 1782, il invoca pe sfantul Ioan Gura de Aur ca promotor al rugaciunii isihaste a lui Iisus. Tomosul primului Sinod palamit din iunie 1341, urmat de Metoda-Canon de viata isihasta a cuviosilor Calist si Ignatie Xanthopouloi inclusa in Filocalie, citeaza in acest sens ca referinta de autoritate o Epistola catre monahi a lui Ioan Hrisostom. Cercetari din ultimele decenii au evidentiat existenta in manuscrise a trei variante ale unui veritabil manifest "hrisostomian" indemnand la practicarea rugaciunii lui Iisus foarte popular in Bizantul secolelor XI-XV. Avem de-a face cu un document esential al spiritualitatii bizantine aparut la mijlocul intervalului dintre secolul IV -- veacul de aur al patristicii si monahismului originilor - si reinviorarea lor filocalica in secolele XIV si XVIII. Volumul de fata restituie in texte comentate dosarul acestui remarcabil, dar uitat, manifest isihast "hrisostomian" insotit de cel al comentariilor bizantine la invocarea "Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma/ne!". Sinteza a revelatiei biblice si hristologiei dogmatice, rugaciunea lui Iisus - rezumata in neincetatul "Doamne miluieste" care rasuna la ecteniile de la toate slujbele cultului divin ortodox si insoteste rugaciunile fiecarui crestin in parte la altarul inimii - e o sinteza practica a intregii Ortodoxii. Rezumat al intregului crestinism, este chemata sa devina pentru toti crestinii respiratia duhovniceasca a sufletului. In formula memorabila a "epistolelor" monahale "hrisostomiene" - lecturi isihaste ale omiliilor despre rugaciune ale marelui predicator Gura de Aur -, scopul ultim este nu altul decat ca "inima sa inghita pe Domnul si Domnul sa inghita inima". carte de rugaciuni pentru copii
Pe calea vietii vremelnice, in vremurile de grele incercari si asupriri, noi, poporul Tau, am aflat izbavire prin mijlocirea sfintilor care s-au ridicat din Neamul nostru si pe care cu dragoste ii cinstim. Bucurati-va, sfintilor toti, care ati stralucit pe pamantul tarii noastre! - Fragmente din Acatistul Sfintilor romani carte de rugaciuni ortodoxa pdf
Tineti chiar acum in mana noua senzatie a antiliteraturii de consum! E vorba de 100 de moduri de a intreba inteligent Creatorul Ce cautam noi in Univers, in afara de drama, nefericire, boala, tristete, suferinta, inselare? In noua carte a lui Tetelu veti gasi 100 de raspunsuri la aceasta intrebare. Pe langa 100 de raspunsuri, veti gasi 100 x 100 intrebari legate de motivul pentru care dumneavoastra, in loc sa fi fost inghititi de o gaura neagra acum 250 de milioane de ani, cititi acum acest text literar. Raspunsul la toate aceste intrebari, asa cum il descopera Tetelu, este iubirea. Si ura. Ambele neconditionate – ambele pure, fruste, neechivoce, super-esentiale, sincronizate cu lipsa de sens a vietii pe aceasta planeta vesela, dar trista, calda, dar rece, inteligenta, dar stupida. cea mai buna carte de rugaciuni
Trebuie ca rugaciunea sa cuprinda tot ceea ce reprezinta viata noastra. Si dimineata cand ne trezim, stand inaintea lui Dumnezeu, I ne-am putea adresa astfel: „Doamne, Iti multumesc ca sunt inca in viata, ca m‑am desteptat din somn ca si cum m-ai ridicat din moarte, trezindu-ma din nou la viata. Ma asteapta o noua zi, o zi ce n-a mai fost, care inseamna innoire, care se intinde la picioarele mele ca o nemarginita campie inzapezita. Ajuta‑ma sa pasesc in asa fel incat sa nu prihanesc cu nimic albul ei nepatat. Binecuvanteaza‑ma si binecuvanteaza aceasta zi!” Apoi intampina aceasta zi asemenea unui sol al lui Dumnezeu. Infrunta fiecare situatie, intampina pe fiecare om ca si cum menirea lor este cea de a dovedi ca esti crestin. Si sa nu‑ti inchipui ca doar situatiile bune, sfinte si binecuvantate sunt de la Dumnezeu. De fapt, pana si cele mai grele situatii si cei mai rai oameni pe care‑i intalnesti sunt daruri de la Dumnezeu: esti crestin, si Domnul Dumnezeu te pune in astfel de situatii pline de tensiuni otravitoare, de temeri, de dureri, de ura, ca sa aduci cu tine pacea, iubirea si adevarul lui Dumnezeu, insasi prezenta lui Dumnezeu. Mitropolitul Antonie carti de rugaciuni ortodoxe
Odaia rugaciunii reuneste cateva texte de enorma valoare spirituala ale catorva dintre personalitatile veacului al XIX-lea care au influentat decisiv crestinismul evanghelic din intreaga lume. Meditatiile din aceasta lucrare vorbesc despre importanta rugaciunii, despre tronul harului, despre marturisire, despre rugaciunea biruitoare, despre deosebirea voii lui Dumnezeu, despre rugaciunea in numele Domnului Isus. Intre paginile acestei carti cititorul va avea parte de intalniri admirabile cu oameni care nu doar au scris despre rugaciune, ci au si trait-o zi de zi, marturisindu-L pe Cristos, predicand Evanghelia, ajutandu-i pe orfani, pastorind sufletele celor impovarati: Dwight L. Moody (pantofarul de numele caruia se leaga trezirea spirituala de la Chicago) R.A Torrey (remarcabil evanghelist care i-a succedat lui Moody ca pastor al bisericii de la Chicago) Charles Haddon Spurgeon (printul predicatorilor) Edward M. Bounds (infocat admirator al predicilor lui John Wesley si pastor metodist din perioada Razboiului Civil american) George Muller (neamtul care a hranit zece mii de orfani la Bristol, in Anglia) Charles Finney (predicatorul celei de A Doua Mari Treziri Spirituale din America) Andrew Murray (pastor si evanghelist din Africa de Sud). carte de rugaciuni
*Titlu disponibil fara autograful autoarei . Cititi aici si interviul acordat de Tatiana Niculescu blogului Libris. Mistica rugaciunii si a revolverului. Viata lui Corneliu Zelea Codreanu Titlul acestei carti, imprumutat din textul lui Emil Cioran Mon pays, rezuma cel mai bine valtoarea anilor ’30 in Romania, acea epoca a «martirilor sangerosi» sau a «visatorilor sanghinari», intemeietori ai unei «miscari crude, amestec de preistorie si profetie, de mistica a rugaciunii si a revolverului». O epoca, spune Cioran, care «fusese intemeiata pe idei feroce» si care «a disparut in ferocitate». Povestea lui Corneliu Zelea Codreanu nu poate fi inteleasa in afara contextului istoric in care acesta a trait, a oamenilor pe care i-a cunoscut, a scolilor prin care a trecut, a experientelor pe care le-a parcurs, a lecturilor care l-au format si a unei Europe ravasite, aflate intre doua razboaie devastatoare si in cautarea unei sperante de supravietuire. Reconstituind chipul unei epoci care a amestecat religia cu politica si a sfarsit in sange si barbarie, aceasta carte incearca sa-l redea pe Corneliu Zelea Codreanu trecutului si istoriei. - Tatiana NICULESCU Fotografia de pe coperta: Corneliu Zelea Codreanu (Arhivele Nationale ale Romaniei) cea mai buna carte de rugaciuni
Invatam sa ne rugam dupa cartile de rugaciuni, rugandu‑ne prin mijlocirea rugaciunilor gata facute, predanisite noua de catre Domnul si de catre Sfintii Parinti care au sporit in rugaciune. Nu trebuie sa ne oprim insa aici: trebuie sa tindem inainte si, dupa ce am invatat sa ne intoarcem cu mintea si cu inima catre Dumnezeu avand ajutor din afara, trebuie sa facem experiente si ale propriei inaltari catre Dumnezeu, sa ajungem la aceea ca sufletul singur, cu spusele sale, sa intre in impreuna‑vorbire cu Dumnezeu prin rugaciune, singur sa se inalte catre Dansul si sa‑I descopere si sa‑I marturiseasca ce e in el si ce doreste el. Si cu asta trebuie deprins sufletul. (Sfantul Teofan Zavoratul) carti rugaciuni
Antologie din: Sfantul Isaac Sirul, Cuvinte catre singuratici despre viata duhului, taine dumnezeiesti, pronie si judecata. Partea a II-a recent descoperita (ed. a II-a) si Cuvinte catre singuratici. Partea a III-a recent regasita (ed. a II-a), traducere de diac. Ioan I. Ica jr, Ed. Deisis, Sibiu, 2007 Convorbiri ale rugaciunii ascunse potrivit lui Mar Isaac, pe care acesta le-a asezat, randuit si intocmit cu cuvinte simtite si convingatoare, facand din membre risipite un intreg armonios ca sa fie de folos pentru meditarea rugaciunii ascunse. Crestinul se poate indeletnici cu ele stand in picioare sau sezand, lucrand sau umbland in chilia lui, mergand la culcare pana ce-l va fura somnul, stand inauntru sau pe drum, indeletnicindu-se astfel in taina cu ele in inima lui; de asemenea, cand ingenuncheaza indelung la pamant sau sta in picioare, chiar si daca nu inaintea crucii, amestecand smerenia trupului cu miscarile rugaciunii; caci prin ele va gasi ajutor, ca si din cele pe care si le-a fixat drept regula si care trebuie rostite dintr-un loc anume, prin ajutorul insemnat pe care-l dau pe loc potrivit starii schimbatoare a gandirii in pacea sau chinul care vin asupra lui; folosindu-se de aceste rugaciuni alcatuite in chip potrivit anume ca sa-si afle in ele mangaierea, sufletul se va sfinti si se va umple de harul Duhului. carti rugaciuni
Personalitatea arhimandritului Sofronie (1896–1993) poate fi cel mai exact caracterizata prin cateva cuvinte: ucenicul si legatarul testamentar al Cuviosului Siluan Athonitul. Ajuns la Athos dupa o perioada de cautari estetice, ca artist avangardist, religioase, concretizate in experiente de tip yoga si budist, si studii teologice abandonate, descopera la Sfantul Munte, sub indrumarea de exceptie a „staretului” Siluan, adevarata viata mistica de asceza si rugaciune dupa care aspira de mult. Volumul de fata este o sinteza a invataturii si practicii rugaciunii asa cum s-au cristalizat acestea in traditia duhovniceasca a Bisericii Ortodoxe si asa cum arhimandritul Sofronie le-a trait si practicat in intreaga sa viata. Scris pentru omul framantat al secolului XX, acest veritabil catehism duhovnicesc evidentiaza in primul rand unitatea indisolubila a experientei ecleziale ortodoxe, in acelasi timp biblica si mistica, dogmatica si liturgic-sacramentala. In aceasta perspectiva, rugaciunea inceteaza de a mai fi o simpla tehnica de meditatie subiectiva, intelectuala, si devine ontologie in act, arta suprema cu forta restauratoare, de refacere a frumusetii si integritatii originare a omului si a intregii fiinte in comuniunea cu Dumnezeul Personal al Revelatiei Bisericii. carte de rugaciuni ortodoxa
Avandu-L pe Dumnezeu de fata, toate ale omului se limpezesc si toata sarguinta launtrica este de a nu ascunde nimic de Domnul. Roada acestei trude este bucuria pasnica, blandetea, delicatetea fata de intreaga faptura si lumina cea vesnica. Pe aceasta cale a simplitatii si-a savarsit calatoria pamanteasca si Preacuviosul nostru Parinte, Dimitrie cel din Basarabov. Chipul sau launtric este cu totul stralucitor, pentru ca intru el vedem lucratoare gingasia dragostei lui Dumnezeu. Ce vede Sfantul Dimitrie intru sufletele noastre? Tot ceea ce tainuim de privirea dumnezeiasca. Cerandu-i rugaciunile si mijlocirile, Cuviosul strapunge cu lumina bezna dintru noi. Astfel, el daruieste odihnire sufletelor noastre, iar mangaierile sale savarsesc fapte uimitoare. Ajuta-ne, Cuvioase Dimitrie, sa pricepem dragostea dumnezeiasca a Domnului Hristos, Singurul Care ne iubeste intr-atat, incat sa-Si dea viata pentru noi. El este Singurul Care pretuieste fiecare clipa, fiecare dor, fiecare suspin si cel mai marunt lucru pe care il savarsim in vietuirea noastra, pentru ca dragostea Lui este atotcuprinzatoare si ne imbratiseaza deplin inca de la zamislire, daruindu-ni-Se fiecaruia in adancurile netarmurite ale smereniei Sale dumnezeiesti. carte rugaciuni pdf
"Dragi copii, Aceasta carticica este facuta anume pentru copii si de dragul copiilor. [...] Am pus aici mai multe feluri de rugaciuni, in proza si in poezie, ca sa aiba copiii de unde alege. Ele sunt adunate din diferite carti de citire (vechi) si prelucrate, cateva sunt dupa Vasile Militaru si Traian Dorz, iar altele sunt culese dupa caiete scrise de mana care au circulat in timpul comunismului, astfel ca nu avem nici o cunostinta asupra autorului lor. Acestea fiind spuse, rugam pe Bunul Dumnezeu [...] sa va dea si voua - dragi copii - putere de intelegere [...], ca sa puneti aceste sfaturi in aplicare intelepteste si cu mult folos." (Editorul) Cateva titluri din Cuprins: Iubirea de mama Un sfat bun Unde este Dumnezeu? Rugaciunea Tatal nostru Fetita si floricica Daca ai putea vedea! Rugaciunea copiilor pentru parintii lor Rugaciunea scolarilor Ingerasul pazitor Rugaciuni de fiecare zi Rugaciune catre Maica Domnului Rugaciunea diminetii Rugaciunea de seara Multumire la sfarsitul zilei Poezii, poezii, pentru voi, iubiti copii! In noaptea de Craciun Noaptea sfanta Am vorbit cu Mos Craciun De ziua ta, copile! Sase pui si-o biata mama! Iubirea aproapelui Gandacelul Balada unui pisoi mic Lenesul Hotul rusinat Cine castiga din cearta? Mandria ingenuncheata Lacomia pedepsita Examen si multe altele. carti rugaciuni
Sfantul Efrem cel Nou cunoaste prin traire suspinul Duhului Sfant pentru intreaga fire omeneasca si intreaga faptura, iar inima sa e pecetluita de Domnul intru aceasta lucrare care prin imbratisarea ei nu paraseste pe nimeni niciodata. Tocmai de aceea apropierea de Sfantul Efrem aduce pace, liniste, bucurie, alinare si rodeste nenumarate lucrari minunate. Rugaciunile cuprinse in aceasta carte alcatuiesc o cale ce mijloceste apropierea de Sfantul Efrem cel Nou, cel care a fost proslavit de Dumnezeu ca mare facator de minuni si tamaduitor, dar si ca grabnic ajutator intru toate nevoile. carte de rugaciuni ortodoxa pdf
Carte de rugaciuni. Foarte folositoare in razboiul nevazut cu stihiile lumii Exista doua filosofii de viata: crestinul, care spune: mai intai postul, apoi petrecerea; si paganul, care spune: mai intai petrecerea, apoi durerea de cap. Suferinta exista in ambele cazuri. Dar crestinul o indura chiar si pana la capatul zilelor. Fulton Sheen a incropit aceasta carte de rugaciuni in anul 1943, intr-o perioada de mare pericol si suferinte pentru Statele Unite ale Americii si pentru celelalte tari de pe mapamond. Lumea in care traim azi a cazut din nou prada unui razboi nevazut, iar teroarea, nesiguranta, tristetea si neincrederea bantuie sufletele in multe zone ale globului. Fie ca aceste rugaciuni, ce au adus sfintenie si alinare generatiilor anterioare pe timp de razboi, sa ne ofere azi bunatate si mangaiere. Din cuprins: Sa indepartam praful Ganduri pe timp de razboi Ganduri pentru soldati Cercetarea sufletului meu Cuvinte de incurajare Euharistia Mama binecuvantata Calea Crucii Rugaciuni principale Rugaciuni de dimineata Rugaciuni de seara Rugaciuni pentru diferite ocazii carti rugaciuni
Pelerinul rus. Marturisirea plina de har despre cautarea si practica Rugaciunii inimii - Cel mai iubit text clasic al spiritualitatii crestine despre Rugaciunea lui Iisus Acest Pelerin rus anonim calatoreste de peste 150 de ani prin lume, pastrand aprinsa lumina candelei numite Rugaciunea inimii. Prin povestirile sale, depanate mai intai pe teritoriul Imperiul Tarist si apoi in intreaga lume prin traducerea acestei carti, vocea lui dezvaluie cu pioasa blandete tehnicile mentale, de respiratie, de concentrare interioara si practica neintrerupta a rugaciunii asa cum au fost folosite timp de secole in manastirie de la Sfantul Munte Athos. Sub forma a sapte povestiri de profunda evlavie crestina, impartasite in cel mai colocvial grai de secol XIX, aceasta carte este intrarea in studiul invataturilor din Filocalia. Marturisirea unui pelerin are darul de a trezi in cititor vocea inimii care murmura usor o singura rugaciune… simpla dar biruitoare: Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma! Celor care cauta un mod de a introduce cu candoare in viata de zi cu zi dimensiunea unei inimi adunate constant in rugaciune si efectele unei astfel de practici meditative crestine aceasta carte le aduce raspunsul la intrebarea: "CUM?” Radacina, capul si puterea tuturor patimilor si lucrarilor din om este iubirea de sine, care e innascuta. Acest adevar este intarit cu multa limpezime de ideea de baza si obsteasca a autoconservarii. Orice dorinta, orice intreprindere, orice lucrare omeneasca au drept tinta satisfacerea iubirii de sine, cautarea propriei fericiri. […] o fireasca trezire spre rugaciune este cerinta iubirii de sine, care cu multa greutate isi atinge telurile sale. Cu cat omul propaseste mai putin, dar are in vedere fericirea proprie, cu atat mai mult doreste, cu atat mai puternic isi revarsa dorinta in rugaciune si se indreapta cu cererea celor dorite catre cauza necunoscuta a tuturor celor ce exista. Prin urmare, iubirea de sine innascuta este stihia principala a vietii, este pricina fundamentala care il imboldeste pe omul firesc spre rugaciune. Stai singur si linistit, pleaca-ti capul, inchide ochii, rasufla usor si inchipuie-ti ca privesti in propria-ti inima. Aduna in inima toate gandurile din sufletul tau. Rasufla si zi: Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma! Fa rugaciunea miscand usor buzele sau rosteste-o in minte. Incearca sa alungi de la tine toate celelalte ganduri. Fii linistit, fii rabdator si repet-o cat poti de des. Trairile launtrice, pline de dulceata, ce se ivesc in vremea rugaciunii, cat de placute sunt ele pentru sufletul nostru. Aceste simtiri sunt: dulceata care izvoraste din inima; caldura placuta si lumina ce se revarsa in launtru; incantarea negraita; bucuria, pacea, linistea adanca, fericirea cereasca, multumirea de viata, care ne sunt insuflate prin lucrarea rugaciunii. carte de rugaciuni pentru copii
CUPRINS: Acatistul Cuviosului David Batranul cel din Evia, Facatorul de minuni Paraclisul Cuviosului David Batranul din Evia, Facatorul de minuni Intaiul Acatist al celui intre Sfinti Parintelui nostru Nectarie, Facatorul de minuni Acatistul al doilea al celui intre Sfinti Parintelui nostru Nectarie, Facatorul de minuni Paraclisul celui intre Sfinti Parintelui nostru Nectarie, Facatorul de minuni Acatistul Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintelui nostru Patapie, Facatorul de minuni Paraclisul Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintelui nostru Patapie, tamaduitorul de cancer si a multor feluri de boli Acatistul Sfintei Iuliana din Lazarevo, Facatoarea de minuni si ocrotitoarea celor casatoriti Acatistul Sfintei si Fericitei Maicii noastre Xenia din Petersburg, cea Nebuna pentru Hristos Paraclisul Sfintei si Fericitei Maicii noastre Xenia din Petersburg, cea Nebuna pentru Hristos Acatistul celui intre Sfinti Parintelui nostru Partenie, Facatorul de minuni, Episcopul Lampsacului Paraclisul celui intre Sfinti Parintelui nostru Partenie, Facatorul de minuni, Episcopul Lampsacului Intaiul Acatist al Sfantului Ierarh Vasile al Ostrogului, Facatorul de minuni Acatistul al doilea al Sfantului Ierarh Vasile al Ostrogului, Facatorul de minuni Acatistul Cuvioasei Matrona cea oarba din Moscova, Facatoarea de minuni Intaiul Acatist al Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou Acatistul al doilea al Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou Intaiul Paraclis al Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou Al doilea Paraclis al Sfantului Mare Mucenic Efrem cel Nou Paraclisul Noilor Mucenici si Marturisitori Romani Acatistul Sfantului Ioan Rusul, Marturisitorul si Facatorul de minuni Paraclisul Sfantului Ioan Rusul, Marturisitorul si Facatorul de minuni Acatistul celui intre Sfinti Parintelui nostru Luca, Facatorul de minuni, Arhiepiscopul Crimeii Paraclisul celui intre Sfinti Parintelui nostru Luca, Facatorul de minuni, Arhiepiscopul Crimeii Acatistul Cuviosului si de Dumnezeu purtatorului Parintelui nostru Gherasim cel nou, Sihastrul cel din Peloponez (Kefalonia) carte de rugaciuni online
Tanarul Francisc, viitorul Gheron Iosif Isihastul, aproape ca-si realizase visul sau de a deveni un negustor bogat. Insa, toate s-au schimbat, cand intr-o seara a vazut in vis un Imparat nepamantesc Care il chema sa-I slujeasca. Era Hristos! Le-a lasat pe toate si a fugit in Sfantul Munte, unde s-a facut monah. Acolo a trait intamplari ceresti: s-a impartasit din mana Ingerului, a fost mangaiat de Maica Domnului si chiar Hristos Insusi i-a mangaiat fata! In aceasta carte vei afla despre nevointele lui si despre lupta prin care a reusit sa pastreze vie marea lui dragoste pentru Hristos. carti de rugaciuni
Iubite copile, Aceasta carte a fost facuta pentru tine. Citeste-o si pastreaz-o cu dragoste, caci ea iti va aduce mult folos. Aici vei gasi cele mai frumoase rugaciuni ortodoxe ce pot fi invatate si intelese de orice copil. Rugaciunile sunt foarte importante, deoarece, prin puterea si sfintenia lor, ne aduc in viata si in inimi liniste, bucurie si har. Roaga-te, sincer si curat, cu dragoste si credinta, lui Dumnezeu, in fiecare zi, dimineata si seara inainte de culcare. In drum spre scoala, cand treci prin fata unei biserici, intra si aprinde o lumanare, inchina-te inaintea unei icoane si roaga-te pentru sanatatea si sporul intregii familii, multumind Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si tuturor Sfintilor. Totdeauna, in fiecare clipa si in orice loc, Dumnezeu este alaturi de tine si te ocroteste. Dumnezeu nu uita niciodata de tine, asa ca trebuie si tu sa iti aduci mereu aminte de El, multumindu-I pentru dragostea si ajutorul Sau si rugandu-L sa te ocroteasca si mai departe pe tine si pe toti cei apropiati tie: parinti, frati, surori, bunici, profesori, prieteni... Dumnezeu si Maica Domnului sa te ocroteasca! Amin! carte rugaciuni pdf
Sfintele rugaciuni culese de Allan Kardec Rugaciunea este o invocatie. Prin ea, intram in legatura de gandire cu fiinta careia ne adresam. Poate sa aiba ca obiect o cerere, o multumire sau o preamarire. Putem sa ne rugam pentru noi insine sau pentru aproapele nostru, pentru vii sau pentru morti. Rugaciunile adresate lui Dumnezeu sunt auzite de Spiritele a caror sarcina este indeplinirea vointei sale. Cele care le sunt adresate Spiritelor bune ii sunt transmise lui Dumnezeu. Spiritismul explica actiunea rugaciunii prin modul de transmitere a gandului, fie ca fiinta rugata vine la chemarea noastra, fie ca gandul nostru ajunge la ea. Ca sa ne dam seama, trebuie sa ne reprezentam toate fiintele incarnate sau dezintrupate cufundate in fluidul universal, care ocupa spatiul, asa cum suntem noi pe Pamant in atmosfera. carte de rugaciuni ortodoxa
Editie ingrijita si cuvant inainte de L.S. Desartovici Inca din vremea vietuirii sale pamantesti, puterea rugaciunilor Sfantului Efrem a ajuns pana la noi, cei de azi, dar si pana la stramosii Adam si Eva, precum si la cel din urma om care se va naste pe pamant. Astfel de lucruri sunt proprii rugaciunii adevarate, care se savarseste in Duh si in Adevar. Azi, Sfantul Efrem s-a facut contemporan cu noi prin rugaciune si, nemaifiind marginit de ingradirile vietuirii in trup, multora le daruieste credinta, prin lucrarile sale minunate, deschizandu-le ochii pentru acea lume care nu mai este supusa timpului, imparatia cea vesnica a Preasfintei Treimi. Acum, salasul sau este in lumina dumnezeiasca, iar aceasta nu poate fi marginita de timp, astfel incat Sfantul Efrem este prezent de indata oriunde este chemat, pentru ca lumea vazuta „graviteaza” in jurul Vesniciei, aceasta din urma patrunzand-o cu totul si sustinand-o in fiinta. si iata, chipul si lucrarile Sfantului Efrem ne mangaie pe toti cu razele cele vesnice ale bunatatii, blandetii, marinimiei, pacii si frumusetii. Setea sa de a ne milui este izvorata din insetarea Mantuitorului Hristos de a mantui neamul omenesc. De aceea, el ajuta cu grabire tuturor, implinind o mare felurime de cereri si trebuinte, spre a ne sluji tuturor, dupa cum si Sfantul Apostol Pavel marturiseste: „tuturor toate m-am facut, ca, in orice chip, sa mantuiesc pe unii” (Corinteni 9, 22). Fragment din cartea: Sfantul Efrem cel Nou, Ajutorul celor aflati in cautarea unui serviciu sau a unei locuinte " DOAMNE, CE BUCURIE! Ma bucur ca in sfarsit am si eu ocazia sa scriu despr minunile Sfantului Efrem si despre ajutorul pe care mi l-a dat mie, pacatoasei. In anul 20ll, o verisoara mi-a darui o carte numita Minunile Sfantului Efrem cu copii nascuti si nenascuti. Am privit cu indoiala cartea si pe acest Sfant de care nu mai auzisem niciodata; totusi, am inceput sa citesc cartea si m-am ingrozit de chinurile si moartea acestui Sfant, dar am plans de bucurie cand am descoperit atatia oameni ajutati, vindecati de bolile lor si cu atatea problem rezolvate de Sfantul Efrem. Intr-o zi, la inceputul lunii iunie, a inceput sa ma doara foarte tare capul; eu niciodata n-am avut aceste probleme. Imi venea foarte greu, pentru ca la serviciu lucram foarte mult la calculator. Timp de o saptamana, m-am chinuit cu durere de cap, pana seara, cand am luat in mana cartea minunile Sfantului Efrem si am pus iconita de pe coperta pe frunte si m-am rugat si eu cu cuvintele mele sa imi ia durere aceea groaznica. Am stat cu cartea pe frunte cateva minute pur si simplu, treptat, mi-a trecut durerea de cap. O alta minune a Sfantului Efrem a fost minunatul ajutor pe care mi l-a dat la serviciu, atunci cand sefa mea mi-a cerut un document important. Pur si simplu nu gaseam acel document, desi il cautasem peste tot. Intrasem in panica si imi era frica de ceea ce ar putea sa urmeze, adica sa fiu concediata. Atunci mi-am amintit de Sfantul Efrem si am spus in gandul meu: „Sfinte Efrem, ajuta-ma sa gasesc acel document". Nici nu am terminat bine de spus aceste cuvinte, ca pasii mi s-au indreptat exact spre locul unde era documentul. Doamne, ce bucurie! Sunt convinsa ca niciodata n-as fi cautat documentul in acel loc. Multumesc din suflet Bunului Dumnezeu, Maicii Domnului si Sfantului Efrem pentru aceste minuni si pentru cele nestiute, daruite mie, pacatoasei. Îl rog pe Sfantul Efrem sa ma ierte ca am scris atat de tarziu aceste minuni si il mai rog sa se roage pentru mine, pacatoasa, si sa ma ajute in toate necazurile si in fiecare clipa a vietii mele. Bunul Dumnezeu sa ne ajute pe toti! (Iulia Marcela, 17 septembrie 2012, Iasi ) Imbratisandu-l tainic pe tot omul prin partasia ta la dumnezeiasca fire, innoiesti nevazut vietile noastre, ridicandu-ne din intunericul necredintei si povatuindu-ne pe caile Evangheliei, Mare Mucenice Efrem. Nu inceta a ne sta alaturi pana la cea din urma a noastra suflare, ca ocrotiti fiind sub acoperamantul tau, sa pasim si intru lumina cea vesnica a imparatiei celei de Sus. " carti rugaciuni
Fericiti acei oameni care adorm si care se trezesc intru rugaciune; care in mijlocul tuturor lucrarilor lor nu se despart de ea, comoara a vietii lor fiind Hristos Domnul! Sfantul Teofan Zavoratul Rugaciunea este arma vestita, vistierie nesecata, bogatie nepieritoare, liman impotriva furtunilor vietii… Rugaciunea este radacina, izvorul si maica nenumaratelor bunatati si virtuti, daruite noua de Cel Preainalt. Sfantul Ioan Gura de Aur Cartea de fata aduna, ca intr‑un minunat buchet plin de mireasma duhovniceasca, sfaturi folositoare ale Sfintilor Parinti despre taina cea fara de seaman a rugaciunii, alcatuind un pretios indrumar de nevointa pentru crestinul zilelor noastre care e dornic sa strabata fara de primejdie marea acestei vieti spre aflarea limanului mantuirii si al vietii vesnice. carti de rugaciuni ortodoxe
Dumnezeule Atotputernice, Cela ce cu mila Ta pe toate le zidesti spre mantuirea neamului omenesc, cerceteaza‑l pe robul Tau (N), care cheama numele lui Hristos, vindeca‑l de toata boala trupeasca si slobozeste‑l de pacat si de ispitirile pacatoase, de orice necazuri, si indeparteaza de la robul Tau toata asuprirea vrajmaseasca. Ridica‑l pe el din patul pacatului si il asaza in Sfanta Ta Biserica – sanatos cu trupul si cu sufletul –, ca sa slaveasca impreuna cu toti oamenii, prin fapte bune, numele lui Hristos. Ca Tie slava inaltam, impreuna si celui fara de inceput al Tau Fiu si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin. carti de rugaciuni
Rugaciuni catre Sfantul Efrem cel Nou, Facatorul de minuni carte de rugaciuni ortodoxa
Rugaciunea broastei - Volumul 2 - Povestiri pentru meditatie Rugaciunea broastei il alatura pe Anthony de Mello marilor maestrii spirituali ai umanitatii, precum Buddha sau Isus, care au creat un instrument prin care sa blocheze opozitia ascultatorilor lor: povestea sau parabola. Unul din marile mistere face ca prima reactie a fiintelor umane fata de Adevar sa fie una de ostilitate si teama, desi inima lor tanjeste dupa Adevarul care o poate elibera. De aceea marii maestrii spirituali ai umanitatii, precum Buddha sau Isus au creat un instrument prin care sa blocheze opozitia ascultatorilor lor: povestea sau parabola. Ei stiau foarte bine ca pot bate la poarta oricarei inimi daca vor rosti cuvintele magice: "A fost odata ca niciodata ...", caci orice om se poate opune Adevarului, dar nu rezista in fata unei povestiri fascinante. Vyasa, autorul Mahabharata-ei spunea ca daca asculti cu atentie o poveste, nu vei mai fi niciodata acelasi. Explicatia e simpla: mai devreme sau mai tarziu povestea isi va croi drum catre inima ta, doborand toate bariele care se opun divinului pe care le intalneste in cale. Chiar daca nu veti citi povestile din aceasta carte decat in scopuri recreationale, nu puteti avea nicio garantie ca una dintre ele nu va trece de zidurile de aparare pe care vi le-ati construit, explodand acolo unde va asteptati mai putin. Noi v-am avertizat. carte de rugaciuni pdf
Cum primim in inima rugaciunea lui Iisus. Sfaturile unui isihast necunoscut Volumul de fata – cuprinzand insemnarile unui calugar ortodox anonim, pastrate intr-un manuscris uitat si publicate acum pentru prima data – reprezinta o lectura aducatoare de folos sufletesc, plina de duhul luminarii si necesara vremurilor noastre, care au uitat ce inseamna isihia. Chintesenta unei intelegeri la care mintea crestina nu poate ajunge decat in urma unor indelungate nevoiri ascetice si aprofundari ale teologiei patristice, indemnurile de aici se descopera totodata ca rod ales al experientei negraite a rugaciunii neincetate si al luminarii prin har a celui ce i s-a dat de Sus a gusta mult-ravnita isihie. Prin mijloace terapeutice unice, fara de care nu se pot dobandi adevarata rugaciune, dumnezeiasca smerenie, darul deosebirii gandurilor si duhurilor, vindecarea trupeasca, dar si a patimilor, insufletind spre insusirea neintarziata a tuturor virtutilor, cuvintele izvodite de condeiul acestui sihastru anonim vor inlesni deschiderea inimii catre harul dumnezeiesc, dandu-ne putere cereasca spre fericita incununare a luptei si vietuirii crestine. carte de rugaciuni
Credință este un domeniu personal și fiecare dintre noi are dreptul de a se exprima în felul său. Prin rugăciune, mulți se descarcă și se simt mai împăcați cu sine, așa că Booknation a alcătuit un top de cărți de rugăciuni pentru credincioșii care vor să fie mai aproape de Dumnezeu.
Avem pentru tine Cărți de Rugăciuni în format PDF. Înainte să cumperi cărțile, poț citit primele câteva pagini în format PDF ca să te poți decide dacă merită să cumperi cartea sau nu. Vezi cărțile cu butonul albastru PDF din lista de mai sus. În această listă de cărți găsești: carti rugaciuni,carte de rugaciuni,carte de rugaciuni pdf,carti de rugaciuni,cea mai buna carte de rugaciuni,carti de rugaciuni ortodoxe,carte de rugaciuni ortodoxa,carte de rugaciuni online,carte de rugaciuni ortodoxa pdf,carte de rugaciuni pentru copii,carte rugaciuni pdf
Copyright © 2014-2024 Booknation.ro